Iubirea

Nu-mi aduc aminte nimic din aspectul, vocea sau prezenta ei. Banuiesc ca venea destul de des, era una din prietenele bunicii. Cred ca avea in jur de 50 de ani. Eu trebuie ca aveam intre 3 si 4, din asocierile facute.

Am recuperat doar, acum in ianuarie, o traire: eu sub privirea ei, ma retraiesc intr-un flash: un reflector de lumina calda si buna coboara lung, invaluitor, spre mine. Momentul in care mi-am amintit (??) asta mi s-au tulburat ochii de acum si sufletul de atunci.

In astia 30 de ani, unde a stat globul de duiosie si bunatate desfasurat spre mine atat de generos in aerul ala incarcat de concurenta? In sertarele mele, in lumea ei disparuta de mult? Cum de l-am integrat abia azi? Daca am fi in Lost season 5 as alerga s-o imbratisez cu cei 4 ani ai mei, intr-unul din salturile in timp.
Si chiar daca suntem in real life, bucuria evaporata din particulele centrifugate din nou s-a intors pana la ea, unde o fi acuma.

Cum iti zice?

Primul lucru cand m-a vazut, joi dupa-masa:
Sabs cum isi zice fata aia care a venit in loc de Marifé (educatoarea de sport) azi?
Nu, nu stiu cum o cheama.
Triumfatoare:
As-ber-gi-ni-a.

A trebuit sa astept pana seara cand s-a intors barbata-miu sa rad cu cineva: asberginia e o forma regionala (soacra-mea e din Cervera), sau incorecta de la catalanul alberginia (aubergine) = vanata. I-a spus cu aceeasi mandrie (aia ca i-a retinut numele) povestea substitutei.

Ta-su, vocea ratiunii: "Vols dir que no es diu Virginia..."

Mai are o colega. Emely. Am incercat pe toate partile sa-i explic. Din Emely n-o scoti. Ca bunicu, i-a zis sora-mii mereu Ilena, si vara-mii Merela.
Si inca o colega. O cheama Greta. Ii zice Dreta (Dreapta; sau Tzapana, depinde de dispozitie de traducator)

Ca la noi in familie, mustacim toti cand ne referim la Cracalin. Ce ne placea cel mai tare era ca nimeni nu se prindea, se aude perfect inocent.

Ei insasi ii spunem Mariana destul de des, si rade total. M-am cam incurcat cu numele copiilor, cultural vorbind ( Ariadna e greu pentru ai mei, Eduard suna ciudat si in catalana si pe moldoveneste).

Matusa-mea, alta originala la nomenclatura, a comentat cand s-a mascut fata: Cum ai zis ca o cheama? Mbeene, adica tot Agripina, ca pe mine, doar ca suna Ariadna.

Barbata-miu: nume catalan, Antoni. Nimeni nu-i zice asa, doar buletinul. Si de la Madrid, la telefon, ii zic aiuriti, ca si cum ar fi Anthony: Àntoni. Parca-s buimaci, li se pare atat de ciudata catalana, ca le e imposibil sa-si imagineze ca se zice normal, ca in spaniola, doar ca mai scurt.

Odata a vb la telefon cu un francez.

Raman sa-si scrie un mail, il intreaba cum il cheama.

Francezul: Antoine.

Aha, ca pe mine. Au revoir.

Ajunge mailul. Semnat: AN TWAN.

Maicuta

Fara cuvinte

www

Grindelele pe prundisul udat de vana de parau de sub podet, buzunarul interior de la haina de costum a bunicului cand venea in vizita, mama ca un bujor, emotionata, cu ei, imbaiandu-i in bucatarie, si eu ii sorb lumina din ochi, Sankt Petersburg, asa de intristat si de irepetibil, aburii ridicandu-se de pe padure, paltonul negru mirosind a bumbac alb, gatul meu gol hait intr-o geaca subtire, bulgareala pana la sange din nas, mainile Elenei Florescu, cerul din Lille, mov incalcit si coborat pana la genunchi, de care mi-e dor de patru ori pe an, linistea, cazanul cu sopon bulbucind, caldura verde, merele de soi acru fermentate in butoaie enorme, pijamaua galbena a lui Marin prin '80, rujul culoarea piersicii din budoarul doamnei V, eternele cozi impletite, romanul politist citit de 7 ori in lipsa de altceva la bunica, etamina stupida care se cracana si se murdarea de la neindemanare si emotie, vinilurile, vocile carnoase, aproape, urechile in difuzorul patrat, acul rupt, cizmele cu toc din '82 si eu sub aura purtatoarei, jucand cu luminile blocurilor, musacaua de la camin si budinca de branza, pofticioasa din mine cu sortuletul varza, lacrimile, patuturile pliante si genele groase ale fetitei de alaturi (Undina?), autismul metropolei, fetele atat de singure in Palais, fuga, fuga peste tot, racoarea camerei mele, geamul deschis toata vara, nucul de jos, toate culorile de la toti papucii, tocul muscat de scara rulanta, si mai tarziu cel rupt in RER Marne la Vallée, pieptanul de cules afine la munte la Straja.

