Anti-duminica

Barceloneta

Marti: frig, innorat si cu vant. Ce propun? Mergem la plaja.

Bineinteles ca am fi putut merge in zona noua, spre Forum, plaje imense si aseptice.

Dar pentru plictiseli si peisaj tern avem timp o viata.
Barceloneta e vie, colorata, ciudat ca inca exista.

Dupa motoceala din nisip ii duc la "restaurant" (unul din ultimele adevarate si in care n-ai intra decat impins, arata jalnic), caci nu demult, iesind din casa bunica-sii, unde a dat iama in frigiderul plin de nebunii toata dupa-amiaza, imi spune in drum spre casa: Mamaaaaa, face uloare de mancare de restaurant, eu vreau sa merg intr-unul.

Din filmul nostru am reusit sa fur asta:

Imi plac secventele cu autobuzul, fara el inca am fi inca in drum spre mare. Pe traseul de jumate de ora s-au capsat de vreo nouazeci de ori, o trage de codite si dupa aia se uita la mine pe sub sprancene. Am mai crescut un pic in dimineata asta: a invatat sa zica "padó" dupa fiecare manuta scapata in capul ei, resemnat si cu pupic aferent.

Nu stiu de ce s-au ciondanit, departe sa nu-i aud:

Uite mama ce stiu sa fac (o semi-roata):

Pe seara vad un cucui la baiat, ai vreo idee cand si l-a facut?

Da, mama, tu stii cand faceam chestia aia care iti placea asa de mult (roata ei), pues deja, el s-o bagat, si s-o lovit.

 Pe ganduri, e vremea s-o taiem:

Asteptand "el peix peeeeix":

Hahaaa, acuma vad ca n-am mai avut vreme sa fac poze, le sfaraiau gegetelele pe pestisori.

 Torcand deja, ca doua matze smocaite:

Si retrag ce-am zis cu plictiseala plajelor imense, am fost azi cu totii pe una, ca iar era frig, vant si innorat si pentru ca celalalt responsabil cu copiii era invidios pe escapada noastra.

Imi place plaja goala, cu doua tomberoane unul verde altul galben.

Noroc de vreme, altfel prea e iubita tuturor. 

Blogosfera feminina

Ma induioseaza si ma minunez de frumusetile de bloguri mamicesti cu care ma intalnesc la intersectii. Rabdarea, dichisirea, minutia cu care fetele furnicesc poze cu sens complet familiar, rochite si desene si evenimente-taifun in hexagonul domestic, proiectate hiperbolic pe www.
Vad liste lungi de bloguri feminine, meta-infantile, cu desene scanate, povesti trecute in pdf si winrar, ateliere si manuale despre cum sa faci atelierul x acasa la tine.

Ma recunosc in detaliile dulci, kitsch si cu avant, in sinceritatea invaziei pe terenul nimanui: public cu verboree necenzurata texte fara noima si exemple de macrameuri pe post de caciulita cu canafiori, ma plang de nevrednicie, imi exhib cu nesimtire niste pantofi patetici cu talpa tocita,  contracarez cu doua poze emotionante cu copilasii, mai pun o povestioara, un cuvant stalcit pe care numai eu il inteleg si pe care il repetam de doua saptamani intre adulti pana ce nici copilul care il rostea nu mai stie de unde vine, bag un link spre o melodie din tinerete, rad, scriu de ce rad, ma vad intr-un geam si-mi vine sa fug, scriu si despre asta, detaliez retete elaborate si impart secretele de optimism si energie zilnica, uit de toate vreo trei saptamani, revin si mai incercanata, si mai ciufu(li)ta , schimb culorile si tonul paginii, o iau de la capat.

Mi se pare foarte emotionant ca atatea fete au inceput sa-si faca un blog odata cu maternitatea. Ma atrage culoarea din fiecare, aerul tulburator din unele, multumesc pentru portitele deschise.

Acum cateva luni am gasit acest articol, am rupt paginile si le-am purtat in traista timp de multe zile, intre fire de nisip, fire de muci si fire de rasete, pana cand l-am terminat, in sfarsit.

L-am recuperat ca sa citez ideea pe care o cautam pentru intrarea asta despre febricula scrisului la mame, si am regasit-o in mine foarte parafrazata, deloc asemanatoare originalului.
Alt defect/atu materno-feminin. Da-mi un petec din pantalonii tai din 2000 ca-i fac o fustita de poate sa se dea o luna cu curul pe topogan fara s-o toceasca, da-mi pumnul de muci si bocceluta de bubabubabubaauuuuu ca ti le rastorn fara sa clipesti intr-o imbratisare de ciocolata calda.

