Stima si respectul

Acuma, ca s-a mai linistit cu parazitii corporali de toate felurile (aer, epiderma, pamant), revin cu ale mele.

Am vazut cu totul intamplator un video care se vroia o poveste idilica despre o nastere naturala la noi, intr-un loc recunoscut drept respectuos.

Ce sa zic, ca ma abtin?
Cred ca am imbatranit destul ca sa mai incerc sa fiu neutra ipocrita.

Ce am vazut  nu mi s-a parut deloc o persoana in apele ei (daca asta e o expresie potrivita pentru o femeie in travaliu). Toata grena, indrumata didactic cand sa impinga in apnee, nici nu m-am putut uita la ea de nervii mei. Cred ca era sub anestezie, dar asta nu e o scuza pentru tipul de asistare la nastere primit.

Modul in care suntem tratati/tratate e foarte personal, ceea ce cuiva i se pare decent sau permis, mie, in acelasi context cultural, mi se poate parea o insulta.

Am citit nu mai retin unde ca fete care au vazut video-ul de la Pentru sensibili nu il calificau drept relativ normal, in sensul ca acolo nimeni nu ii zice aleia "nu te plange, atunci cand il faceai nu zbierai asa" sau alti brontobalauri din astia care se auzeau prin spitalele comuniste.

Acum cateva zile am preluat un video al lui Ibone Olza. La un moment dat spune ca unele femei incep sa simta o insatisfactie personala fata de cand au nascut abia la un timp dupa eveniment. Pana la saptamani, luni sau chiar ani de zile dupa, totul pare a fi normal, ca apoi din senin la unele sa inceapa sa se aprinda stecleli de regrete, dezacorduri, nelamuriri (de ce mi s-a facut asta, care la inceput mi se parea util, de ce i-am multumit asa recunoscatoare macelarului aluia care mi-a dat cadou o broderie baroca s-o tin minte pe toata viata).

Nu zic sa ne luam in dinti cu nimeni, mai ales in situatia-pozitia aia, doar ca orice se face ar trebui sa aiba o explicatie minima, o informare fata de femeia care naste:

• uite, papusa, cu andreaua asta de juma'de metru o sa-ti perforez sacul amniotic, e pentru binele tau
• acuma o sa ma sui cu cotul peste coastele tale si ma trantesc din susul tavanului*, de la inaltimea mea de profesionist, poate reusim sa coboram rostogol lenesul asta mic
• in urmatoarele clipe fac o taietura rapida, sa nu sufere tocmai acum pe ultima suta de metri

Din astea. Nu continui ca incep sa simt cosul pieptului fara aer.

Din aceeasi categorie: sa indopi cu mancare un bebelus. Am vazut de nenumarate ori cate-o bunica infoiata ca o pauneasa cu un sugar la semi-orizontala, pe o banca in parc, indopandu-i iogurtel sau pireuas sau te miri ce peltea gretoasa.

E violent.

Sa obligi un batran sa se alimenteze prin aproape aceeasi metoda.
Singura diferenta e ca nu mai poti sa-l tii pe genunchii tai intins. In schimb il poti lega (pentru siguranta lui, bineinteles), il poti sustine/bloca la orizontala.
Sta in pat si e indopat cu paiul cu preperate lichide hiperproteice.

Reteta de longevitate intra muros garantata: un nonagenar intr-un azil e o mina de aur, multi dintre ei se invioreaza teribil odata intrati. Odata o sa scriu despre asta.

In azile, gradinite si saloane de travaliu au loc uneori (rareori?) holocausturi la scala intima.
Ce hazliu: cei mai fragili si neprotejati de pe lume: copiii, batranii si femeile in litotomie.

Se cheama violenta.

Ce mi se pare mie violent in toata tarasenia asta:

- sa fie lume multa. "trei e multitudine"

- sa fiu infantilizata. Da, obstetricianul esti tu, dar aici nu suntem la un fenomen chirurgic in care eu sunt avion cu domeniul.

- sa fiu legata de maini/picioare. Nu mi s-a intamplat, dar cred ca m-ar fi frant si mai tare. Am prietene care au trecut prin asta si spun ca e la fel ca restul: razuratul, clisma, ignorarea intrebarilor, ironia rece.

- luatul cu farasul. Nu suport sa fiu grabita, desi grabesc si agit in jur, e un defect tampit.

Am cunoscut o fata care se ocupa cu exercitii de focalizare a privirii fata de propriul corp. Suna extraterestru, e cea cu care am incercat sa intelegem pe unde si ce se intampla in timpul si dupa.

Ca anecdota: ne-a explicat un exercitiu post-natal care inca ma induioseaza prin delicatetea lui.

La cerere detaliez. Poate privat, aici nu stiu daca l-as transcrie.

De cand am inteles ce zicea mi-am promis sa nu-i gabesc pe cei dragi cand sunt ocupati cu functiile biologice.

Zicea fata asta: corpurile straine parasesc singure organismul nostru, fara vreun efort special.

Ca o aschie pe care ai agatat-o sub piele, la un moment dat s-ar desprinde singura. Asta e o ilustrare aiurea de-a mea.

Asa si copilul: M. Odent spune ca exista un reflex, se cheama al ejectiei fetale.
Fara sa faci nimic, prin forta situatiei, se intampla.

Asta ar fi cam ca luna de pe cer,  in realitate vreau doar sa spun ca sa impui un ritm de adult/obstetrician in halat scrobit fara alte griji in ziua respectiva decat propriul timp liber si buzunarul plin unei femei aflata in cea mai laborioasa situatie din viata ei e totusi violent, nejustificat, ireverentios.

Asta e violenta.


* Manevra se numeste a lui Kristeller, e catalogata de OMS drept nerecomandata si periculoasa; e interzisa in multe tari ca practica obstetrica. Inainte de o accepta, informeaza-te bine asupra riscurilor pe care le presupune. Cunosc vreo doua gravide care au reusit sa se burzuluiasca asistentei cracanate cu curul pe burta la infaptuirea ei.