De baieti

Baiatul meu si-a descoperit putza.

O prietena care are doi baieti cam de aceeasi varsta cu copiii mei mi-a spus ca l-a gasit pe cel mare invitandu-l pe cel mic sa se joace cu a lui.

S-a bagat in conversatie: in casa asta sunt trei putze de baieti, si regula e urmatoarea: numai mama are voie sa le atinga pe toate, in rest fiecare cu a lui. E clar?

Mai limpede ca apa cristalina.

De ce?

De catva vreme incoace am inceput sa fac aluzii razlete la valoarea lucrurilor: o haina aruncata din lene are o valoare, am fost si i-am ales-o etc, cartile nu se deseneaza, nici peretii, patru caramele sunt multe caramele...

De cand a inceput gradinita respinge, din spirit de turma, alimente pe care le consuma normal inainte: mazarea ( brrr, verde, mic si rotund), castravetele (no m'agrada), ceapa (no m'agrada), ea care cauta disperata ceapa in salata noastra. In cateva randuri a si facut un casting dramatic in farfurie: això no m'agrada, això no m'agrada, això tampoc, aliniind in unghiul din stanga sus ingredientele condamnate.

Stiu perfect ce nu-i place cu adevarat, si ma doare in suflet ca la gradinita monitoarele insista cu toti copiii la fel sa manance. I-am sugerat sa ceara sa repete un pic din felul celalalt. Din cate povesteste functioneaza.

Intr-o seara i-am spus ca mancarea de la scoala o platim noi, ca ea trebuie sa manance ca acasa, ce-i place ei, asta inseamna mai de toate, mai ales ca ii e foame, chiar daca ceilalti copii zic ca lor nu le place nimic. Eram foarte multumiti de argumentarea noastra, ce ne-a luat prin surprindere au fost indignarea si lacrimile ei.

Nu! Nu e adevarat, papa nu plateste mancarea de la scoala!

Siiiiiii, crede-ma ca o platesc eu!

Revoltata: Nu. Langa cantina este un senyor care are lucruri de vanzare, si copiii mari ii dau diners!!

Ooooo, nu stiam daca sa radem sau sa plangem! Ii invidia pe cei din scoala primara care pot cumpara napolitane si biscuiti in timpul pauzei.

Prin asociere, cum nu platim in monezi in fata ei mancarea de zi cu zi, era clar pentru ea ca nu o platim noi.

Banuiesc ca si ea a ramas desconcertata de siguranta noastra.

Trei saptamani mai tarziu, intr-un moment de oboseala ultima, inainte de culcare: cu mult repros: Papa, de ce mi-ai platit piureul de azi, daca nu-mi placea??

Generalul

"Mama mea era o femeie rea. Tu stii ce-i aia? Rea."

Asa incepea si practic se incheia cea mai laconica si poate cea mai veridica poveste spusa de ea.

Cand povestea, adevarate sau nu fiind istorisirile ei, nu rareori tremurai. Odata cu variantele posterioare tremurai pentru ce stiai dinainte si pentru ce putea veni in versiunea actuala, caci patima naratoarei, suspense-ul si viata galgaind din complicatele momente de viata redate cu bidineaua cea mai stufoasa luau pe dinainte ca un puhoi toate emotiile asistentei.

...

De ce mi-e frica

Mi-e frica sa nu patesc ceva de care mi-am dat seama tarziu, pe cand eram gravida cu fata: babele traznesc a pipi in autobuze. Inainte de sarcina foloseam mult metroul, cand am trecut la autobuz m-a izbit repetat asta. Si cand zic babe ma refer la ditamai cucoanele. Uf. Odata cu primul copil repulsia fata de mirosul de urina a trecut la frecventa zilnica: pelincile pentru bebelusi au un iz intepator, cica marketing pur.
Sper sa nu ajung la 70 de ani foarte averiata.