Llosa zice asta: "Tienes que pasarla mal, algo tiene que faltarte profundamente para que anheles tanto una vida distinta hasta el punto de crearla, sí. Sin ninguna duda, las épocas más conflictivas y difíciles son las épocas en que tienes mayores fuerzas creativas. La insatisfacción es básica. Los escritores resignados, adaptados, pierden fuerza creativa. La insumisión da creatividad".

Mi-a ramas doar sa notez ca citind asta mi s-a scurtcircuitat ca fetele scriu si dintr-un sentiment teribil de sfasiere, de frangere definitiva a fiintei anterioare, care nici n-ar fi visat ca va ajunge sa scrie un jurnal intim si multiplu (dual, dublu, dedublat, in doi...).

Ce altceva poate determina o mama tanara, complet debordata de cotidian, sa posteze secvente de dupa-amiaza, fragmente de suras si urme prafoase de lacrimi?
Exhibitionismul? (Doar) mandria? Grija pentru firul cronologic? Absenta imperturbabila de orice urma de autoironie? Nu cred, chiar deloc.

Ruperea aceea pe care n-o poti pune in cuvinte, setea de a fugi de timpul lunecos, genele intoarse dupa umbra acelei mangaieri, schizofrenia.

Sunt un dezastru cu organizarea reala, raman corijenta de saizeci si una de ori pe zi la specializarea "mama buna", sunt fericita si extenuata, atata ma duce capul sa pricep ca ii vad frumosi si minunati pe ai mei doar fiindca sunt ai mei, dar ceva din balacirea in apa calduta a primilor ani ma trage spre aici.

Asta era intrarea 200, mi-era tare frica de ea, basca in ajunul aniversarii flacaiandrului meu.
Si de aceea a iesit asa chinuita.

O fata a scris un comentariu (suprarealist) la un text câs care se vroia fictiune.

Pe baza regulii asteia - multumesc pentru declicul cadorisit - tot ce pare real in blogul meu e fictiune.

Frivola

E perfecta, nu-i gasesc nici un cusur. Umblu de zece ani cu niste jafuri doar fiindca la ora adevarului e mereu ceva imperceptibil care ma deranjeaza, un defect peste care nu pot trece.

Cand am vazut-o in magazin mi-a venit s-o pup direct pe raft, i-am dat tarcoale imbujorata, innodata in emotie, intorcandu-ma, susotind singura printre vitrine, ghiontindu-ma cu perechea care nu cred ca m-a mai vazut asa natanga din ziua cand mi-am scos la plimbare sub ploaie pantofii de lac bicolori, undeva prin '99.

E eu.

La mère & la fille & le texte

Comptoir des Cotonniers e, in afara de un magazin frantuzesc, un delicat catalog papier (n-am reusit sa-l gasesc pe site decat ca mostra aici)  de mame si fiice. Textul urmator e ca o pagina din catalogul asta, o mama odinioara sexuala, vie si lunecoasa, si o fiica azi fata batrana si invertita.

1983
Lustruieste galantarul. In spatele sticlei parizer innecat in saramura, salam de Sibiu, Victoria, sectiunea mezeluri de la Metalo, mai pe seara va trece la dulciuri cu bombonelele de ciocolata si cuibul lor de stafida, napolitanele la patru lei cutia si pachetele de "creveti" deshidratati care se expandeaza in ulei incins.

Ca un ceasornic, Tanta ramane gravida primavara si toamna, fara gres. L-as omori, cretinul naibii, i-am zis sa ma lase in pace. Ultima data era sa crap.
Soneria. Dumnezaii ma-tii, la ora asta ma cauti, vin de la schimbul trei. Na, mi-ai trezit si copilul, cum il mai adorm, nevasta-mea e la lucru.
Bai, si eu, am venit cu tine. Stai oleaca, hai te rog frumos, ajuta-ma s-o duc pe nevasta-mea la spital, am gasit-o intr-o balta in bucatarie.
Ma lasi, nici nu vreau sa aud, ti-am zis ultima oara ca n-o mai bag in masina mea in halul ala. Nu-mi spune nimic, nu vreau sa stiu. N-am nici cu cine lasa copilul acasa, are cinci luni.
In drum spre spital, ea horcaind, livida, barbata-su cu ochii holbati la bebelusul din brate, soferul mut.
L-am aruncat singura in ghena de la blocul glisant, gunoierii mereu gasesc acolo fetusi chirciti, e singurul bloc cu ghena din cartier, urmatorul e abia in Statie, dupa piata. Nu stiu cum am putut sa ma duc singura pana acolo. Ma trazneste al meu cand se intoarce.
Am scapat.
Mi-e si mie rusine, sora-mea zice ca la scoala ei pana si pustii de clasa a sasea susotesc ca Tanta are facute treizeci si sase de avorturi. De unde stiu ei mai bine ca mine, ca eu le-am pierdut socoteala. Mai bine faceam baiat, fata mea tot prin astea o sa treaca? Frati ii trebuie ei acum, la toamna intra la liceu.