Si peste toate, ca un cearsaf cusut din racoare, intins ca in zborul invers din Marquez, maternitatea, adunand si inmultind amintirile, reparand goluri de memorie, aseaza, simplifica si lumineaza totul, ma impaca si ma citeste, in sfarsit, acasa. Nu mai am nevoie sa alerg balansandu-ma pe tocuri, imi masor pasii din privirea lui: daca dansez, rade. Ma uit la mine si o vad pe ea, ma uit la ei si nu-mi vine sa cred, zilnic le spun ba unuia, ba altuia, E sau A. I-am iubit atat de mult de mult de mult cat eram mici ca mi i-a daruit pe-ai mei. Nu stiu cum de s-au ordonat si harazit asa locurile, doar simt ca m-am asezat din intamplare in loja mea. Am nimerit in ea, fara sa fiu constienta ca o cautam.

Norocos

Asta inseamna desenul, care explica vizual o superba expresie din spaniola: "nacer con una flor en el culo".
De azi dimineata imi propusesem sa scriu ca i-as pune o floare-n cur lui Gisele Bündchen, caci tocmai (sau abia) ieri am citit si eu ca a nascut in apa, ca n-a durut-o. Si ma gandeam, braziliana (procent demolator de cezariene in tara ei de origine), top model (C section pentru sectorul asta profesional trebuie sa arate ca somajul in CV), ce noroc a avut ca a nascut.
Ca sa dau azi de un articol in blogul luptatoarelor mele din care aflu ca a nascut acasa, in cada.
Pai nene, ala nu e noroc, a lucrat la eveniment.

Cu ce-mi luminez ziua

Am vrut sa scriu despre Ferran Adrià.
Despre Onestitate.
Si am cerneala doar ca sa scriu despre chiftelele mele.
Ce fain, ca toate proprietarele de bloguri si cratita, scriu si eu despre bucatarie.

Intrarea asta o dedic sora-mii, sub stindardul: bucataritul poate fi o activitate relaxanta, creativa si vesela. Eu ma distrez de mor facand mancare, e una din bucuriile zilei.
Fac din ochi, totul. As fi un dezastru de cofetareasca, unde gramajul te tine de par.
Hai ca ma lungesc, si la urma urmei sunt doar niste gogoshici de peste.
Bune de mori, Biberanu/Zgariatu/ Paulo/ Rusu a halit doua. Ho, coaja nu i-am dat-o. Ca le-am facut in ulei. Chiftele, deh, nu era sa le fac la aburi, ca doar nu-s taivaneza.
Sora-sa restul pana la 8.
Si nu, inca nu am ajuns sa miros constant a ceapa calita. Obsesia mea de fata mare.
Se iau filete de peste alb, fara piele, oase. Eu am luat merluciu. Congelat, cel mai simplu.
Se baga la zumzait pana se marunteste total, se adauga un pic de pesmet, usturoi, patrunjel, sare, un ou, se da prin faina si se parpaleste la foc iute in uleiul fierbinte. Te lingi pe deshte, frate! Zic: soro!

Five o'clock

E ora iesirii de la gradinita a fiica-mii.
Baiatul l-am mutat de vreo luna in carucior, bolirea m-a lasat destul de lovita pe-o parte.
Asteptam 450 de parinti, bunici, baby-sitters, ce-o mai fi, sa deschida poarta. Zumzaiala e frumoasa.
Biberanu' reactioneaza rapid, incepe sa se foiasca, sa chiuie, Pavlov mai fumeaza satisfacut un trabuc in cosciug*. Uneori, doar iesind din casa, spune ana-ana. Rade cu strungareatza lui si face ecou pe casa scarii.
Unul din cele mai intense momente ale zilei.
Ca toata dupa-amiaza, intre 17 si 22 nu cunosc pe nimeni.
Nu credeam c-o sa vina ziua in care sa nu raspund la telefon. Nu ma puteam abtine, as fi iesit si din dus. Acuma ma suna nu stiu cine, de luni incoace nu mai ridic receptorul in momente de criza ale zilei. Una m-a sunat 7 ori intre saptamana trecuta si asta. Ce-o fi crezand.

