Mi-am facut si eu unul la viata mea.
L-am cautat de-am ametit, vroiam sa-l pun aici caci avea un ton foarte dulce, rar la mine.
L-am cautat in dosarul "Nastere", apoi in cel intitulat "Frica de nastere", in subdosarul de la "Diverse" care se numea "De ce sa nu programezi..." si abia intr-un tarziu mi-a picat fisa: l-am considerat un document destul de important ca sa cred ca merita scris cu stiloul.
Asa ca odata, cand il voi gasi in vreo cutie ratacita printre alte cateva zeci cocotate la cucurigu, sper sa fac o poza scrisului aluia tremurat si plin de vise. Sigur il am, macar in dosarul pe care l-am cerut spitalului la trei ani dupa nasterea fetei, cand m-am simtit pregatita. Tocmai devenisem mama a doua oara, si am scris spitalului sa mi-l trimita. E dreptul pacientului, timp de cinci ani de zile de la orice spitalizare. L-am primit acasa dupa vreo luna, un teanc deloc neglijabil, cu note, date, grafice, tot.
Era tot asa de frumos exprimat in planul de nastere, din toate propozitiile sarea-n ochi fericirea, rugamintea, bucuria.
Mai toate verbele la conditional: "ne-ar placea", "am dori", "ar fi o bucurie".
Imi aduc aminte clar doar de-o fraza: "Nu autorizez sa i se administreze nici un biberon cu lapte praf sau cu ser glucozat fetitei noastre. Imi doresc sa o hranesc eu. Va multumesc dinainte pentru tot ajutorul pe care mi-l veti oferi in privinta asta".
La al doilea copil am refuzat fara drept de apel sa mai fac un plan de nastere.
N-ar fi fost onest fata de mine, ar fi fost ca si cum nu as fi avut incredere. Nu exista licarire de indoiala. As fi intrat pe poarta unui spital doar in caz de forta majora, cand conditionalul de la "ne-am dori", "v-am ruga", "sotul ar fi incantat sa taie cordonul" ar fi trecut sigur la imperativ, fara timp de detalii.
Nu mai avea sens planul de nastere.
Am in gand de saptamani de zile sa pun undeva pe blog un banner pe care sa scrie "Nu fac apologia nasterii acasa", caci cred ca o femeie are dreptul sa aleaga unde vrea sa-si aduca pe lume copilul, in cele mai sigure conditii.
Opinia strict personala e ca uneori, locul cel mai sigur e pentru unele acasa.
Postări