1998
Imi plac barbatii. Bruni si indesati, fara ezitari. Hai n-o fa pe mironosita lesinata, la urma urmei intim e ce-am trait eu cu fiecare in momentul ala precis, aia nu se poate descrie, restul sunt detalii bune de barfit la ora asta.
Ai dreptate, dintre toti cu care te-am vazut mi-a placut de Aliosa. Cum il chema de fapt?
Esti o pramatie, trei ani ai asteptat sa-mi spui ca-ti placea de el. Am stiut dintotdeauna.
Un print rus frumos de te durea sternonul, rastignit intr-un palton militar in noaptea de Inviere la Saint "Suplice"(!!), nu crezi ca mi-ai putea da dezlegare la amintirea asta pentru cand voi fi babatie? Oricum nu era genul tau, prea slab.
Slab de inger. Doua doctorate, urmatorul lucru la care visa erau cinci copii. N-as fi zis nu, dar pe rand. Mi-a scapat. Recunosc, imi cam bubuie tic-tacul.
Nu-i nevoie sa detaliezi, se vede si fara ochean.

2014
Puiule, cand vii de Craciun acasa trebuie neaparat sa-ti prezint pe cineva, baiatul unei prietene noi, e o comoara! Vreau sa te vad frumoasa si odihnita, sa dormi suficient!
Ma', nu fi pisaloaga, incepe sa mi se evapore dorul de voi! Tatuca ce face?
Ce sa faca, disparut in Delta, pluteste pe alta planeta... ma gandesc sa divortez.
Bine, mami, sa bagi actele negresit pana vin, bisous!
Esti necrutatoare.
Nu, doar ocupata, maine merg in Sud.

Te iubeste.

Ma sufoca. Nu poate controla tot, si tu esti la petite preuve vivante.

N-as fi atat de sigura.

Hm, te indoiesti de mine?

Nu, nu ma indoiesc de ea. Mi-e totuna, suntem aici, impreuna. Saptamana viitoare plec la Seattle, ti-am zis? O conferinta, apoi ma asteapta ai mei.

In causul zidurilor rosii, femina mica si uscata, fara pic de simt al umorului, ascutita si iute, si femeia blanda, cu gesturi ample, de zbor redus pe pamant.

Maglul

Asta vroiam sa pun ca imagine la "Inainte era mai usor": vara trecuta mi-am luat maglu, dupa ce m-au boscorodit toate ascendentele pe linie feminina ca ce-mi trebuie maglu. Iaca-mi trebuie. A ajuns la mine cu chiu cu vai, dupa ce ca bunica sa abia a cedat sa mi-l cumpere, nimeni nu vroia sa mi-l trimita.

Mai frumos ar fi fost din lemn, dar le-am vazut toata copilaria pe bunici cu din asta, si amintirea cantareste mai mult decat orice nota kitsch, de altfel amintirile cele mai frematatoare au mai toate o adiere kitsch. La Straja  ii zic magla, mie-mi place sa-l numesc la masculin.

Baba interioara

Sa nu uit, pentru cand voi fi nonagenara:
(hai c-am sarit calul, am vrut sa spun septuagenara, ca la 90 cred ca nici nu mai cobesti, nici nu te mai asculta nimeni. Si parca vad ca nici la cumparaturi nu mai mergi, exceptie facand tortul de frisca pentru barbat)

• Sa merg la cumparaturi cand ceilalti nu pot, la prima ora a diminetii de exemplu, ca si-asa ma voi trezi la cinci dimineata.
• Sa nu ma autotratez.
• Sa indepartez cat pot ziua cand incep sa am incontinenta urinara. Am crezut o vreme ca e din cauza ca aici se face epiziotomia altfel (ce stiu eu, in X?!). Cred ca nu e asta, pe simplul motiv ca viata sexuala si reproductiva mai chinuita ca femeile din tara mea intre anii '60 si '90 e imposibil  sa fi avut toate cucoanele astea de pe-aici.
• Sa cobesc minim si mai ales cand nu ma aude nimeni.
• Sa ma feresc ca dracu' de tamaie sa cred ca daca nu consum n produse lactate zilnic ma daram de osteoporoza.
• Sa evit sa spun: "Vezi? Ce ti-am zis eu?"

