Cel mai fericit raspuns pe care l-am dat in viata mea.
Duminica dupa-masa prin 2008, mama: Ce faceti maine?
Fara sa ma gandesc, cu gura pana la urechi: "Program de voie"
M-am ghemuit de multe ori la lumina asta fara de pret, cand am lucrat dupa cateva luni de la raspuns, si alergam ca electrocutate amandoua, mama si copila, tintuite intre minute, cand am ramas singura cu baiatul pe cand toate celelalte mame i-au bagat la cresa in septembrie anul trecut, cand programul de voie s-a transformat in orar de nevoie timp de multe luni tot in 2009...
Ce bine-i sa fii copil mic mic mic, sa te motanesti in pat pana cand vrei, sa nu fii impins in calupuri de minute dintr-una intr-alta, ca un sut in cur pe bucati: vreau nani nu la cresa cu tine mucii dintii pipi micul dejun hainutele mucii botoseii gentuta cresa coada asteapta gustarica asteapta apa asteapta pipi sari nu plange mucii joaca-te asteapta papa gata mucii nani asteapta pipi coboara asteapta mamaaa brate nu ca esti greu.
Nu fac nimic diminetile stau si ma uit in ochii tai cum ii deschizi cate putin imi beau cafeaua doua ceasuri si tu ti-o bei pe-a ta si cel mai crucial lucru din viata mea este sa nu trebuiasca sa alergi niciunde inca mai e timp
Postări
Ma doare sufletul cand vad ce "orar" are Martina....fuga-fuga toata ziua dupa frate-sau, care nici el n-ar trebui sa aiba nici un orar....am un chef nebun sa infiintez un trib de lunatice in California....
RăspundețiȘtergereImportant e sa ramana ei cu amintirea ca era timp cand erau mici, ca viata se intampla incet. Avem si noi "orar", dar incerc sa bag aerul ala de hai-hui.
RăspundețiȘtergereLunatice in California? Da' na(l)uca la mine acasa nu merge ca sa pot intra in club? Nu de alta, dar am o raza de deplasare de 3 km, ce-ai pierdut asa departe?
RăspundețiȘtergere