Am gasit asta scris acum mai putin de o luna, nici nu ma recunosc, simtul umorului:
Draga mea,
Nu stiu ce sa-ti zic, privit din afara si la prima impresie, pare ca ai o problema de logistica. Nu ma bag sa-ti dau nici un sfat, stii cum e cu cate bordeie atatea obicee, doar incearca sa vezi ce-ti poate fi de folos in cazul tau:
In primul rand tu ai doi bebelusi, al tau cel mare e mult prea mic pentru a putea sa te organizezi cu el asteapta-ma juma' de ora ca o adorm pe sora-ta si acus vin. E prea mic.
Daca pentru tine e destul de mare incat il vezi capabil sa stea in camera lui, dar in acelasi timp te vezi depasita de evenimente, poate ar trebui sa intervina altcineva (ideal tatal) sa ii faca incalzirea de adormire seara, ca tu sa te ocupi de cea mica. E de preferat decat sa-i dai laptele tau celei mici in biberon (parca asa am inteles, asta e cam aiurea). Nu cred ca ai dat doi ani tzatza de la sursa celui mare ca s-o stalcesti acuma cu biberonul pentru cea mica. Biberonul cu laptele tau e o solutie pentru cand lucrezi, pentru cand ti-a fost imposibil sa dai piept, nu e cazul tau din cate vad.
Sa-l tina tata-su de vorba seara cu o poveste etc, pana poti veni tu cu el.
Daca in schimb, accepti o situatie clara: nu e atat de mare cum credeti cei care l-ati pus in camera lui, ci, date circumstantele (trebuie sa-l adormi la san etc) e inca un bebe, solutia e practica si drastica: tu si ei doi intr-o camera. Daca il tin tatanile, tatal cu voi, daca nu, in alta camera. El e deja marisor, poate dormi singur.
Dincolo de glume, dormitul cu copiii se face si din simt practic. Tu crezi ca eu as fi rezistat sa ma plimb dintr-o camera in alta? Fie si dand biberon, e mai simplu asa. Nu stiu de fapt daca baiatul se mai trezeste si noaptea, banuiesc ca da, macar o data, parca asa se intelege, ca esti stresata sa nu se trezeasca in acelasi timp amandoi.
Iti spun cum am facut eu, poate ajuta: toata Scandinavia si multe alte parti folosesc ceea ce se cheama un patut-atas, patutul de copil legat de patul adultilor. Eu nu mi-am luat un patut special, ci am scos zabrelele de pe o parte si am pus patutul lipit de perete, apoi patul nostru. Acolo a dormit fata cu doi ani jumate, lipita de noi, pana s-a nascut baiatul dormea intre noi in pat, baiatul i-a luat locul. Concluzie, un copil intr-o parte, unul in alta si tu te imparti cum poti: adormi bebe mic, faci un masaj in acelasi timp la cel mare (neaparat perne bune pentru tine pentru tot spatele) si cand adoarme bebe te intorci inspre cel mare. Macar nu trebuie sa te deplasezi ca o stafie. Ce castigi cu asta: bebe mare te are un pic aproape, eviti urletele caci un masaj sau o mana pe piept calmeaza, un cantecel inganat tampeste pana adoarme.
Incearca sa eviti cat poti sa-i zici asteapta ca sunt cu asta mica. Eu spuneam mereu: acum nu pot sunt ocupata. Retine: SUNT OCUPATA, un moment, niciodata stai ca tu esti mare, ea e mica.
Doi ani e o varsta cand sug ca descreieratii, e ca si cum li se scurge toata viata prin asta, e crunt. Calmeaza-te, e ultimul zvacnet, inainte de stingere, niciodata n-o sa mai suga cu atata forta ca acum. La tine se multiplica cu revenirea cantitatii de care baiatul profita, cu venirea in casa a sora-sii care il afecteaza, cu totul: e si mai si decat daca ar fi fost doar fiindca la doi ani sug asa, incearca cumva sa nu-l respingi, stiu e foarte greu.
Ce-as face eu: as pune baiatul in pozitia lui de dormit la san, si fata pe deasupra ta, ea e mica si incape si nu te apasa, cateva saptamani pana se calmeaza baiatul poate iti foloseste asta. Si clar, eu as alege sa-i pun la somn in aceeasi camera cu mine, asta sigur, altfel as innebuni cu plimbarile si stresul cu deplasarile.
Te inteleg perfect cu "Insa statul prelungit la san ma consuma foarte mult, atat fizic, cat si psihic".