In drum spre casa, pe la sapte: mama, mi-e tare gana.

Ti-e foame, acum ajungem acasa si mananci.

Burzuluindu-se: mama, es que nu pot se me tin de foame.

Acelasi scenariu si plansete: mama, me dor tare piciorii, nu mai pot sa merg.

Acuma ajungem. (ultima suta de metri e crunta)

Es que nu pot se me tin de durere.

Esti foarte obosita, mergem incet si imediat ajungem.

Nu sunt obosita, nu mai pot sa merg!

Abia acum, scriind, imi dau seama de ce asociaza formularea de foame si oboseala cu exprimarea altei nevoi fiziologice impetuoase: pipi. In catalana e "aguantar el pipí", a nu se scapa, a rabda, a se abtine.

E un calc lingvistic care ma darama instantaneu, caci il asociez cu "me scap de foame/ de durere de piciori", foamea si oboseala m(i)-au scapat de sub (auto)control.

Practic, asa si e.

Ora X pare un scurt metraj de groaza.

Daca cineva mi-ar fi zis ca voi ajunge sa co-protagonizez scene de genul asta i-as fi ras in nas.

La ora lui nani (cand ce se spune e de-adevaratelea, fara intonatii de la alti copii): -Mama, cand o sa am un bebe o sa-l chem cu un nume foarte frumos.

... Bai, m-am emotionat.

-Da, o sa-i pui numele care-ti place tie.

-Si cognom?

- Numele de familie nu il poti sti acuma.

E intrigata ca eu am numai unul, pe cand toti ceilalti au doua. Cunoaste de anul trecut toate numele celor patruzeci si noua de colegi, la unii si numele fratilor. Mi-a zis educatoarea ca asta fac copiii timizi, intai analizeaza tot ce e in jur. Si-a petrecut primele luni cunoscandu-i pe ceilalti, nu zicea nici pas. Azi e printre cei mai nazbatiosi.

Varianta la "cum il cheama pe..."? e mereu "cum isi zice X"? sau "mama, tu stii cum se zice senyora aia". Asta e calc direct de la catalanul "... es diu" = "pe X il cheama"

Ordinea si disciplina

Ne hlizim si intarzii sa-l pun la dormit, il imbaiez si-i cad ochii-n gura, cealalta e obisnuita ca stie ca e sambata si ne facem de cap.

Il duc in cele din urma in pat si inca il mai bazai: "cum te cheama, cati ani ai", caci ma distreaza cum zice "Uarrrr" si "an" (pentru inca putin timp).

El, ca beat: "acuma nani."

http://topdocumentaryfilms.com/business-being-born/

Rugaminte

Domnul sau doamna de la echilibruinbucatarie.blogspot.com, daca tot ati revenit pe pagina mea (uneori ma simt scriindu-mi mie, habar n-am daca citeste cineva), v-as ruga sa-mi faceti o invitatie sa arunc si eu o privire pe blogul dumneavoastra, o boare de echilibru vine bine oricand.

Multumesc de generozitate, n-am stiut cum va sa contactez pe alta cale.

Inainte era mai usor

Ei, mai usor din punct de vedere strict al maternitatii, al privirii inspre nastere si moarte.

Caci mai usor din alte unghiuri nu era, ai dreptate. N-as putea trai  fara masina de spalat cu motorul iQdrive, cu al ei antiVibration System, speedPerfect, 60% mai rapid, aquaSensor, flowSensor y 3D Sensor, aquaStop, semnalul acustic de sfarsit de program, tehnología touchControl, display-ul de cristal líchid miltifunction...

Se cunoaste ca mi-a dat ortul popii masina de spalat pe baza de depresie cronica si-mi caut alta, da? E ca si cum bunica ar fi zis intr-o buna zi: intru in greva, nu mai spal nici la maglu, nici la rau. Nu mai spal pur si simplu. Cinci copii, treaba voastra, nu mai soponesc nimic. Aia a zis masina mea.