Ce-mi lumineaza ziua

Mama,

Tu iti aduci aminte cum era CANTZOANA aia?

M-a terminat cu cantzoana ei. De cate ori mi-aduc aminte cuvantul asta pufnesc in ras instantaneu. Conceptul de interlangue al fetei mele e superb exemplificat, imi place tot ce zice pe romano-catalana ei.

A avut o perioada de vreo luna cand vroia sa faca totul soala. Singura face totul de cand are vreo 2 ani, dar soala era nou. Totul era noooo, io soalaaaaa.
Nu-mi vine acum in cap sa reconstitui regula dupa care functioneaza cuvantul asta, la un moment dat o gasisem. Zicea soala ca goala, soare, moale.

(cu repros): Mama, da' eu vreiam un catzelush.

Ariadna, eu nu ma simt in stare sa avem grija de un catelus, are nevoie de multa atentie, ca un copil, trebuie scos la plimbare, facut locsor in casa, acuma nu putem.

(dupa o cumpanire): Bine, atunci sa stea la Candy (o venerabila doamna ce bate spre 90 de ani).

***

octombrie 2009: Esti plina de paduchi, trebuie sa ma ajuti, stai cuminte sa ii scoatem cu pieptanul.
Nuuuuuu, nuuuuu, nu vreau sa-mi cada furnicile pe picioare.
(Da'n cap nu te deranjeaza?)

ianuarie 2010: Ai grija sa nu te apropii cu capul de copii la scoala, ca eu ti-am scos toti paduchii.
(serioasa): Mama, da' eu nu mai aduc paduchi acasa.

Ce-mi lumineaza ziua

Mama, eu cand eram mica mâine nu vorbeam?
Nu, mai demult nu vorbeai, bebelusii nu vorbesc.
(panicata) Si unde mergeam ?!
Peste tot, chiar daca nu vorbeai mergeai peste tot. (ramâne pe ganduri o vreme) Cu tine? Cu mine.

Tu de ce vorbesti romaneste, mama?
Fiindca eu m-am nascut intr-un loc unde am invatat sa vorbesc romaneste.
Si eu ce faceam, stateam cu papa?!
...

Din cuvintele preferate ale fiica-mii:

chiropractica
biblioteca
psicomotricitat (taica-miu a ramas mut cand a auzit-o la telefon. se cheama asa cand face "sport" la gradinita)
Bilógrafo - zice ea la bolígrafo
Cotzotzeii (asta din epoca de inainte de 3 ani)

"hola senyor tonto."
Inca imi vine sa plang si sa rad cand ma gandesc: urca cu taica-su duminica de afara, si l-a salutat spontan pe un vecin. Ea care nu are nici un interes pentru adulti, si-a gasit sa-l salute pe vecinul asta de care mi-e tare drag, si-a pierdut catzelul in vara si de atunci s-a scufundat intr-o tristete mai mult decat evidenta, daca pana si a mea de trei ani l-a vazut tonto.

mama, mie imi plac muuultmultmult futuletii.

Ce-mi lumineaza ziua

"Mama, da' eu am vreiut, am am am... vreiut...vreiat...

Ariadna, te iubesc mult.

Si eu pe Eduard."

o sa ma mai gandesc la raspunsul asta.

Din categoria ce "mambreau" pe lumea asta

As vrea sa fiu ca Shiva, sa pot prinde tot ce vreau cu mainile. (trebile, copilul care inca mai vrea, ca fata n-o mai prinzi in brate decat la ocazie de lux).Vreo pereche mi-o cer in plus, asa, de moft, sa stea la program non stop de dat cu oja, incondeiat gene, flup flup de creme pe body si pudrat obrajii cu pulberi irizate si imponderabile. Si mai vreau ziua de 30 de ore, din somn nu mai am de unde taia.

Pace

Starea de pace e o inventie a mamelor.
Dada, ne ziceau peste tot ca razboiul l-au inventat barbatii. O fi adevarat, nu ma bag.
Ce stiu e ca pacea vine de la noi.
Microsecunda precisa in care imi privesc pruncii dormind, respirand adanc, imbaiati, mirosind a progeniturile mele, mi se limpezeste tot sufletul, imi cresc iara aripile albe dupa noroiala grijilor de peste zi.
Lumina de aburi din ochii mei trece peste toate semnaturile de la cel mai tare summit incropit vreodata si ma simt proprietara cheilor Linistii.

Ce deceniu, frate, ce deceniu!

iPhone, revivalu anilor '80, maxi-gentile, iegarii, jimmy choo for H&M, vintage, vintage, facebook...

Si eu m-am gasit sa fac prunci.