joi, 23 iunie 2011

Activitatile

Am vrut sa scriu de vreo sase luni despre activitatile noastre: lunea in Sarrià, miercurea El Born, vinerea in Sant Andreu.
S-au terminat si ultimele saptamana asta, intram in vacanta.
N-am avut ragaz nici sa pun poza cu lada cu muzica.
Poate destinatarul special al pozei, care e asteptat cu mare emotie, ma va ajuta sa o putem face, in sfarsit.




Cel mai minunat e sa vezi, in afara de pruncii jucandu-se ca la cresa, cu atuul ca esti langa ei, mamele impreuna: in loc sa-ti traiesti zilele singura, cu un copil mic in brate, coincizi un ragaz cu alte femei, in exact aceeasi situatie ca tine. Momentul care ma cucereste de fiecare data: alea patru minute in care douasprezece mame strangem sute de jucarii  si le clasificam si ordonam la locul lor...fascinant.

La birou


TIC

Noile generatii vin in forta: imi surprind fata cu aparatul de fotografiat in mana, incercand sa defileze pozele tactil, ca la iPhone.

Planuri pentru vara asta: sa impletim macar din trei nuiele, sa dejghiocam pastai, sa ne facem o fustita din banda de VHS (sau macar sa ne incalcim cu ea).

Agitatia sau zgariatul cu unghia pe tabla (la mine ar fi pe chiuveta)

Inteleg perfect ce spui.
Mi se pare foarte util si curajos pentru tine/din partea ta sa pui asta in cuvinte.
Printre altele fiindca poti primi raspunsuri din care poti afla ca nu esti singura care a trecut prin asta.
Mai mult, are si nume ce traiesti tu, se cheama asa si e descris aici : http://www.llli.org/llleaderweb/lv/lvaugsep03p90.html
Cautand dupa denumirea situatiei pe care o descrii poti gasi experiente similare.
Te-am inteles perfect mai ales atunci cand vorbesti de epuizarea psihica.
Cred ca o parte din sentimentele contradictorii pe care le traiesti s-ar putea atenua vorbindu-i copilului mare despre cum te simti. Despre de ce ai nevoie de o reducere a timpului. Copiii inteleg foarte bine ce le spunem, daca le explicam cu inima deschisa.
Pe de alta parte, alaptatul e o aventura in doi, cu asta vreau sa spun ca orice decizie, a ta sau a lui, e la fel de valabila. Ai dreptul sa fii obosita, sa te simti asa, sa vrei sa-i dai mai putin timp, asa cum el are dreptul sa ceara continuu, sa faca greva foamei, sa fie insistent si asta sa te depaseasca pe tine.
Cu un copil marisor se poate negocia. Cam pe la varsta pe care o are al tau mare i-am zis baiatului meu mic intr-o seara, dupa o sesiune de vreo doua ore: E timpul de dormit. Ti-am dat muuuuulta vreme, acuma un pic si dormim, bine? Stii ce-a facut? S-a uitat la mine si a lasat-o balta cu tzatza, a adormit instantaneu. Uneori dam mesaje contradictorii: vrem sa gata, si fizic nu ne induram. Copiii au nevoie de coerenta, o pot accepta. Parca astepta cumva sa-i pun in cuvinte ce simtea ca ascund fizic (tensiunea minutelor acumulate, extenuarea mea).
Sper sa te ajute faptul ca nu esti doar tu cu sentimentele astea.
E normal ce simti.

Sa nu-l pierd

http://radicaldoula.com/2011/06/20/failure-to-progress/

joi, 16 iunie 2011

Joc

Ii pun sa doarma.
Ce faci?
Aproape innecandu-se:  "Cu lapte"
Il intreaba si sora-sa chicotind (s-a dus pe apa sambetei prima tura de adormit): "Ce faci?"
"Cu lapte"
Sunt situatii care te prind suspendat in aer, fara replica: sa rad? sa plang? sa ma emotionez? sa ma iau la palme?
Face gargara. Cu laptele pentru nani. Al meu.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Outlet

Tot orasul e impanzit de magazine de tipul asta, esti ispitit sa intri in locuri unde valoarea produselor e derizorie.