Nici  fara cea de spalat vase n-as putea trai, fara uscator de rufe, sunt fan Thermomix, roomba, scooba si tot ce mai inventeaza baietii astia pe care i-as pupa de cat ne-au usurat viata, nu exista robot de carpit ciorapi caci nimeni nu mai carpeste ciorapi, am vazut la televizor o cubaneza foarte lucida  zicand ca adolescentele spaniole habar n-au sa-si spele lenjeria intima.

Nota: adevarul e nu am nici roomba, nici scooba, nici uscator de rufe, nici Thermomix, nici masina de spalat farfuriile. Dar sunt foarte de acord cu existenta lor, mai mult, visez sa le am pe toate functionand simultan, sa bazaie si mai dihai te miri ce prin bucatarie.

Da, e mult mai usor acuma. 

Dar era mai simplu inainte: fiintele (vorbitoare si nevorbitoare), anotimpurile, alimentele se nasteau si traiau normal, un lucru atat de greu de facut acuma. Nimeni nu poate naste normal, toate sunt ba mioape, ba stramte, ba grase, ba proaste.

Acum vreo patru ani m-am intalnit in tara cu o prietena, medic veterinar, tocmai cezariase o pisica. de ceeee? o intreb, inca incovoiata la suflet. Nu putea sa nasca, am stat toata ziua cu ochii pe ea si nu nastea. Cine te-a pus sa stai "cu ochii pe ea", cum sa nasca asa? Tu poti face un act de iubire sub privirea unui chirurg?

Viata si moartea se intamplau alaturi, langa pridvorul tau, peste parleaz la Livia lui Iliuta, si daca Marioara lui dom' prefesor nu era pe tura, se mai intampla si fara moasa. Asa cum a patit bunica macar o data din cate-am inteles. A carei ocupatie preferata e de cativa ani buni mersul "la mort". De cate ori o sun in ultimii zece ani e mereu "la mort", la priveghi.

Moartea era un lucru natural, simplu, fara multe dureri de cap, caci se intampla aproape si constant. Aici soacra-mea afla de la ziar ca i-a murit vecina de deasupra, nimeni nu zice nimic, familiile sunt atat de minuscule si autiste incat ti-e groaza sa te gandesti ca moare unul, mai ramai doar tu, singurel pe lume.

Era mai usor inainte: nici o femeie nu avea nevoie de cursuri de pregatire pentru nastere, nici nu mergea la grupuri de sprijin pentru alaptare.

Relaxarea, pilates, yoga pentru gravide si antrenarea fizica de la orele de pregatire pentru nastere le faceau pe camp, la muls vaca, la strans fanul, la curatat in grajd, la alergat dupa carlani, la jumulit de ganste. De pregatire psihologica nu era nevoie, ca nu se inventase epidurala ca sa inspaimante femeile ca fara anestezie o sa crape de durere. Si nu era nevoie caci toate din familie (mama, strabunica, surorile, cumnatele) nascusera copiii care venisera de la Dumnezeu fiindca asa era datul. Ca si la priveghi, vorbele nu-si aveau rostul. Animalele de pe langa casa (se) nasteau si mureau fara complicatii. Si ma scuzi ca sunt asa de sincera, daca erau complicatii se numeste selectie naturala.

Cu tzatza la fel. Cunosc o gramada de fete care zic ca n-au vazut pe nimeni niciodata alaptand inainte sa devina mame. Pe nimeni in toata copilaria, pe nimeni in casa. De unde sa apuc copilul asta ca sa-l pun la piept? De ce plange, de ce nu-s buna de nimic, de ce nu-s in stare nici macar de asta, care pare atat de usor?

Era mai simplu inainte, caci ritmurile vietii nu erau aflate de pe hartie la gradinita, ci sub cerul liber. Imi aduc aminte ca mi se parea caraghioasa treaba de barbat pe camp: bunica si inca vreo trei-patru femei praseau in linie, tacute, faramitand pamantul cu sapa, marunt, ca intr-o doara, dar voiaie, fara sa se planga de efort sau de oboseala. Bunicul trecea in urma si semana. Mi se parea logic, dar ridicol. (acuma rad, ma regasesc feminista de mica si bine in pielea mea de pre-femeie).
Nota: observi detaliul poligam al tabloului, da?

