Cu cap nu

Am profitat de "saptamana alba" ca sa facem excursii pe-aproape; vineri dimineata ramasesem fara idei, cautam o iesire scurta si frumoasa, imi zice tata de ce nu mergeti in Parcul Güell, chiar, de ce oare, finca finca il am sub nas, la sinci minute. Asa ca mergem sa vizitam turistii, si ne intalnim cu personajul asta:

Coboram scarile cu gatul inca sucit dupa el.

Imi zice fetita mea: "Mama, senyorul asta face multa por".

In catalana a speria (fer por) n-are nimic de-a face cu spaniolul "dar miedo", e la fel ca francezul "faire peur".

Cu ocazia asta mi-am dat seama ca e un cuvant pe care nu il prea cunoaste in romaneste, poate si fiindca nu-mi place/mi se pare nociv ca adultii pulverizam inconstient propriile angustii, temeri, spaime, fobii pe umerii copilului.
Prezenta constanta a unei medii de trei adulti in preajma unui copil, fiecare din ei cu spaimele lui, ii poate colapsa imaginarul si realul. Unuia ii e frica de microbi si de virusi, altuia de cazaturi si alergii posibile, celuilalt de suruburi in nas, mai traieste-ti linistit copilaria!

M-am ferit foarte sa imi dezvalui unele aversiuni, caci multe din ele corespund unei realitati personale care nu are de ce sa se repete la ei. Da, mi-e frica de n animale de pe lumea asta, pana si de curci mi-e frica, caci am trecut prin situatii delicate cu toate orataniile de la tara: cocos sarit in cap toaata copilaria, mereu altul, curcan piscandu-ma de picioare, gânste sasaindu-mi talpile sfaraind vreme de douazeci de metri, vaca blocandu-ma intre leaturile de la gard timp de zece minute infinite, iapa iertandu-mi fratele de un an dar busindu-l definitiv pe insotitorul lui de sase, caine infipt in pulpa, pisica specialista in suspense, detalii haioase acuma, dar la inaltimea respectiva fara suras.

Ma intreb cum digera imaginea asta, sigur isi va aminti de senyorul fara cap. In descrierea pentru tata-su a insistat sa explice cum avea un fir de metal in loc de cap.