Din ce vezi nici jumate sa nu crezi

Le vezi aranjate, surazatoare, vorbind in soapta si cu rabdare infinita unui copil care e mereu imbracat frumos si fara nici o pata, pana si fular poarta, ca in visele tale despre ziua perfecta. Nu au niciodata figura aia disperata de nebuna de legat, nu trebuie nicicand sa cumpere nimic ce cantareste mai mult de o suta cincizeci de grame, ajung peste tot caci copiii le urmeaza calmi si ascultatori, nu se stropsesc la telefon sau pe viu la barbat, poarta genti si tocuri la care nici nu indraznesti sa visezi de ani de zile. Merg la serviciul cu orarul ideal, se organizeaza cu tot, impart timp "de calitate" in jur, ies la cina cu prietenele o date pe luna, fac shopping neinsotite de mucosi, au conversatii adulte pe teme profesionale, fiindca lucreaza, desi sunt mame ca si tine, sotii admirate si fete pe faza.

Si intr-o buna zi, dintr-un simplu "ya está" trebuie sa inteleg ca se desparte de barbat, barbatul ala implicat, sociabil si incantator care o insotea in locuri in care al tau n-ar calca nici sa-l pici cu ceara, barbata-su ala cu care facea circuitul Cataluniei in bicicleta cu copiii, ala cu care disparea in escapade romantice de trei zile lasandu-i pe cei mici la bunici, cu care se organizase in asa fel incat nici unul nici altul sa nu-si sacrifice cariera.

De cate ori aud una din asta imi ia ceva timp sa ma recuperez, ca asa cred eu in povestile minunate.