In majoritatea cazurilor e minciuna.

In ultimii doisprezece ani am trait langa sate intregi outlet: Roubaix, Igualada, La Roca Village. Ma fascineaza. Intre altele, cladirile. Spatiile in care sunt gazduite magazinele sunt in cele trei locuri identice: nave industriale din caramida rosie cu structura vizibila, cu perimetrul dreptunghiular, ca o casa desenata in copilarie si prelungita de vreo cincizeci de ori. Peste tot, fabrici vechi din domeniul textil.

Si articolele: cosuri enorme cu boarfe valvoi, umerase elegante pe care atarna sacouri vichy din anii `70, fastuoase rochii de seara cu lucirile palite, cu paietele atarnand sau fermoarul explodat.

Petit Bateau la pret de C&A, sutien Calvin Klein la 5 euro (nu, nu sunt Kelvin Clain), Cacharel degriffé surazand amar, Ralph Lauren/Laurent/Loren (?! or fi crezand ca e amantul Sofiei) pentru domni care circula posterior vizitei cu bluza roz, vernil sau malva pe umeri si innodata pseudo-nonsalant la gat, marci sportive pentru care unii bat zeci de kilometri ca sa aleaga sube imponderale la valoare de Decathlon.

Imi plac ofilirea, decadenta, dezastrul intuit in spatele nasturilor stirbi, gaurelele rusinate, destramarea acceptata cu resemnare. Pantalonii masculini imposibili, cu pense ridicole, talia inalta, patronul prea lat si bineinteles scurti. D&G cu aspect de gagica de poligon industrial.

Imi place mirosul puternic de depozit in unele, parfum intens pentru a camufla praful colectiilor in altele, aerul care respira cifre plutind: 2002, 1991, 2008 cu accident apocaliptic (rasturnare spectaculoasa a camionului care transporta marfa, sau inundatie a magaziei unde se pastrau toate alea), 2010 scapat/dat inapoi din maini isterice de fashion victim sau de cumparatoare compulsiva cu remuscari.

E ca o vizita intr-un muzeu de moravuri contemporane: viu, sociologic si ispititor.

Totul se relativizeaza cand vezi maruntaiele vitrinelor stralucitoare din oras, e ca si cum ai intra pe usa actorilor, strabatand decorurile, locul de tigara, ciocnindu-te din intamplare cu actrita preferata in momentul unei crize de anxietate teribile, tremurand incontrolabil, in timp ce ce pudreaza obsesiv (asta e o imagine reala).
***

Inainte de a termina aruncata intr-un cos sub eticheta stigmatizanta "TARA" (defect), vezi persoana (mama) tarata, ma autodeclar in lichidare, reducere la 70% fata de valoarea initiala.

Am fost la New York, la Milano, in London, am trecut prin Paris, m-au invitat la Shanghai. Am zburat de trei ori intr-o saptamana, m-am zguduit intre alte accesorii in cate vreun camion burdusit de glamour/amour.  

Am participat la defileuri de Haute Couture, am plutit ca niciodata la Fall Winter 2006, am improvizat la defileuri alternative, am stralucit de fericire la Prêt-à-porter Spring Summer 2009, mi-am trait serile de lumina, de confetti argintii si inaltimile de pe tocuri imbatatoare de paisprezece centimetri.

M-am intalnit cu flash-urile interioare, uneori rupere de nouri si de ceruri, alteori porti lacuite in alb stralucitor deschise spre si mai multa lumina. Am invatat sa nu ma mai orbeasca, acum mi le amintesc ca pe o lumina tainica, deloc orbitoare.

Peste tot, i-am vazut pe-ai mei in the front row, mereu emotionati, uneori intrigati si de cateva ori cu gura cascata. Au venit dupa noi si inca ma minunez cum nu s-a pierdut pe drumuri niciunul niciodata, era spaima mea de la fiecare pasarela: daca asta a dezertat, daca aleilalte i s-a acrit de-atata tevatura.

