vineri, 19 februarie 2010

Five o'clock

E ora iesirii de la gradinita a fiica-mii.
Baiatul l-am mutat de vreo luna in carucior, bolirea m-a lasat destul de lovita pe-o parte.
Asteptam 450 de parinti, bunici, baby-sitters, ce-o mai fi, sa deschida poarta. Zumzaiala e frumoasa.
Biberanu' reactioneaza rapid, incepe sa se foiasca, sa chiuie, Pavlov mai fumeaza satisfacut un trabuc in cosciug*. Uneori, doar iesind din casa, spune ana-ana. Rade cu strungareatza lui si face ecou pe casa scarii.
Unul din cele mai intense momente ale zilei.
Ca toata dupa-amiaza, intre 17 si 22 nu cunosc pe nimeni.
Nu credeam c-o sa vina ziua in care sa nu raspund la telefon. Nu ma puteam abtine, as fi iesit si din dus. Acuma ma suna nu stiu cine, de luni incoace nu mai ridic receptorul in momente de criza ale zilei. Una m-a sunat 7 ori intre saptamana trecuta si asta. Ce-o fi crezand.

Un comentariu:

  1. * Fraza asta imi suna cam violent, cred ca am auzit-o undeva. E ca un corp strain de care mi-am dat seama abia acum. O retrag.

    RăspundețiȘtergere