In drum spre casa, pe la sapte: mama, mi-e tare gana.

Ti-e foame, acum ajungem acasa si mananci.

Burzuluindu-se: mama, es que nu pot se me tin de foame.

Acelasi scenariu si plansete: mama, me dor tare piciorii, nu mai pot sa merg.

Acuma ajungem. (ultima suta de metri e crunta)

Es que nu pot se me tin de durere.

Esti foarte obosita, mergem incet si imediat ajungem.

Nu sunt obosita, nu mai pot sa merg!

Abia acum, scriind, imi dau seama de ce asociaza formularea de foame si oboseala cu exprimarea altei nevoi fiziologice impetuoase: pipi. In catalana e "aguantar el pipí", a nu se scapa, a rabda, a se abtine.

E un calc lingvistic care ma darama instantaneu, caci il asociez cu "me scap de foame/ de durere de piciori", foamea si oboseala m(i)-au scapat de sub (auto)control.

Practic, asa si e.

Ora X pare un scurt metraj de groaza.

Daca cineva mi-ar fi zis ca voi ajunge sa co-protagonizez scene de genul asta i-as fi ras in nas.