Viata curgea de la sine si femeile nu erau depresive caci simteau pamantul respirand, isi cunosteau ritmul interior fara sa fi facut nici un curs on-line de initiere in autocontrolul fertilitatii. Nu era nevoie sa faca tratamente de stimulare ca sa ramana gravide, caci pasarile cerului, frunzele si ploile le soptisera ca pruncii nu se fac incepand cu patruzeci si doi de ani.

Copiii cresteau laolalta, intre femei, nu trebuiau sa iasa din "gradinita" pentru fiecare ou pe care-l avea de cumparat ma-sa. Ele se intelegeau pe muteste: intr-o casa una randuia oalele, alta animalele, alta era cu dereticatul, cealalta cu copiii, care cresteau copacel-copacel fara dermatita atopica cronica, intoleranta la gluten si sindrom de deficit de atentie. Uneori se mai luau de tulpanele, imi inchipui, doamnele, dar sa traiesti in casa cu cumnatele, soacra, mama sau macar cu o bunica te tinea pe linia de plutire femeiasca. Tu crezi ca e normal sa stau la sezatoare cu Veronica pe messinger, reparand panzeturi care s-ar tese singure din nou intr-un club feminin din orice trib amarat?

Ceva din usuratatea aceea a ajuns si la mine, si n-am cuvinte sa le multumesc mamei, bunicii, strabunicii si tuturor celor dinainte, cel putin pentru un detaliu: nu mi se pare o povara sa fiu femeie, asa cum am auzit de la o prietena cu care nu mai vorbesc: "e greu sa fii femeie". Nuti, prietena mamei, mereu mi se plangea mie (?! eu cu saptesprezece ani, pierduta in spatiu) de dismenoree crunta, ca autoarea documentarului "Luna din tine" si ca alte milioane de femei apasate de asa bolovan divin.

Am crezut o vreme ca suntem rele intre noi, ca suntem lipsite de solidaritate. Si am aflat deschizand ochii inauntru ca azi suntem doar ingrozitor de singure. Maternitatea e si o cararuie fumigata cu frustrari imperceptibile pentru ochiul liber. Aia "n-a avut chef" sa faca X (sa dea copilul la cresa sau sa se lase de servici), cealalta s-a intors cu spatele cand a auzit ca poate nu era singura solutie, ce rost mai are acum sa dezvelim rani vechi?

Adevarul e ca  regretele, renuntarile, lacrimile, neputinta, abandonul s-au asezat si din singuratate: singura in mijlocul furtunii, nu stiu ce a facut mama cand era ca mine, bunica cum a putut cu cinci, si strabunica cu unsprezece?

Nu erau singure, totul era la vedere, nu li se cerea un cod de acces pentru fiecare nedumerire.
Azi, batrana, am invatat sa nu judec pe nimeni, caci in lumea feminina se misca plutind bulgari de materie foarte sensibila, cu care e riscant sa te joci la intamplare, punand etichete.

Era mai simplu inainte, nu trebuia sa-ti zmulgi auricularele din care ies in nestire zgomote dezordonate si confuze ca sa regasesti poteca buna in liniste. In urechi curgea direct zumzetul vietii, nepasator, bulbucind, te insotea peste tot, intre inceput si sfarsit.

***

Am doua imagini (contradictorii, sa le mai intelegi pe femei) pentru povestea asta, dar nu le pot pune caci pe obiectul uneia l-am dus la tara.
Tocmai acum, cand aveam nevoie de el. Revin.

Luna din tine: ce mi-a placut

Niste intalniri fortuite, cateva coincidente de situatii din ultimele saptamani mi-au facut cadou doua-trei veioze interioare:

- am inteles (pfiuuu, ce relax) ca ma inselam: forta asta fizica iesita din comun pe care o am de catva timp si de care mi-e rusine de multe ori era gresit asumata ca fiind masculina. S-a facut cumva lumina peste ignoranta: nu e deloc masculina, e feminina.

- banuiam eu ca dansul din buric e doar un pretext. Ideea nu e sa inveti sa dansezi din buric, ci sa ajungi sa iti asculti corpul, sa-ti destupi urechea acoperita. Mi-am petrecut patru luni din prima sarcina cautand marca de carucior ideal, pana acolo imi ajungea mintea. Am dat peste lucrurile cu adevarat importante abia mai tarziu.

