joi, 21 octombrie 2010

Masculin

Anii saptezeci, sigur eu aveam cel mult doi, una dintre primele prime amintiri.
Langa o tejghea luxoasa, stil kitsch sufocant de vapor de croaziera, cu decor din lemn maro intens, lacuit, diurn dar cumva izolati de restul zilei in interiorul barului cu reflexe albastrii, insotesc trei-patru adulti, surazatori, luminosi.
Si pe neasteptate, mi se strange inima vazandu-l: atat de neinchipuit de frumos si mai ales atragator fara alta explicatie, EL. Pentru tot restul vietii. Dialogul fermecat, inaltarea la nivelul de adult (m-or fi suit pe tejghea?), buclele mele, zambetul, aerul indragostit dintre noi.
Ca un cromozom tardiv decis si inscris in codul meu, sunt sigura ca acea naluca de intalnire fortuita si aproape ilegala mi-a trasat - foarte putin permisiv - area de interes in lumea masculina.
Ca secventa din The Hours in care un baiat se uita de sub masa la rochiile anii cincizeci pe care le poarta fermecatoarele prietene ale mamei lui, sau ca B. care mi-a explicat balbait si imbujorat de ce nu s-ar simti veci atras de o tipa ca alea care il innebuneau pe Gainsbourg.
Mai puternic decat uzul ratiunii. Vine din vremea cand oasele erau cartilagii si prima emotie le conditioneaza pe toate celelalte. Ce vor fi sa vina sau vor lipsi fara mare fast.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu