Ce ziceam

Vaai, cum stau ei cu trena miresei in mana, nu stiu cine i-a zis fetei (eu nu) sa o tina in clipa potrivita, si cred ca ei i-a fost rusine la momentul solemn, si dupa aia s-au incurcat si tavalit in ea cat au stat la petrecere, iti venea sa plangi. Si baiatul cum o asculta in tot, ii urma exemplul. Nu stiu ce faceam in momentele alea, cred ca declarasem deja batalia pierduta. Acuma imi dau seama ca probabil ea intelesese ca rochia trebuie tinuta mereu de coada, ca aici abia ajunsesem. Noroc ca inca eram primii.

Ce minuni stiu sa fac

Scriu asta din doua motive: am pus la profil "de profesie: facatoare de minuni" si abia tarziu mi-am dat seama ca probabil doar mie mi se pare ca suna bine. In unul din luminisurile de luciditate pe care incep sa le am in ultima vreme intuiesc ca din punct de vedere cultural "facatoare de minuni" apartine in romaneste aceleasi comunitati semantice careia ii dau viata cuvinte ca: ghiul, satrarita, mama lui Adrian Copilul Minune, caldarari, tinichigii, Morosan Marocea/Morocea (?) fratele lui Portocala ala cu care m-am intalnit eu prin 2000 la un ceai vegetarian si cand ne-am detaliat respectivele job description el mi-a zis impaciuitor: tu vezi orasul asta si toata Moldova? Toti (!!) mancati carnile pe care eu le aduc de peste mari si tari.

Na, la asa nivel inalt de miracole nu ajung, dar un detaliu mi-ar placea sa dau.

Al doilea motiv o sa-l scriu la urma.

Minuni de care nu stiam ca sunt in stare cand eram tanara, frumoasa si fara descendenta:

[Ah, tomnai in clipita asta iau o pauza ca trebuie sa bag in functie darul minunilor. Si cum harul ubicuitatii inca nu-l am, aici raman/ramaneti, pana la vremuri mai harazite povestilor]

reiau:

Stiu sa fac sa inceteze din plans in sec (=dintr-o data)  un bebelus (al meu) care oracaie neconsolat de minute in sir, din cauza ca am lipsit sau n-am ajuns la vreme sau icsuleasa a tinut sa mi-l ia in timp ce-mi zicea ca vor sa stea la ma-sa in brate doar fiindca au instinctul de supravietuire activat prin simtul olfactiv. Mama=tzatza. o fi. dar tacea instantaneu la mine si doar la mine. Una si apoi celalalt.

Pot sa alin orice durere cu o imbratisare-sarut, cu un pic de saliva sau cu o simpla punere a mainii mele, ca un adevarat maestru de Reiki de nivelul patru.

Stiu sa transform cea mai crunta criza de trantit pe macadam cu picioarele tropaind intr-o insiruire melodica de suspinuri si apoi de lacrimi siroind fierbinti.

Imi place sa schimb cursul vietii instantanee printr-o deturnare de ganduri nazbataioase ca o specialista in chiromantie.

Pot repara ce altii strica din lipsa de experienta, tactica, tact, empatie, timp, deformare profesionala sau nepasare. La dentist de exemplu: "hai sa vedem, frumusete, stai neclintita ca acuma terminam, daca nu ma asculti mama va trebui sa iasa din cabinet". In momente din astea sa vorbim alta limba ne salveaza.

Stiu sa-l insotesc pe Mos Ene langa genele lor asa cum mi-ar placea sa-l chem pentu mine insami, asta nu mai reusesc.

Pot spulbera grijile si oboseala zilei dintr-un revers de palma, in mangaiere.

Trezesc bucuria cea mai mare in ochii baiatului meu cand merg dupa el la gradinita.
Uneori se face ca nu ma vede, dar eu stiu ca minunea cu mama care vine mereu ii face sa tresara zilnic inima, asa cum numai cand va fi indragostit  va mai simti.

Pot impaciui doua zgatii care se ciondanesc de n ori pe zi. Asta nu-i adevarat.

Iar celelalte nu-mi ies intotdeauna.

Ce iubesc cel mai mult din minunile pe care le fac e ca nu le-am invatat la nici un workshop si ca nici macar nu trebuie sa-mi centrifughez neuronii ca sa le infaptuiesc: ies din alta parte.

Si aici vine al doilea motiv pentru care am scris despre asta: si tu poti, tine doar de intuitie.

Ce mai vad prin cartier

Magazinul asta , in traducere libera: Iacata-ma-s!

Trec pe langa el de vreo doua ori pe an si numele ma atrage ca un magnet.

Nu vinde mai nimic, ochelari si medalioane vechi.

Are un vanzator incantator, mi-a explicat odata cum a recuperat dintr-un sertar de mercerie din anii '60 brose splendide pe doi bani vechi. Mbeene, zi-le vintage.

***

In Plaça Rovira, pe-o mama care s-a mutat recent din zona si pe care o arde doliul: s-a intors special sa cumpere un timbru (!), paine de la brutaria vesela si croquetes de la magazinul de pe colt. Si mie mi-e dor de ea, e componenta de baza a unei familii homo-parentale (formata din mama si mami) careia i-a facut Doamne-Doamne cadou (via eprubeta, noroc ca exista) ce nu vroiau niciuna sub nici un chip in casa lor: doi (!) barbati gemeni. Ii citesc constant blogul, e de un umor crocant. Anul trecut jucam fotbal impreuna.