- Cine nu vrea sa asculte nu asculta, nu e nimic de facut. Uneori am impresia ca sunt fete care au un protector din ala ca la cal, la ochi si la urechi. Orice ai incerca sa vorbesti, nu le intereseaza, trece pe langa ele. M-a pus pe ganduri partea din documentar care vorbeste despre cultura pilulei anticonceptive: adolescente care intra in feminitate complet desconectate de propriul corp si de identitate, care iau mecanic pilula fara sa se intrebe de ritmuri interioare. Acelasi lucru din nou, la menopauza, bombardament hormonal artificial, surzenie totala.

- unei fete preocupate si speriate alta i-a zis: nu te mai gandi la nimic. Simte. Inchide-te la tot ce e rational si asculta-te doar.

- uneori instinctul pierdut aude/citeste/i se povesteste o idee. Pare ciudata, neobisnuita, minoritara, catalogata drept excentrica din punct de vedere social. Pe firul acelei idei incepe o cautare, o excursie personala.

NVD3C

Acum cateva postari am pus un audio in engleza al unei fete minunate - Ibone Olza - care a fundat o lista monotematica in limba spaniola de sprijin feminin si reciproc intre cezariate: e psihiatru materno-infantil, mama a trei copii si de catva timp, printre multe altele, arhitect de spatii pentru nastere in spitalele spaniole. E si co-autoarea unei carti pe aceeasi tema. Cum ar veni, specializarea ei, povestea personala (nu cunosc circumstantele, are trei cezariene) si interesele au condus-o sa se ocupe de conditiile in care vin pe lume fiintele umane, intr-o anumita zona europeana.

Stiu, ma repet.

Dar pana si lucrurile cu adevarat importante - exemplific asa, "la intamplare": calamitatile naturale, razboaiele - sunt mai usor de infruntat de cei ce au trait o prima copilarie in siguranta si inconjurata de respect si iubire, citeste prin prima copilarie inclusiv  prima ora de viata, conditii de nastere, tip de ingrijiri neonatologice si perinatale.

Invatatii si desteptii in domeniu au ajuns la concluzia ca e o legatura inca inexplicabila (oare?) intre violenta citadina si conditiile de nastere (peste 80% prin cezariana electiva) in Brazilia de exemplu, si siguranta stradala versus conditiile neonatologice si perinatale in Norvegia, de exemplu.

Lista aceasta a fost profund zguduita acum cateva zile, in idei preconcepute, spaime, indoieli, dezamagiri: o mama din Barcelona a nascut natural dupa trei cezariene. Acasa. Nu vreau deloc sa creez panica sau senzationalism. In lista asta de distributie sunt fete care cauta unde si cum sa poata avea o NVDC (nastere vaginala dupa cezariana), uneori o NVDnC. Fata asta e cea despre care scriam acum catva timp, ca ar fi super sa reuseasca. Ei bine, Anahí a reusit, imi inchipui ca la capatul unui drum personal foarte sinuos, lung si de neinteles pentru oricine altcineva. Am cunoscut-o acum catva timp, la o intalnire de mame. Plangea in continuu, la fiecare poveste, m-a impresionat amestecul de forta si fragilitate, ochii luminosi si mainile framantate. Cum traieste o femeie trei cezariene? Nici nu imi pot inchipui, cu una mi-a fost indeajuns.
Prima pe baza de provocare ratata, imi suna cunoscut. A doua de urgenta si cu anestezie generala, o operatie necesara. A treia programata pe baza recomandarii medicului, din cauza de antecedente. A patra refuzata in saptamana 38, cand imi inchipui ca cei din jur o tunau cu texte grele, de tipul "vrei sa-ti lasi copiii orfani". O moasa care a asistat cateva sute de nasteri domiciliare, unele similare, a insotit-o. Spun studiile ca o nastere normala e mereu mai sigura decat o a doua cezariana, si mai spun ca riscul nu creste intre una precedenta sau mai multe. Restul e personal, un drum de parcurs, cu un final imprevizibil.

*

Cu permisul proprietarei, tortul primit dupa eveniment din partea fetelor:

Le petit croustillon

Tata-su ii cheama pe amandoi cu cuvinte inventate, fetita era intr-o vreme pupusia, nu stiu de la ce.  In astia doi ani nu mai stiu in ce moment a inceput sa-i zica baiatului le petit croustillon.  Credeam amandoi ca e alta inventie, pana acum cateva luni cand se intoarce din Lille si-mi zice: e plin de croustillons.  Nu-mi aduc aminte sa fi vazut cuvantul asta cat am trait acolo.