Am fost pentru pruncii mei ca bluza neagra pe gat pentru Jackie Kennedy, ca pantalonii din piele pentru Kate Moss, ca un costum pe Gary Cooper.



Am stat cuminte pe un umeras intr-un loc fermecator, am fost o rochita liberty in Portobello, am fluturat la usa unui magazin minuscul du dixhuitìème arrondissement, eram un foulard tie-dye facut in Gambia, am fost o LBD pentru un corp de vis, adorat si rasfatat.

Am fost suta la suta bumbac organic si la fel de fericita cand pe eticheta scria 40% rayon, 60% nylon.

Am fost organza tremuratoare cu tiv inlacrimat din perlute dumnezeiesti, tifon bun si sincer, suman aspru si fara jumatati de masura, cateodata lycra, alteori in, am fost matase dulce, croset incalcit si dupa aia neted, cu ochiuri mari alternand cu picioruse duble, am fost blue velvet si catifea grena, voal si tul, pres din zdrente si covor de pus pe perete, cu niste bujori rosii enormi in mijlocul unui imposibil lac roz, am fost poliuretan, metacrilat, tesatura impermeabila, costum de clovn umplut cu bilute expandate, am avut capse si tinte, m-am vazut in oglinda si eram o rochie maxi cu desen psihodelic, odata am facut un patchwork aleatoriu pe o plapuma pufoasa.

Am tinut de cald, de frig sau doar de capriciu. Am fost buna la nevoie, buna la toate, de zi cu zi si pentru seara racoroasa. M-au plimbat pe malul marii, la teatru si la opera, la circ si la concert. M-au catarat pe munti ciudati, liliputani si alte dati sisifici, m-am tavalit pe pajisti secrete, m-au luat si pe mine in toate imbratisarile calde, m-au iubit si m-au ratacit.

M-am trezit ca peste noapte special pentru intrarea asta: sifonata, cu canavaua tocita, cu urme vulgare de ruj si pudra la baza gatului. Desirata, intretesuta, cu pete. Mi-a sarit tandari/ tandara cristalul Swarowski ce-mi statea pe post de busola.

Pana aici am ajuns.

Recunosc ca e vremea sa ma retrag pe alte rafturi, sa-mi reciclez compozitia si croiul pentru utilizari posterioare vremurilor de glorie deja apuse.

vineri, 10 iunie 2011

VBAC

Imi permit sa fac un comentariu: curajos nu e cel caruia nu i-e teama, curajos e cel care, in ciuda temerilor si a spaimei, reuseste sa treaca peste ele si gaseste curajul sa faca ceva-ul dupa care tanjeste.

In locul tau, in loc sa citesc cate vreo "horror story cu un VBAC sfarsit prost", as citi povesti minunate cu sfarsit asa cum trebuie sa se intample in conditii normale. Si poate te-ar ajuta sa-ti echilibrezi indecizia informandu-te asupra riscurilor cezarienei asupra unui bebelus. Cezariana nu e deloc lipsita de riscuri pentru fat/ nou-nascut.

***
Am revenit pe raspunsul tau caci nu intelegeam de unde vine atunci indecizia, si vad ca ai editat ca sa adaugi...iti inteleg situatia interioara.

Am auzit nu de mult reflectia unei femei dupa un VBA3C: femeile avem cumva tendinta sa vrem sa ii convingem pe parteneri, sa ii bagam in gandurile si dorintele noastre referitoare la VBAC. Si poate nu e nevoie, au alt cod de asimilare a situatiei, pot parcurge perfect in cateva saptamani un drum feminin de n ani referitor strict la subiectul asta. Nu mai stiu cum sa reproduc, mie mi s-a parut foarte interesant punctul de vedere.