Stiu exact ce ai vrut sa spui, nu esti singura. Te inteleg. E extenuant, e alienant, senzatia ca nu ai identitate fizica, trupul nu-ti apartine, timpul, minutele si orele petrecute adormind copii, fara sa poti citi o carte, mintea care despica firul in patru multiplicat cu patrusprezece. Sunt lucruri care sunt prea intime ca sa fie spuse pe aici, doar vreau sa-ti spun ca stiu prin ce treci. A fost o epoca in viata mea cand imi petreceam toata ziua adormind cand pe unul, cand pe altul. Era foarte tare faza. Si cand imi auzeam prietenele cu povestile lor profesionale, cu viata normala, parea ca n-am scapare.
Cel mare merge la gradinita, sta cu el in afara casei cineva care sa nu fii tu? In curand va avea nevoie sa respire un pic si altceva decat aerul dintre voi trei, ii prinde bine o iesire scurta.
Nu iti pot spune mare lucru, doar ca sunt doua drumuri, esti intr-o rascruce: ori il consideri mare si incepi sa-l ajuti sa adoarma cu ajutorul cuiva care n-are tzatza, si tu mergi doar in ultimul moment, daca mai poti (multe nopti n-o sa mai ajungi, caci ba s-a conformat, ba a plans intr-atat cu tata-su dupa tine incat nu se merita sa-l mai intorci la tine), ori, drumul doi: accepti ca e inca foarte mic, ca adormitul cu tine il calmeaza si accepti realitatea crunta, dar practica si mult mai simpla: ii adormi pe amandoi in acelasi loc, se molipsesc cu respiratia, iti aud amandoi vocea in acelasi timp, poti intinde o mana daca nu o tzatza la cel mai napastuit, incepi sa fii mama caracatita, nu mama calatoare.
Tu alegi, ori te plimbi din loc in loc, ori te perfectionezi in abilitatea extremitatilor. Eu sunt capabila sa-mi acopar cu patura tot neamul cu ajutorul piciorului, sa dau tzatza, sa fac masaj fetei cu mana stanga, sa-i fac din ochi barbatului ca ne mai intalnim noi pe traseu, ca noaptea-i lunga si avem certuri de incheiat, si sa vorbesc la telefon cu sora-mea sa ma trateze frumos, ca numai eu stiu prin ce trec. Toate in acelasi timp.
Nu dispera. Sa nu ai regrete, situatia pe care o traiesti ai ales-o tu, in oarecare masura. Peste o vreme o sa-ti fie dor de clipele astea. Nu ma injura, e purul adevar.
Draga mea,
Nu stiu ce sa-ti zic, privit din afara si la prima impresie, pare ca ai o problema de logistica. Nu ma bag sa-ti dau nici un sfat, stii cum e cu cate bordeie atatea obicee, doar incearca sa vezi ce-ti poate fi de folos in cazul tau:
In primul rand tu ai doi bebelusi, al tau cel mare e mult prea mic pentru a putea sa te organizezi cu el asteapta-ma juma' de ora ca o adorm pe sora-ta si acus vin. E prea mic.
Daca pentru tine e destul de mare incat il vezi capabil sa stea in camera lui, dar in acelasi timp te vezi depasita de evenimente, poate ar trebui sa intervina altcineva (ideal tatal) sa ii faca incalzirea de adormire seara, ca tu sa te ocupi de cea mica. E de preferat decat sa-i dai laptele tau celei mici in biberon (parca asa am inteles, asta e cam aiurea). Nu cred ca ai dat doi ani tzatza de la sursa celui mare ca s-o stalcesti acuma cu biberonul pentru cea mica. Biberonul cu laptele tau e o solutie pentru cand lucrezi, pentru cand ti-a fost imposibil sa dai piept, nu e cazul tau din cate vad.
Sa-l tina tata-su de vorba seara cu o poveste etc, pana poti veni tu cu el.
Daca in schimb, accepti o situatie clara: nu e atat de mare cum credeti cei care l-ati pus in camera lui, ci, date circumstantele (trebuie sa-l adormi la san etc) e inca un bebe, solutia e practica si drastica: tu si ei doi intr-o camera. Daca il tin tatanile, tatal cu voi, daca nu, in alta camera. El e deja marisor, poate dormi singur.
Dincolo de glume, dormitul cu copiii se face si din simt practic. Tu crezi ca eu as fi rezistat sa ma plimb dintr-o camera in alta? Fie si dand biberon, e mai simplu asa. Nu stiu de fapt daca baiatul se mai trezeste si noaptea, banuiesc ca da, macar o data, parca asa se intelege, ca esti stresata sa nu se trezeasca in acelasi timp amandoi.
