Prima: Ultima din aprilie, am fost la cules de cimbru.
Am nevoie de mirosul de padure, de verde, de umbra, de racoare. Vin de la munte.
Pana prin mai inclusiv aici e inca vizibil viu, dupa aceea se usuca tot, pamantul e rosu, sec.
Acum e fascinant, in fiecare an ma imbat de aromele campului, dureaza o clipire de ochi.
A doua sambata: urmatoarea.
Am schimbat decorul pe uimire citadina.
Din nimic, fara preaviz, am nimerit intr-un defileu de giganti, gigante, capete mari (capsgrosssos).
Prima sambata din mai magazinele din cartier ies in drum, si anul asta cred ca nu si-au facut planuri mari de vanzari, in schimb le-a trecut prin cap sa faca spectacol.
Noua ne-a placut, a doua zi am dormit toti pana la ora 11.
Vanzatoarea de peste:
Fotografia cu statia de autobuz o pun caci: 24 te duce in Parcul Güell, si in punctul asta se intalnesc cele 2 strazi din numele statiei.
Secventa urmatoare de poze e pentru dansul pe care l-au facut printesa asta cu printul ei, la intersectia pe care o descrie placuta din poza de mai sus.
Gigantul preferat al feciorului meu....hmhm:
Parcarea finala a personajelor. A fost primul an in care fata a cerut sa stie cum de vede omul dinauntru sa danseze, i-am aratat cum e facuta rochia cu dantela ca sa aiba vizor. Nu i-a mai fost frica sa se uite la ele de aproape.
Dor de “Bărsălonă”! Giganta cu pieptu-n vînt e grozavă. Prima pe care-o văd aşa.
RăspundețiȘtergereŞi presimt că ieşirile la verde ar putea fi o soluţie pentru celălalt post, “Angela”! :)
Dorul are solutie simpla, stii tu!
RăspundețiȘtergerePaula, ar fi prea simplu. Da, uneori mă bănuiesc de masochism :)
RăspundețiȘtergereEi, se tot leagă alte orizonturi, mai depărtate din toate punctele de vedere.
Dar deja citindu-te îmi face mult bine la ten! După ce trece prin meridiane mai interioare şi mai intime, sigur.
Vorbesti mai in dodii decat mine, tonaltzintli. Detaliezi unde traiesti si pe unde calatoresti?
RăspundețiȘtergerece mi-au placut gigantii de pe strazi. Pun spatiul orasului in alta perspectiva...
RăspundețiȘtergereAici incep temperaturile mari, dar vin cu umiditate mare, totul creste cu o viteza fantastica. Incepem viata de acvariu si respiram apa.
"Aici, aici"· Un detaliu te rog, unde esti?
RăspundețiȘtergereDin Louisiana, USA te citesc si iti scriu. Sintem la subtropice, in mlastinile facute de Delta lui Mississippi la varsarea in golf. Imi lipsesc muntii si racoarea mai ales acum ca au inceput caldurile si umiditatea. Cred ca am singele prea gros pentru viata la sud.
ȘtergereCe fabulos trebuie sa fie sa te trezesti deodata pe taramul uriasilor! Eu inca ma regasesc putin in teama fetitei tale, Paula...dar inteleg ca ea nu se mai simte intimidata, curajoasa de ea! E atat de faina Barcelona prin ochii tai, om frumos! Tare mi-ar placea sa ajung prin locurile alea intr-o buna zi...
RăspundețiȘtergerePaula, vorba cam fără şir e semn în parte de oboseală şi-n parte de drag :)
RăspundețiȘtergereDe fapt, cred că la blogul tău m-a atras prima dată stilul, “cum”, apoi “ce”.
Am cîteva poze pe picasa, acum îmi dau seama că de mai bine de-un an n-am mai pus nimic:
http://picasaweb.google.com/tonaltzintli
Ligia, odata vazut ce-am vazut, iti multumesc pentru popasul aici, cu atat mai mult! Ce fain ca esti la fel de nomada si acum, dupa maternitate. Pe mine m-a facut sa ma opresc din goana de toate felurile.
RăspundețiȘtergereCam greu după, Paula. Cu toată dorinţa de “a fi la fel ca înainte”, mi-e frică de multe ori să organizez ieşiri prea depărtate sau prea lungi. Pentru prima, cînd avea 11 luni, ziceai că mă pregătesc de un examen decisiv! Poate chiar a fost decisiv... Ehe, am mai prins curaj între timp. De-abia aştept să mai treacă 3-4 ani, să pornim cu toţii prin lume, să-şi care singur rucsacul :)
RăspundețiȘtergerePăi popasul meu aici e plăcere de partea mea, deci redirecţionez mulţumirile spre tine.
Oana, ce altfel!
RăspundețiȘtergereAbia acum inteleg cand zici ca respiri apa!
Nici eu nu ma dau in vant dupa zona difuza de langa mase mari acvatice, prefer aerul in miscare. Si pamantul inalt.