Poate daca ai incercat sa-l convingi cu toate argumentrele stiintifice, ar veni clipa sa auda cum te simti tu emotional in legatura cu trecutul si cu viitorul.

O prietena mi-a zis cand eram gravida: in ultima instanta, pe cine taie e pe tine, ceilalti (toti fara exceptie) nu trec printr-un postoperatoriu cu un nou-nascut in brate.

Cand o sa fii TU convinsa ca sa nu faci cezariana electiva e cea mai sigura si mai respectuoasa atitudine fata de copilul tau, in primul rand, o sa mai coboare si indecizia.

Iti cer iertare daca am fost prea directa.

***

Dincolo de faptul ca sunt surse si surse, VBAC este posibil doar daca incizia pe uter s-a facut transversal, nu vertical.

Cred ca daca asta e mentionat in dosarul tau nu ai de ce sa-ti faci probleme din punctul asta de vedere.

Pozitia unei fat in posterior nu e deloc rar intalnita, e o situatie care poate aparea in cultura occidentala (sedentarism, pozitie predominant lasata pe spate a gravidei...eu am trait asta, stiu ce e, si intr-adevar, o nastere vaginala in conditiile astea are o expulzie mai lunga, caci circumferinta craniului e mai mare decat in prezentare craniana anterioara).
Nu vreau sa creez polemici, dar monitorizarea continua are destule inconveniente (printre care distragerea atentiei gravidei), Michel Odent spune ca s-a inventat doar ca sa justifice cezarienele. Se recomanda o monitorizare externa intermitenta.

miercuri, 8 iunie 2011

Barça se piaptana


Asta e o fotografie destul de onesta a situatiei locului in care traiesc.
Am vazut-o acum vreo trei luni, in plina Liga nationala si pe la mijlocul meciurilor pentru Cupa europeana. N-are importanta ca am facut-o abia acum, e o stare de spirit continua, indiferent de anotimp (care anotimp?): intr-o tara in care prin 2005 se construia mai mult decat in Franta si Germania impreuna, una din cinci persoane in activ e azi in somaj si nu se mai cladeste nimic.
Indignatii se manifestata de vreo cateva saptamani, dar in seara finalei de la Champions n-am auzit zanganind nici o tigaie de indignat la ora noua, ca meciul incepuse la fara un sfert.
Mi-e complet indiferent fotbalul, dar recunosc ca ma amuza sa vad cum se celebreaza un gol unde merge barbata-meu: se baga instantaneu imnul la maxim, barmanul le zice din trambita intr-un haos de nedescris.
N-a mai prins loc pentru finala, si a cazut intr-un bar jigarit, El Abuelo. Am aparut si eu ultimele douazeci de minute, tocmai la tanc pentru cupa de cava pe care a distribuit-o clientilor bunicul in persoana, cu un tricou de-al lui Koeman din '92.
Fotbalul si vremea sunt, aici mai mult ca oriunde in alta parte, doua subiecte de conversatie inutile: afara e mereu intre cald si canicular, iar Barça e in sufletul tuturor babelor (sunt adulti care inainte de a-si inscrie nou-nascutul in Registrul Civil il inscriu in Club).

Cam asa arata o intalnire aleatorie (am numarat vreo zece cu tricou Barça). Si la scoala par ca merg toti in uniforma.


A mea e in rochita cu ardei, gogosari si rosii (ca de picnic, mi-am zis)...


Olarul



Pe masura ce trece timpul sunt tot mai convinsa ca olarul nu face oalele, ci ca lutul viu si cumva monstruos il determina pe olar sa scoata ulciorul asa cum iese, ca atat procesul cat si produsul final ii domina mainile, creierul, piciorul de pe roata, sangele din vene.

lut/text/copil

joi, 2 iunie 2011

Color block: berde si lila

Aia care ies imbracata ca direct din odaia de scarmanat ganste ma simt onorata ca sunt, in ochii baiatului meu, totally trendy:


Nu mai stiu cand pe la doi ani a inceput sa ceara "alalta susuca". De vreo doua saptamani, in afara de asta, da un calificativ celei la care renunta: verde. Aseara il intreb surazand: asta e verde? Da, breau cealalta. Lila."
M-a lasat muta. Stiam ca il intereseaza culorile, dar sa le combine asa nonsalant nu ma asteptam.

miercuri, 18 mai 2011

Ce mai dansam

Cate-o batuta pe ritm de batucada.
Batuta (careia taicuta ii zice ironic batushita) e un dans bucovinean maruntzal si interiorizat, ca mai tot ce e din Bucovina. (laptele acru, catrinta aspra, puiutii matzatzai de pe camasile femeilor..)
Batucada e in Catalunya o muzica facuta din tobe, o tamborinada casi afro, puternica si buna la vreme de petreceri populare.E cam asa, am ales una din cartier:


Ma legan dupa cum bate vantul intre una si alta, sau le impletesc liber.
Nu stiu pe tine, dar pe mine ma gaseste amiaza prastie. Iar seara aeroplan esuat.

Cealalalta

Dispar din campul vizual fara sa avertizez, ma bag intr-un paki sa cumpar un servetel sau similar.
Fiica-mea o ia de mana pe bunica-sa crezand ca-s eu si tresare: Unde-i mama cealalalta?
Mama prezenta rade. A' mica se "corecteaza": Unde-i mama mea?

Cum ma organizez

Prost.
E vina mea ca de aproape cinci ani nu pot bea cafeaua de dimineata fara sa ajunga si pe camesa. Asa-mi trebuie. E fascinant totusi cum unul dupa altul au avut aceeasi atractie, ZILNIC: cafeaua lu' mama siroind de pe umeri.
Am gasit solutia: in fiecare zi ma trezesc si mai devreme. O sa ajunga dimineata in care m-am culcat la patru  (partea asta e cea mai simpla) si m-am trezit la cinci (mai delicat de reusit), ca sa ma intalnesc cu ceasca aromata. Marile iubiri nu cuprind ideea de efort. O sa pot.

miercuri, 4 mai 2011

Ratacit

Stiam ca pleci, inca din vara aceea scapatata.
Ca fumul inselator, mai bine decat in cea mai buna fuga a mea premeditata.
Dintre smochine, blocati pe insula fericirii, te vedeam venind cand inca nu visai sa te evapori.
Stiam ca dispari, cu fiecare despartire stupida ma vedeam mai aproape de filmul rupt. Vajaitul metroului cu mine zvarlit pe peron, glasul tau aiurit intr-un lapsus de intalniri, telefonul in gol, zidurile peste tot unde te cautam, stiam ca pleci stiam stiam.
Te caut iar si iar, ca-ntr-un bolero nesimtit: te caut pe culoare mute, intre ziduri futuriste si oarbe, te caut in monstruoase Centres Pompidou, in zone comerciale infernale, pe fantastice paliere de parcari subteraneo-aeriene, alerg si plutesc, zbor si ma plimb, te strig, soptesc, te chem si-mi plang de mila, ma pierd, mi se pare ca te aud, ca ai trecut pe langa mine, ne incrucisam pe nivele diferite, vad un varf din tine dupa coltul unui perete oribil, tresar si ma trezesc intr-un zgarie-nori din otel inoxidabil, parcurg kilometri pe benzi rulante ondulante, urc si cobor ametind, calatoresc fara zone de plata, trec de ghisee inchise, peste tot pare ca ajung doua clipite prea tarziu, lunec pe coridoare verticale, ma poarta drumurile spre niciunde. Unde esti? Ne separa un zid cristalin de sticla securizata de patruzeci si doi de milimetri, te uiti in alta parte, nici nu m-ai zarit, iar ma ratacesc, bantui in gol extenuat si viata din vis e mereu fara sens.








***

Si tu, pe unde ratezi sa te intalnesti cu fosta pereche? In ce locuri va cautati/evitati/coincideti.
Cum iti configurezi Facebook-ul, generozitatea lui google, ipocrizia prietenilor comuni, mocirla subconstientului, cararile sufletului

marți, 3 mai 2011

Culturale

Asta e una cigala (ma rog, doua):


Asta e Diego El Cigala:

Am cautat un cantec care sa nu para foarte exotic, si n-am gasit, un gitano care canta tango e totusi dificil sa sune ne-socant. Ca sa conste in scris, tot ce tine de muzica andaluza e la fel de exotic pentru catalani ca si pentru romani.

Primul il pun pentru look-ul artistului, al doilea pentru muzica.



 
Cred ca s-a nascut si i-au pus porecla direct.

***

La paine, doua babe gemene catre vanzatoare: "Ne faci cadou niste parturi de maicute?"
Am ramas cu gura cascata, trebuie sa fii inconstient sa spui asa ceva nebunei aleia (aici am mai scris despre ea: http://mofturisicopilarii.blogspot.com/2010/10/painea-cea-de-toate-zilele.html); nu imi pot permite sa reproduc replica pe care au primit-o, dar va asigur ca aia patru care stateam la coada am iesit cu lacrimi in ochi din brutarie. Si sughitand.
Oricat ar parea de inverosimil, "parturi de maicute" sunt niste biscuiti artizanali de marimea unui banut, arata asa:


Din punctul asta de vedere, "Catalonia is not Spain" nu mai are nici o valoare, caci preferinta pentru expresiile scatologice e aceeasi.

luni, 2 mai 2011

"Do you know a cure for me?"
"Why yes," he said, "I know a cure for everything. Salt water."
"Salt water?" I asked him.
"Yes," he said, "in one way or the other. Sweat, or tears, or the salt sea."

Karen Blixen, Seven Gothic Tales

vineri, 22 aprilie 2011

joi, 21 aprilie 2011

Barceloneta

Marti: frig, innorat si cu vant. Ce propun? Mergem la plaja.
Bineinteles ca am fi putut merge in zona noua, spre Forum, plaje imense si aseptice.
Dar pentru plictiseli si peisaj tern avem timp o viata.
Barceloneta e vie, colorata, ciudat ca inca exista.
Dupa motoceala din nisip ii duc la "restaurant" (unul din ultimele adevarate si in care n-ai intra decat impins, arata jalnic), caci nu demult, iesind din casa bunica-sii, unde a dat iama in frigiderul plin de nebunii toata dupa-amiaza, imi spune in drum spre casa: Mamaaaaa, face uloare de mancare de restaurant, eu vreau sa merg intr-unul.
Din filmul nostru am reusit sa fur asta:
Imi plac secventele cu autobuzul, fara el inca am fi inca in drum spre mare. Pe traseul de jumate de ora s-au capsat de vreo nouazeci de ori, o trage de codite si dupa aia se uita la mine pe sub sprancene. Am mai crescut un pic in dimineata asta: a invatat sa zica "padó" dupa fiecare manuta scapata in capul ei, resemnat si cu pupic aferent.











Nu stiu de ce s-au ciondanit, departe sa nu-i aud:


Uite mama ce stiu sa fac (o semi-roata):
Pe seara vad un cucui la baiat, ai vreo idee cand si l-a facut?
Da, mama, tu stii cand faceam chestia aia care iti placea asa de mult (roata ei), pues deja, el s-o bagat, si s-o lovit.


 Pe ganduri, e vremea s-o taiem:









Asteptand "el peix peeeeix":



Hahaaa, acuma vad ca n-am mai avut vreme sa fac poze, le sfaraiau gegetelele pe pestisori.


 Torcand deja, ca doua matze smocaite:


Si retrag ce-am zis cu plictiseala plajelor imense, am fost azi cu totii pe una, ca iar era frig, vant si innorat si pentru ca celalalt responsabil cu copiii era invidios pe escapada noastra.
Imi place plaja goala, cu doua tomberoane unul verde altul galben.
Noroc de vreme, altfel prea e iubita tuturor.