Amprenta

Vreau sa scriu pentru cand o sa am un adolescent care o sa se indragosteasca de orice salcie plangatoare/trecatoare ca demult, de mai bine de un an, stiu perfect ce tip de fata ii place baiatului meu.

Asa cum am exact stantat in memorie primul barbat de care m-am indragostit (poate nu aveam doi ani), am clar in cap si baietelul meu in suflet ca il atrag electric fetele frumoase foc, cu pielea maslinie si parul carliontat.

De obicei ne intalnim cu ele in autobuz, situatia cea mai surprinzatoare a fost cand ne intorceam odata de la muzica, s-a lasat cu chiote adevarate din partea lui, clipit din gene incondeiate din a ei si ascuns dupa mine (ea statea in spatele nostru).

L-am vazut imbujorat, emotionat si incapabil sa o priveasca mai mult de o fractiune de secunda.

Astia mici au o notiune foarte clara despre bunatate si frumusete: Mariana (educatoarea e buna), Y (cea care ii ajuta sa manance si sa doarma, cu care el inca nu are de-a face) nu e buna.

Asta e adevarat, multe mame spun ca nu e dulce.

In schimb, educatoarea Z, care vine uneori cand a lui lipseste si de care mie imi place mult, e urata.

Cred ca nu ii place fizic. In afara de faptul ca nu e un referent, a venit doar in trei randuri.

Cand vine ea, se lipeste de directoarea gradinitei si o insoteste peste tot, sigur fiindca ma vede zilnic saludand-o, e o femeie buna ca o mama si ne-a permis sa venim doar un ragaz pana acum la gradinita.

Ii spun azi ca mie imi place de Z, ca e buna si frumoasa.

Nu. Nu-i buna. E urata.

Aha. Mariana e frumoasa?

Pauza. E...buna.

Am ramas muta.

Cum a stiut sa imi aduca aminte de asta, fara sa spuna celalalt adevar.

Mama plange mereu cand isi aminteste de o mama urata urata, cea mai urata femeie pe care a vazut-o vreodata. Era la Alimentara (povestea e din anii '80) cu baietelul ei, care o privea ca si cum ar fi fost Zana Zanelor. Zice maicuta ca pentru copii, mama e cea mai frumoasa. Si cea mai buna.