Fitita, mai?

O domnisoara de sinci ani a aflat, in sfarsit, ca asteapta, peste mai putin de o luna, o surioara. Nu se vedea pana acum ce e.
Si mi-am adus aminte de cand am sunat eu la matusa-mea sa-i spun ce am aflat. A raspuns barbata-su, oltean de felul lui. Paulush, shi fashi, mai fatuca?
Ii spun.
O fititza, mai?, ironic si tandru cumva, inganand vorba de bucovinence lente, la urma urmei el se indragostise de una...
Si eu, toata buimacita, fericita, asumand in sfarsit visul nerostit: evitam sa ma uit la rochite, sa nu sufar, caci ma vedeam -nu stiu de ce- mama de baietei.

Ii spun: stii ca o sa fie mica? Ea: daaa, pitita pitita, si imi arata cu manutzele cat crede ca va fi surioara. Una din primele iesiri din casa, la Plaça Rovira, tot ea a venit in goana: "A nascut ja, el bebè? Pot sa ma uit la el?"

N-o sa ratez faza sa-i fac acelasi lucru. Maica-sa era innebunita sa faca al doilea copil, care nu aparea. Si pentru ca in ultima vreme cunosc destule femei care trec prin situatia asta, le doresc ce viseaza, dezlegare la fitite si baitai.