Din cartea lui Jean Liedloff, Conceptul de continuum, scrisa cam incalcit si nesistematic (asa mi s-a parut acum vreo trei ani cand am citit-o), mi-au placut in mod special doua idei (in afara de marea majoritate cantate si prin alte locuri si asumate de la inceput).
Nu au nimic de-a face una cu alta, dar prefer sa le notez aici:
1. Cu cat purtatorul bebelusului in faza de tinut in brate e mai activ, cu atat bebelusul e mai linistit. Mi-a placut enorm si am experimentat pe pielea mea de doua ori. Vorbind tare la telefon, alergand pe strada, carand cumparaturile, spaland oalele, facand mancare, aspirator, aplecat in genunchi, ras in hohote, mers iute, certuri, strofocari, camesa asudata, prasit (ho, asta e intrus), goana dupa autobuz, bucuria de a gesticula, cu atat doarme mai adanc. Erau incantati, mai ales baiatul, ca sigur am alergat mai mult. Eu in fibrilatie continua, el in suras tamp instalat definitiv pe fata.
Zice ca nou nascutii nu au supapa prin care sa descarce energiile, ca utilizeaza procesul de depurare al adultului care il poarta in brate pentru a se dezbara de tensiuni.
La ceva trebuia sa foloseasca si agitatia mea continua...
2. E o idee foarte controversata, pana si in interiorul meu. Spune ca instinctul de autoconservare e atat de puternic incat pe marginea unei prapastii au simtul asta activat, ca e imposibil sa cada. Cine are prunci sigur sigur (bag mana-n foc ca e asa, ca nu sunt singura care am trait paranoia asta) a simtit spaima aia blestemata trecand prin fata unei ferestre cu bebelusul in brate, aici intervine instinctul de conservare al mamei, care traieste irational momentul ala de nedescris). Asta e extremul, mie mi-e ingrozitor de frica de trotuarele inguste din cartier, de circulatia nebuna, si e o zona mentala in care prefer sa nu am incredere in instinctul de conservare al copilului. In schimb, sunt foarte relaxata cu mare parte din ustensilele domestice. Nu i-as da aparatul de barbierit pe care uita zilnic sa-l puna in alt sertar, mai sus, tata-su (e primul lucru pe care il fac eu dimineata), in schimb nu ma deranjeaza sa se joace in bucatarie cu obiecte considerate strict periculoase si deloc ludice: furculite adulte, cutite (nu sunt un grand chef, am niste amarate de cutite care implora sa fie ascutite), tirbuson cu spirala intepatoare, foarfece inspaimantator si real, andrele de juma' de metru, cuptor (inchis) duduind de caldura. Am incredere ca are grija, ca daca se inteapa/frige/taie o data n-o sa se repete. Am vazut de curand in privirea altor adulti (literal: "am murit si am inviat de n ori zilele astea privindu-te cum te descurci cu copiii") ca sunt foarte socati de aparenta mea nepasare. Cred/am incredere ca se descurca in aventura de explorare, si desi pare ca nu il vad jucandu-se, am ochii holbati in gura lui cascata de fascinatie.
Postări
1. am experimentat-o si eu, perfect de acord. cel mai linsitit bebelus mi-a fost a treia, pe care, in evidente circumstante de mai mare agitatie, tot timpul o admiram dormind, fara nici un stres si nici o problema.
RăspundețiȘtergere2. oi fi eu exceptia?? mijlocia mi-a demonstrat ca nu are un instinct de conservare care sa-i stapaneasca la limite de siguranta curiozitatea. locurile in care s-a cocotat si de unde a picat, chestiile in care s-a taiat/julit/lovit ... si asta fara sa fi fost eu motorul "nu, ca ai sa te lovesti/cazi" etc. pur si simplu, in explorarile ei individuale. deci s-a mai pierdut pe drumul mileniilor ceva din instictul ala ... zic eu.