De la douazeci de luni incolo, retin perfect cum a fost la fata, fiecare zi aduce la lumina doua-trei cuvinte noi. Pentru mine e ca si cum as sta in fata unei masini de facut gogosele care scoate pe palnie gogosici dupa gogosici, calde si rotunde, perfecte. Saptamana trecuta stateam la calculator si ma trage de fusta: mama, luna, uita-te! Uita-te, uita-te!

Luna din tine

Util, educativ, feminin.
Sper sa mai fie activ cand o sa vreau sa-l arat fetitei mele.

http://www.rtve.es/mediateca/videos/20110312/noche-tematica-luna/1043742.shtml

Sprijin pentru cezariate

Despre o lista careia apartin de cativa ani: http://mededppd.org/marce/T2_Olza_S/index.htm

Cu cap nu

Am profitat de "saptamana alba" ca sa facem excursii pe-aproape; vineri dimineata ramasesem fara idei, cautam o iesire scurta si frumoasa, imi zice tata de ce nu mergeti in Parcul Güell, chiar, de ce oare, finca finca il am sub nas, la sinci minute. Asa ca mergem sa vizitam turistii, si ne intalnim cu personajul asta:

Coboram scarile cu gatul inca sucit dupa el.

Imi zice fetita mea: "Mama, senyorul asta face multa por".

In catalana a speria (fer por) n-are nimic de-a face cu spaniolul "dar miedo", e la fel ca francezul "faire peur".

Cu ocazia asta mi-am dat seama ca e un cuvant pe care nu il prea cunoaste in romaneste, poate si fiindca nu-mi place/mi se pare nociv ca adultii pulverizam inconstient propriile angustii, temeri, spaime, fobii pe umerii copilului.
Prezenta constanta a unei medii de trei adulti in preajma unui copil, fiecare din ei cu spaimele lui, ii poate colapsa imaginarul si realul. Unuia ii e frica de microbi si de virusi, altuia de cazaturi si alergii posibile, celuilalt de suruburi in nas, mai traieste-ti linistit copilaria!

M-am ferit foarte sa imi dezvalui unele aversiuni, caci multe din ele corespund unei realitati personale care nu are de ce sa se repete la ei. Da, mi-e frica de n animale de pe lumea asta, pana si de curci mi-e frica, caci am trecut prin situatii delicate cu toate orataniile de la tara: cocos sarit in cap toaata copilaria, mereu altul, curcan piscandu-ma de picioare, gânste sasaindu-mi talpile sfaraind vreme de douazeci de metri, vaca blocandu-ma intre leaturile de la gard timp de zece minute infinite, iapa iertandu-mi fratele de un an dar busindu-l definitiv pe insotitorul lui de sase, caine infipt in pulpa, pisica specialista in suspense, detalii haioase acuma, dar la inaltimea respectiva fara suras.

Ma intreb cum digera imaginea asta, sigur isi va aminti de senyorul fara cap. In descrierea pentru tata-su a insistat sa explice cum avea un fir de metal in loc de cap.

Cine pe cine educa

- Papa, ma doare burta.

- O fi de la alea trei iaurturi pe care le-ai mancat.

- Pai nu ar trebui sa ma lasi sa mananc atata iaurt, tu trebuie sa-mi spui ca nu mai pot manca inca unul.

Pe seara, la rand, in spatele meu, un tatic in costum cu caruciorul aferent. In el, un baietel de pana un an jumate cu aerul de tocmai scapat de la cresa, cu un glascior ca din vis, cumva intr-o doara: "mama?"

"Mama lucreaza, puiule."

Cata intelegere. Si resemnare.

8 Martie

Tradus din textul unei blogarese-scriitoare, mama a trei copii si mereu osciland intre nehotararea "serviciul sau viata":  "Cea care lucreaza acasa pentru cei de acasa. Cea care lucreaza de-acasa pentru cei din afara ei. Cea care lucreaza acasa si in afara casei (traiasca orarele de lucru duble si triple). Cea care lucreaza doar in afara casei (ah, nu, ca din astea nu exista). 8 Martie fericit!"

Carnaval carnavaaal

Cum se zicea marieta in romaneste?
Buzuruba.

Sfanta Duminica

Plaça Rovira, calçotada, cargols, botifarra. Cum ar veni calçots (intraductibil, sa consumi ca sa intelegi), melci cu chori picant, carnati. V-am zis ca traiesc intr-un sat.

Pe linia orizontului: Montserrat.