Ce mi-a bucurat dimineata

Sa vad soferul care conducea autobuzul spre ora noastra de muzica (s-a schimbat tura cand ne-am urcat noi) cum si-a sters volanul cu spray si o carpa mare. Mi-a adus aminte de profesorul de la scoala de soferi, cu cea mai jegoasa masina pe care am putut s-o vad vreodata. De pe volanul ala puteai sa razui juma' de cm de jeg, iar de cocul lui Amy Winehouse e un cuib de cuci, mustata profesorului meu era unul de diverse familii de zburatoare. Ma pisca totul instantaneu asezandu-ma la volan.

Aici sunt bebelusii de la muzica, poza e de vinerea trecuta, Elvira e cea mai extraordinara profesoara pe care am cunoscut-o.

Din cantecele de azi:

A Paris, a Paris, tinc un gos de color gris.

A Olot, a Olot, el meu gos s'ha tornat groc.

Jo tinc un conill

Què és molt aixerit

Quand li toco la boca

Em mossega el dit

Jo tinc dos conills

Què són bons minyons

Sempre que puc

Els faig molts petons.

Iaia quaresma

Peus petits

Caga'n terra

I pixa en el llit.

Pluja fina

Fils de plata

Mil gotetes

Semblen perles d'aigua.

Quina cameta que tinc jo,

rodona i grasseta

M'agrada molt.

I quina panxeta

que tinc jo

tobeta i bonica

m'agrada molt...

Necesara

Mama ei moasa.
Doua surori moase, dedicate nasterii acasa.
Si ea trece prin incercarea asta, m-a atins cat de greu si frumos.
Asa de ciudata e viata uneori.

Acuarela

Imi doresc ca odata, mi-e totuna daca la 40 sau la 60 de ani, sa insotesc o femeie cand naste, oriunde ar fi. Si lucrul asta se va intampla, nu am nici o indoiala.

Guasa

Uimirea de mine.

Siguranta cu care mi-am ales locul, asa de clar si spontan, fara sa ma fi gandit inainte. aici. pamantul bun, simteam si iarba vie sub picioare. picioarele pe pamant. capul peste nori.

Baierile inimii ca niste cheotori si catarame tremurand de spaime, temeri si totii capcaunii itind capetele din gurile de canal ale mintii. Odata rupte zagazurile, odata inceputa furtuna electrica, spaima se duce ca un fum iute, pe lumea ei. Ce-am fi fara teama.

Secretul in sfarsit cunoscut, primul gand: asa am venit eu.

puterea

usurinta

trecerea

gerunziul care merge de atunci cu mine

drumul

coboratul

timpul bun, rabdator

mirosurile calde

noaptea noaptea

mic mic mic

si viteaz

protestand

cat l-am rugat

increderea

drumul interior

revenirea pe lumea asta, luciditatea dupa betie

patul

Cat am mers astea treizeci si trei de luni, pas de copil cu pas de mama, ca sa crestem. Si chiar daca n-ar fi putut sa fie, drumul care m-a facut altfel de femeie.

Seringa de forta ca un salt elastic in mijlocul vietii vertical.

Cel mai feminin lucru pe care l-am vazut vreodata, iesit din adancurile mele: casa imbatatoare, neinchipuit de frumoasa, am sorbit-o din ochi, asa de animalic, flamanda: copacul cu radacinile, coroana si nervurile lui, exuberanta si netezimea, darnicia, caldura palpitand inca.

freamat de tample.

sufletul rupt: o sa pot sa ma impart? si aburul de caldura, dorul ca o galeata imensa de apa rasturnata. imbratisarea. ce dor mi-a fost. acasa. fetita mea mica mare.

Crochiu

Surpriza. Ea rotunda, ce ciudat ma simt, ce cap greu.

Socul. Atat de bruneta, atat de altfel de cum o visasem si o vazusem si o inchipuisem.

Tandretea timida si subtire ca o folie de alge deshidratate, dulceata, sufletul in roua, mutenia, tremuriciul din oasele degetelor: ea e, ea statea acolo pe peretele pantecului meu la cinci luni, cu piciorusele de fetita, cuminte, asteptand.

Halucinatiile. Ca am patru tzatze, ca atarna o salcie plangatoare peste patul din spital, face umbra pe fata ei, exact in prima dimineata.

