.cat

- Hola
- Què?
- Be. Vosaltres?
- Mira..
- Ja..Jo també..
- Així estem..
- Tela
- Què hi farem
- Noia..
- Ja ho sé
- Paciència
- Cuida't
- Apa
- Deu

Ma adaptez la orice, dar exprimarea catalana atat de seaca si laconica ma depaseste. Imi lipseste o interjectie soptita, sau semi-racnita, ceva viu, unduitor in vorba, indoielnic, de magaiere ori de harta, de aproape si cald. Atat de monosilabic ma usuca. Nu reusesc sa pricep nimic din conversatiile astea, sau abia acasa imi dau seama ca de fapt a vrut sa-mi spuna cu alea trei vorbe amarate ca a bocit toata dupa-masa, ca a ajuns tarziu peste tot, ca e bolnav ala micu si imi lipseste detaliul cu seringa sparta, as vrea sa aud acolo un nas suflat, o pauza, vorbe-n vant. Nimic. Totul la obiect, ca o sardana farmaceutica. Mie-mi plac sardanele, dar o tura, cand am inteles cat numara in cap mi s-a amarat de-atata perfectiune. Poti sta cu ele o ora la un ceai si e treaba ta sa deduci din patru cuvinte depurate aceleasi drame si bucurii umane ca la noi la cafea. Frate, ce dor mi-e de-o cafea. Pana si-n "Palais" stiau ce-i aia, stateam ceasuri la taifas serile, si era un babel total. Ce-i drept, nu era nici o catalana printre noi. Ne-am fi risipit ca vrabiile de-atata eficienta.

Mi-am dat seama foarte tarziu de seceta asta verbala. Toate frazele au aerul de a fi o sentinta definitiva.