***

O contradictie care inca ma surprinde: la circa sau la spital, public sau privat, asistentele, doctorii & co au toti, fara exceptie, halatele foste albe, actual in tonuri gri, cu tesatura pleostita, necalcata, jalnica la imagine.

In schimb, in pietele de cartier (oricare, nu neaparat la Boqueria, le recomand pentru orice vizita turistica), macelaresele si les peixateres (vanzatoarele de peste) au toate halatul scrobit, impecabil, cu dantela minuscula, orbitor de alb, aranjate de-ti iau ochii la sapte dimineata, zici ca-s Dita von Teese in vreun show incognito.

Ce mai dansam

Cate-o batuta pe ritm de batucada.

Batuta (careia taicuta ii zice ironic batushita) e un dans bucovinean maruntzal si interiorizat, ca mai tot ce e din Bucovina. (laptele acru, catrinta aspra, puiutii matzatzai de pe camasile femeilor..)

Batucada e in Catalunya o muzica facuta din tobe, o tamborinada casi afro, puternica si buna la vreme de petreceri populare.E cam asa, am ales una din cartier:

Ma legan dupa cum bate vantul intre una si alta, sau le impletesc liber.

Nu stiu pe tine, dar pe mine ma gaseste amiaza prastie. Iar seara aeroplan esuat.

Culturale

Asta e una cigala (ma rog, doua):

Asta e Diego El Cigala:

Am cautat un cantec care sa nu para foarte exotic, si n-am gasit, un gitano care canta tango e totusi dificil sa sune ne-socant. Ca sa conste in scris, tot ce tine de muzica andaluza e la fel de exotic pentru catalani ca si pentru romani.

Primul il pun pentru look-ul artistului, al doilea pentru muzica.

 

Cred ca s-a nascut si i-au pus porecla direct.

***

La paine, doua babe gemene catre vanzatoare: "Ne faci cadou niste parturi de maicute?"
Am ramas cu gura cascata, trebuie sa fii inconstient sa spui asa ceva nebunei aleia (aici am mai scris despre ea: http://mofturisicopilarii.blogspot.com/2010/10/painea-cea-de-toate-zilele.html); nu imi pot permite sa reproduc replica pe care au primit-o, dar va asigur ca aia patru care stateam la coada am iesit cu lacrimi in ochi din brutarie. Si sughitand.

Oricat ar parea de inverosimil, "parturi de maicute" sunt niste biscuiti artizanali de marimea unui banut, arata asa:

Din punctul asta de vedere, "Catalonia is not Spain" nu mai are nici o valoare, caci preferinta pentru expresiile scatologice e aceeasi.

Anti-duminica

Barceloneta

Marti: frig, innorat si cu vant. Ce propun? Mergem la plaja.

Bineinteles ca am fi putut merge in zona noua, spre Forum, plaje imense si aseptice.

Dar pentru plictiseli si peisaj tern avem timp o viata.
Barceloneta e vie, colorata, ciudat ca inca exista.

Dupa motoceala din nisip ii duc la "restaurant" (unul din ultimele adevarate si in care n-ai intra decat impins, arata jalnic), caci nu demult, iesind din casa bunica-sii, unde a dat iama in frigiderul plin de nebunii toata dupa-amiaza, imi spune in drum spre casa: Mamaaaaa, face uloare de mancare de restaurant, eu vreau sa merg intr-unul.

Din filmul nostru am reusit sa fur asta:

Imi plac secventele cu autobuzul, fara el inca am fi inca in drum spre mare. Pe traseul de jumate de ora s-au capsat de vreo nouazeci de ori, o trage de codite si dupa aia se uita la mine pe sub sprancene. Am mai crescut un pic in dimineata asta: a invatat sa zica "padó" dupa fiecare manuta scapata in capul ei, resemnat si cu pupic aferent.

Nu stiu de ce s-au ciondanit, departe sa nu-i aud:

Uite mama ce stiu sa fac (o semi-roata):

Pe seara vad un cucui la baiat, ai vreo idee cand si l-a facut?

Da, mama, tu stii cand faceam chestia aia care iti placea asa de mult (roata ei), pues deja, el s-o bagat, si s-o lovit.

 Pe ganduri, e vremea s-o taiem:

Asteptand "el peix peeeeix":

Hahaaa, acuma vad ca n-am mai avut vreme sa fac poze, le sfaraiau gegetelele pe pestisori.

 Torcand deja, ca doua matze smocaite:

Si retrag ce-am zis cu plictiseala plajelor imense, am fost azi cu totii pe una, ca iar era frig, vant si innorat si pentru ca celalalt responsabil cu copiii era invidios pe escapada noastra.

Imi place plaja goala, cu doua tomberoane unul verde altul galben.

Noroc de vreme, altfel prea e iubita tuturor. 

Sfanta Duminica

Plaça Rovira, calçotada, cargols, botifarra. Cum ar veni calçots (intraductibil, sa consumi ca sa intelegi), melci cu chori picant, carnati. V-am zis ca traiesc intr-un sat.

Pe linia orizontului: Montserrat.