Cosmarul: ca sa vina sa ma coasa cineva in noaptea a treia. Infirmiera s-a uitat la mine din usa si a plecat fara un cuvant, mai bine pentru amandoua.

Naucirea. Blestemata epidurala.

No comment status. O popreala interioara, de neexplicat. Minutul zero de drum, ca un stop in vid inainte de spirala. milinanomicroinfinitezimo-secunda.

Rasul tamp. Siroiul de relax. Acum abia. Telefoaneleee

Caldura de-afara pe care nici n-o banuiam.

Ce nu pot spune inca pe nume. Ce naiba: momentul ala pe care nu-l doresc nimanui in universul asta, si nici in oricare altul pe care nu il cunosc: intind picioarele in jos, unul si apoi celalalt, si ma sfasai in doua.

Doctorul, in a treia dimineata, suplicandu-ma din privire si vorbele, literal: "Però ets feliç, fill meu"..

Invidia la dus, vazand o lauza care se misca de parca era liana, sclifosindu-se maica-sii nu stiu ce de nu stiu care dantelarii. Eu horcaindu-mi grapele, golita, incovoiata.

Tzatza, sfanta tzatza. Singurul lucru pentru care am avut incredere in mine. Capoasa din mine, taranca. salvarea noastra. n-as fi putut. lipirea.

Amandoua, in foisorul din fata pavilionului de neonatologie, foisor fara copac nici nimic, doar rotund. soarele. 10 dimineata, 35 de grade iulie 2006. Soarele de o vedeam in brate translucida. Evadarea din camera, singure. Prima data. Lumina din zambet, comoara din brate, eu plutind, durerea lasata in camera, rasul mut. Ora zero? asta. cateva minute asezata in plasoleta rotunda, linistea stratosferica, fericirea din sternon pana peste aburii diminetii incendiare. sufletul mic dormind adanc. Cineva facut din aer plutind peste amandoua, peste crestet, in incremenirea caniculei, sufland peste noi.

inceputul. inocenta, copilul din mine. primul rand cu andrelele, stangaci, hait, strans, dar al nostru. de unde nu e, nici dumnezeu nu cere.

emotia de a o aduce acasa, de a purta la noi ce am avut mai de pret vreodata cu mine.

Curajul la jumate, nestiinta de prunc care simte ca lipseste ceva, fara sa stie ce, ca a pierdut, sau a uitat, sau a visat ceva si nu a priceput ce e.

Etajele din trup: durerea cruda, tiuitul metalic de sub buric, capul zambind in toate sensurile, sufletul impacandu-le pe toate, reparand ca masa olarului lutul moale, noroc de lutul moale. asta e, lut ud si bun, intai molatec si jucaus, mai tarziu uscandu-se aspru.

Coffee

Sunt normala? E a doua noapte in care ma gandesc inainte sa ma culc la gustul demential al cafelei de maine dimineata.

Echilibru

Nu avem deloc mana la poze, cele cat de cat aratabile sunt total intamplatoare.

Sant Medir

Pe 3 martie in Barcelona (in cele mai satesti cartiere) e Sant Medir.
Bafta chioara ca sa dai peste balega proaspata in metropola: acum vreo 10 ani ii scriam lui barbata-miu ca mi-e dor de mirosul de balega autentica. O data pe an il am cadou: ies calareti pe strazi si impart caramele la copii, dimineata si inca o tura seara.
Fata mea trebuia sa iasa cu gradinita sa vada defilarea, in minunata Plaça Rovira. (am cautat-o ieri in youtube si am dat peste Emely la plaça Rovira).
N-au mai iesit din scoala, ca ploua. Si eu abia am vazut 4 armasari, nici poza nu facui.
Seara, inainte de culcare, fata lui tata-su: Papa, tu stii cantecul cu Sant Medir?
Hait, eu in gand, iar ne-a prins inculti.
Nu, nu stiu.
Ea, cu aer neutru: Sant Medir, cu plete dalbe...
El, facand corul: Santu santu santu santu..