Am fost la cinema, prima data cu ei, doi si cinci ani, desi bunica lor ma speriase: n-o sa poti cu amandoi.
Nu stiu cum, intre caldura lipicioasa si mizeria de-afara, oboseala, foamea, colegii galagiosi cu pungile lor enorme de popcorn, mazgaleala de ciocolata incleiata pe n perechi de manute, caruciorul supraincarcat cu te miri ce, ne-am trezit ca prin farmec in racoarea salii de cinema si uimirea fetei: mama, ce mare e!
In alta viata, cand mergeam la cinema, era mereu la Verdi, unul din putinele (patru-cinci) care pun filmele in V.O. Astora le e lene sa citeasca subtitlurile, asa cum le e lene sa manance fructe intregi, sau supa cu bucatele prin ea, sau sa se dea mai incolea cand treci cu baston sau carucior.
In genericul despre cinematografele minunate aparea si Bucuresti acum cativa ani, acum nu mai apare.
Imi place ca fragmentul pe care il pun e in original, vocea lui Jeanne Moreau e de nedublat.
Tara in care cresc copiii mei e pe penultimul loc in Educatie din Europa.
Invatatii care fac legile inca nu pricep, oricat ar schimba si intoarce Legea Invatamantului, de ce atat de multi adolescenti abandoneaza studiile, de ce nu ajung sa termine alea zece clase obligatorii.
Cica nu demult au inceput sa creada ca vad o lumina de explicatie logica: indicele de ratare e atat de mare intre scolari fiindca nu inteleg ce invata: nu stiu sa citeasca.
Acuma incep sa-i toace de prin grupa mijlocie cu alfabetul.
Imi inchipui ca in contextul asta, inaugurand Verdi Kids, au optat sa aleaga Kérity, un film francez despre un baietel care nu stia sa citeasca. Nu mai cunosc situatia educativa din Franta, dar sunt sigura ca analfabetismul elevilor ei are cu totul alte cauze decat cele spaniole. Fiecare cu problemele lui: aici era pana nu demult un paradis imobiliar, la ce sa citesti daca puteai sa edifici si pe plaja?
M-a emotionat animatia minunata, miscarea atat de ne-americana a imaginilor, liniile personajelor, viteza in alt tempo, povestea, tot. Am stat cu surasul pe buze si n-a fost deloc un film scurt. Dupa primele trei sferturi de ceas baiatul s-a indeletnicit cu alte treburi (schimb de scaun inaltator cu o fetita de varsta lui, cu hartuiala aferenta, curse de viteza nenumarate pe langa linia de beculete-ghid, balansat scaunul, cautat rotite, baut apa din toate sticlele familiei), dar a fost asa cum trebuia sa fie: m-am intors la cinema, cum altfel decat ca sa vad un film infantil si insotita de cine sunt indragostita.
Daca apare in zona ta si vrei sa-l vezi, cred ca varsta ideala pentru filmul asta e sase-sapte ani.
Postări
Vazut, placut, revazut chiar.
RăspundețiȘtergereCu ochi de om 'mare', cu teama ca aia mici nu foarte mici (si inca manipulabili in sensul bun) l-ar crede desuet plictisitor, cum ni se pareau noua uneori lecturile scolare obligatorii.
Si cu amintirea aia dulce a mirosului de file de carte veche, de prin pod sau de carte noua, primita la vreo onomastica.
La doi ani la film? Imi dai sperante... Nu mai e mult!!
La multe vizionari si lecturi frumoase!
Draga Paula,
RăspundețiȘtergereE o mare bucurie cind impreuna cu copiii (4 si 7) descoperim carti si filme care ii vor insoti pina cind vor fi mari. Discutiile cu ei sint o placere extraordinara. Eu am in minte ilustratii din cartile cu povesti din copilarie si in jurul lor e un intreg univers de amintiri si emotii. La fel si in zona asta de lume, educatia sufera rau de tot...Ultimele noastre descoperiri la care ne tot intoarcem sint cartile Lost and Found de Oliver Jeffers si The Gruffalo de Julia Donaldson. Dupa ambele s-au facut si filme pe care le recomand la fel de calduros. Filmul The Gruffalo se poate gasi pe youtube. Cartile au fost traduse in multe limbi. Posibil si in spaniola, n-am verificat. Tot imi spun sa-mi fac un blog despre filme si carti pentru copii, dar vin altele la rind. cu drag, Oana
Oana, multumesc de recomandari.
RăspundețiȘtergereEu sper din suflet sa citeasca ai mei in romaneste, abia astept.
De la vorba la fapta e doar un pas, de tine depinde.
Iti spun si eu, fa-ti un blog despre filme si carti pentru copii, te-as citi sigur.
Cu drag.
tonaltzintli,
RăspundețiȘtergereAcuma-mi pare rau ca n-am mers la cinema cand aveam bebe de cateva luni. Dar cred ca nu era din cauza bebelusului, ci a mea. Totul are un timp, si asta in particular e unul privilegiat.