Iti spun cum am facut eu, poate ajuta: toata Scandinavia si multe alte parti folosesc ceea ce se cheama un patut-atas, patutul de copil legat de patul adultilor. Eu nu mi-am luat un patut special, ci am scos zabrelele de pe o parte si am pus patutul lipit de perete, apoi patul nostru. Acolo a dormit fata cu doi ani jumate, lipita de noi, pana s-a nascut baiatul dormea intre noi in pat, baiatul i-a luat locul. Concluzie, un copil intr-o parte, unul in alta si tu te imparti cum poti: adormi bebe mic, faci un masaj in acelasi timp la cel mare (neaparat perne bune pentru tine pentru tot spatele) si cand adoarme bebe te intorci inspre cel mare. Macar nu trebuie sa te deplasezi ca o stafie. Ce castigi cu asta: bebe mare te are un pic aproape, eviti urletele caci un masaj sau o mana pe piept calmeaza, un cantecel inganat tampeste pana adoarme.
Incearca sa eviti cat poti sa-i zici asteapta ca sunt cu asta mica. Eu spuneam mereu: acum nu pot sunt ocupata. Retine: SUNT OCUPATA, un moment, niciodata stai ca tu esti mare, ea e mica.
Doi ani e o varsta cand sug ca descreieratii, e ca si cum li se scurge toata viata prin asta, e crunt. Calmeaza-te, e ultimul zvacnet, inainte de stingere, niciodata n-o sa mai suga cu atata forta ca acum. La tine se multiplica cu revenirea cantitatii de care baiatul profita, cu venirea in casa a sora-sii care il afecteaza, cu totul: e si mai si decat daca ar fi fost doar fiindca la doi ani sug asa, incearca cumva sa nu-l respingi, stiu e foarte greu.
Ce-as face eu: as pune baiatul in pozitia lui de dormit la san, si fata pe deasupra ta, ea e mica si incape si nu te apasa, cateva saptamani pana se calmeaza baiatul poate iti foloseste asta. Si clar, eu as alege sa-i pun la somn in aceeasi camera cu mine, asta sigur, altfel as innebuni cu plimbarile si stresul cu deplasarile.
Te inteleg perfect cu "Insa statul prelungit la san ma consuma foarte mult, atat fizic, cat si psihic".
Stiu exact ce ai vrut sa spui, nu esti singura. Te inteleg. E extenuant, e alienant, senzatia ca nu ai identitate fizica, trupul nu-ti apartine, timpul, minutele si orele petrecute adormind copii, fara sa poti citi o carte, mintea care despica firul in patru multiplicat cu patrusprezece. Sunt lucruri care sunt prea intime ca sa fie spuse pe aici, doar vreau sa-ti spun ca stiu prin ce treci. A fost o epoca in viata mea cand imi petreceam toata ziua adormind cand pe unul, cand pe altul. Era foarte tare faza. Si cand imi auzeam prietenele cu povestile lor profesionale, cu viata normala, parea ca n-am scapare.
Cel mare merge la gradinita, sta cu el in afara casei cineva care sa nu fii tu? In curand va avea nevoie sa respire un pic si altceva decat aerul dintre voi trei, ii prinde bine o iesire scurta.
Nu iti pot spune mare lucru, doar ca sunt doua drumuri, esti intr-o rascruce: ori il consideri mare si incepi sa-l ajuti sa adoarma cu ajutorul cuiva care n-are tzatza, si tu mergi doar in ultimul moment, daca mai poti (multe nopti n-o sa mai ajungi, caci ba s-a conformat, ba a plans intr-atat cu tata-su dupa tine incat nu se merita sa-l mai intorci la tine), ori, drumul doi: accepti ca e inca foarte mic, ca adormitul cu tine il calmeaza si accepti realitatea crunta, dar practica si mult mai simpla: ii adormi pe amandoi in acelasi loc, se molipsesc cu respiratia, iti aud amandoi vocea in acelasi timp, poti intinde o mana daca nu o tzatza la cel mai napastuit, incepi sa fii mama caracatita, nu mama calatoare.
Tu alegi, ori te plimbi din loc in loc, ori te perfectionezi in abilitatea extremitatilor. Eu sunt capabila sa-mi acopar cu patura tot neamul cu ajutorul piciorului, sa dau tzatza, sa fac masaj fetei cu mana stanga, sa-i fac din ochi barbatului ca ne mai intalnim noi pe traseu, ca noaptea-i lunga si avem certuri de incheiat, si sa vorbesc la telefon cu sora-mea sa ma trateze frumos, ca numai eu stiu prin ce trec. Toate in acelasi timp.
Nu dispera. Sa nu ai regrete, situatia pe care o traiesti ai ales-o tu, in oarecare masura. Peste o vreme o sa-ti fie dor de clipele astea. Nu ma injura, e purul adevar.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu