Saltand

Ce resort interior te face sa uiti de drumul lung, de canicula si de mania cu blestemata punctualitate pe care o au adultii, ca sa incepi sa salti usor mergand, zana mea cu codite.

Indoind genunchiul opus, sarind aproape imperceptibil pentru ceilalti, o farama de secunda intarziind pe piciorul drept, apoi pe celalalt...

Te tin de manuta si simt cum sari ca toti copiii, fara ca nimeni sa va fi invatat.
Iesim si astept sa incepi sa mergi discret hai-hui, nu-ti zic nimic si te strang de manuta, poate-poate se prinde si de mine ceva uitat.

Iti multumesc pentru rabdarea din iulie asta lung si uneori dureros, cu caruciorul refuzat in care sta mereu ca pasa-n loboda celalalt, mereu celalalt, cu iesiri fara noima pana la destinatia visata, cu ceasul pe care inca nu-l pricepi asa cum ai vrea, cu lichefierea aerului pe piele.

Te-am certat, amenintat, santajat si somat. Iesim din casa, eu plec, acuma ies, tu ramai daca vrei, nu stiu, eu trebuie s-o tai, daca e prea tarziu cand iesim n-o sa te poti juca in parc fiindca ne bate soarele-n crestet, si acum cand se termina iulie ne-am impacat, fara sa ne dam seama cum am prins in sfarsit ritmul. Ca anul trecut, ca acum doi ani, in iulie e greu de iesit afara dimineata.

Intr-o zi ma opreste o calugarita pe strada: Femeie, de ce-ai certat-o pe copila asta asa, de ce plange-n halul asta? (nu poti sa-ti inchipui cum plange, abia taraindu-se cu un vaiet lalaito-indurerat continuu de zici c-o tin pe cuie inrosite la furnal in casa)

Am facut praf intre masele dar mi-am innodat limba: Maicuta, multumesc de intrebare si ca m-ai oprit: eu n-o cert, doar ii explic iara ca pe drumul asta n-o pot pune in carucior sub frate-su, ca strada e in panta si nu pot controla traiectoria, am o tendinita continua de un an de nu ma pot pieptana si deja e rupt iar caruciorul. Si ii mai explic un lucru pe care dumneata il cunosti foarte bine: cand suntem sanatosi ne miscam in timpul zilei, daca nu ne miscam murim (da, asa de cruda sunt).
S-a uitat preacuvioasa cu ochii cat cepele la mine: ai dreptate, oamenii care stau in pat ziua sunt bolnavi pe moarte.
Ahaaa. Mai un pic si ma imbratisa la despartire, preacurata!

Si da, o pun in carucior cand imi cere si pot.

*

Si odata cu ziua ta s-a mai intamplat ceva: ai crescut dintr-o data, te-ai comportat aproape adult intr-o situatie de neinteles pentru tine. Si te-am iubit si mai mult in clipa aia, caci acum trei sau chiar cu doi ani in urma ar fi fost imposibil asa ceva, si asta numai eu pot intelege. Anestezia cu efectul ei alienant, ce lucru ciudat poate ateriza dintr-o data in viata unui copil!

*

La ora somnului pe timp de vara totul e mai lent, zi-i nesfarsit.
De aceea inventam ghicitori la hora orizontala ca sa-l chemam pe Mos Ene.

Eu: "Asta e ceva care se intampla in timp ce dormim"

Ea: "Pues visaaam" cu aer de auzi ce intrebare.

Celalalt, mai istet ca mine: "I-auzi, eu nu stiam ca tu visezi, pana acum nu mi-ai povestit niciodata si mie imi plac mult povestile visate".

Ea: "Pai uneori uit, alteori imi aduc aminte"

Deja ne straluceau ochii prin intuneric ca opt mii de licurici.

Eu: "Si ce visezi tu?"

Iara pe acelasi ton: "Pues zbooor, sau monstri"

Cu avionul?

Nu, singura.

Nu-i frumos sa tragi de limba, dar nu m-am putut abtine.

Activitatile

Am vrut sa scriu de vreo sase luni despre activitatile noastre: lunea in Sarrià, miercurea El Born, vinerea in Sant Andreu.
S-au terminat si ultimele saptamana asta, intram in vacanta.
N-am avut ragaz nici sa pun poza cu lada cu muzica.
Poate destinatarul special al pozei, care e asteptat cu mare emotie, ma va ajuta sa o putem face, in sfarsit.

Cel mai minunat e sa vezi, in afara de pruncii jucandu-se ca la cresa, cu atuul ca esti langa ei, mamele impreuna: in loc sa-ti traiesti zilele singura, cu un copil mic in brate, coincizi un ragaz cu alte femei, in exact aceeasi situatie ca tine. Momentul care ma cucereste de fiecare data: alea patru minute in care douasprezece mame strangem sute de jucarii  si le clasificam si ordonam la locul lor...fascinant.

Ordinea si disciplina

Ne hlizim si intarzii sa-l pun la dormit, il imbaiez si-i cad ochii-n gura, cealalta e obisnuita ca stie ca e sambata si ne facem de cap.

Il duc in cele din urma in pat si inca il mai bazai: "cum te cheama, cati ani ai", caci ma distreaza cum zice "Uarrrr" si "an" (pentru inca putin timp).

El, ca beat: "acuma nani."

Pe seara, la rand, in spatele meu, un tatic in costum cu caruciorul aferent. In el, un baietel de pana un an jumate cu aerul de tocmai scapat de la cresa, cu un glascior ca din vis, cumva intr-o doara: "mama?"

"Mama lucreaza, puiule."

Cata intelegere. Si resemnare.

Cineva mi-a spus demult ca e grea copilaria.

Si n-am inteles decat atunci cand mi s-a aprins lampa peste acea copilarie, prin ricoseu.

Singuratatea si spaimele.

Nu

Din seria "Si eu eram o mama excelenta inainte de a avea copii":

Heruvimul meu auriu si carliontat s-a transformat peste noapte intr-un ionescian declarat.

Vrei calare sau pe jos?

Nu.

Ai mancat supa?

Nu.

Mergem dupa Ana?

Nu.

De-ar fi numai asta...ma priveste pe sub sprancene, metalizeaza buzele si ma fâsâie ca un motan zgândarit, dupa care ma impinge/ bate apasat.

Vreau dulceata mea de bebelus inapoi, ala care nu stia inca faza cu eu nu sunt tu.

Dupa ce am terminat peregrinajul cotidian si ajungem in sfarsit la ultimul popas, puiul pentru supa, sunt complet depasita de situatie, abia pot sa-l mai stapanesc sa nu se infiga-n rotisor. Vanzatorul ma dojeneste indirect pentru indulgenta, bagand nota autoritara: domnisorul sa se urce in carucior, flacaiandrul asta care ieri statea lipit in brate sa fie cuminte bla bla bla bla. El nu stie ca avem in spate zeci de minute in magazinul cu detergenti si rafturi colorate, aprozarul, brutaria si parcul cu proprietari de tentatii la fel de atosi ca baiatul meu.

Sa-i dea Dumnezeu curand nepoti, ca repede mai uitam!

Vorba unui psiholog, care ar putea fi in egala masura vorba unei prostituate: "Strada e grea".

Totusi, oare cum fac altii de le stau odraslele infofolite pana-n dinti in carucior fara sa cracneasca, ai mei n-au stat veci impasibili, ca sa nu mai zic de dormit. Undeva am dat-o-n bara. Mai cercetez.

Mare

Ca foite subtiri din faina de orez, te desprinzi imperceptibil cate un fir pe zi ce trece.
Mai mare, mai tu, mai departe de mine.
Definitiv, sunt mama de proaspat nascuti. Starea cea mai impacata, mai echilibrata si mai in pielea mea e cea de femeie cu prunc inca nedezlipit in brate.

Ceea ce pentru altele e nerabdare de a trece spre altceva, mai matur, mai cu dinti, mai alergand, mai vorbind, mai incolo, pentru mine e paradisul. Nu stiu de ce, nu stiu cand mi-a fost gravat asa in gene.
Totul dupa devine mai complicat. Simplu e inceputul, la locul lui, perfect, nu ii lipseste nimic.
Am avut privilegiul sa stam impreuna inainte de decolare, pana mi-ai scapat. Sa te aud cu intonatii aduse de la alti copii de la gradinita, cu cuvinte si gesturi si desene si secrete noi e mandrie si bucurie, dar si nostalgia de a nu mai sta langa sufletelul tau.

A trecut ca prin vis.

In ultima vreme ai un suras pe buze, cumva sagalnic, de parca ai sti ceva amuzant si inconfesabil, ma face sa ma simt si mai straina de toata lumea asta a gradinitei. Ce noroc sa stau cu tine pana la trei ani, ce excentricitate aici!

Cea mai frageda

Piata din cartier. Camionul cu usa din spate larg deschisa, cineva aduce ceva din intunericul dinauntru, ea plateste si plecam.

Bucataria, sub masa dintre aragaz si chiuveta. Stau ghemuita. Primesc in maini un bulgare pufos si caldut.

Molatec, cald, fin, galben lent ca un galbenus frecat cu mult zahar. Pulseaza in pumn, e dulce. Fericirea.

Vine ea, totul fara sonor, imi ia botul fara vlaga din manuta.

De ce dau tzatza

Exercitiu: inlocuiti tzatza cu biberon si reciproc in textul urmator:

Eu n-am putut sa dau biberon. N-am reusit, nu stiu de ce.

D'apai da, na, ce sa-i fac (vorba bunicului), sa ma omor?

Asta e.

Stau linistita. Si cu tzatza cresc la fel de frumos.

***

Ideea de a scrie asta mi-a dat-o un I like it de-al Alexandrei (pe care, desi nu vorbim niciodata, o iubesc) pe Facebook, catre Blogul mediocru, unde o fata scrie despre privirea catre biberon ca normalitate. Si mai scrie asa: cu cat esti mai culta si mai instarita, cu atat ai sanse sa dai mai mult timp tzatza, concluzie a unui studiu american. Hait, ce ti-e si cu studiile astea: nici una, nici alta.

Adevarul e ca ma simt pe zi e trece mai taranca, undeva intre africana si daneza.

Si in acelasi adevar intra ca dau tzatza numai si numai fiindca imi place de mor. Acum doi sau trei ani as fi zis: OMS recomanda, Academia Americana de Pediatrie zice, studiile arata ca, azi imi iau pruncul in caus si recunosc fara rusine: noua ne place. In ziua cand baiatul meu n-o sa-mi mai ceara, ceva din sufletul meu va ramane iremediabil necrozat. Noroc cu amintirea.

De Sfantu Ion a fost bolnav baiatul vreo 5 zile. Doua zile numai in brate a stat, ca un bebe de doua saptamani. N-a zis nimica, n-a cerut sa mearga, n-a mancat, n-a plans. Doar a stat lipit. Eu cred ca raceala asta a venit ca el sa se poata desprinde de epoca de bebelus, cand nu mergea pe picioarele lui. A fost ca un cadou pentru amandoi: ultima, inainte de despartire. Doua zile imbratisati, eu blocata de ma durea curul de stat. Am mers si in drumetie, profitand ca nu avea chef de miscare centrifuga.

Si-a bolit cea mai frageda pruncie, despartirea de mama eu, mama acelasi corp cu mine. S-a oprit si s-a intors ca sa poata merge mai departe, cu bateriile incarcate pentru tot restul vietii lui. Multumesc.

Despartire

Marti se termina cursul scolar, si i-am scris educatoarei o scrisoare de multumire:

Els pares de l’Ariadna volem que sàpigues que per a nosaltres a estat un luxe que la nostra filla et tingui com a mestra.
Hauràs estat, per tota la seva vida, la primera mestra que ha tingut.
Per això, et volem agrair:

la dolçor
la paciència
el temps
la dedicació
la intuïció

I sobretot, el don de treballar amb el que més estimem a la vida: els nostres fills.
Et trobarem a faltar tots i només esperem de tot cor coïncidir en un altre curs, com a mestra de l'Eduard també.

Gràcies!

Paula i Toni

Barcelona, 18 de juny de 2010

Ce-mi lumineaza ziua

Mirosul de cocuta impregnat pana in peretii casei. Nu-l schimb pe nimic.