Declaratie de iubire

Vineri m-a luat o spaima teribila de moarte si nu stiam de ce sa ma agat la gandul ca pot ramane fara atata amar de informatie daca bunica moare. Unde se duce ce stie ea, povestile patimase, tot ce ne-a zis pe jumatate si inca nu am indraznit sa o intreb pe sleau?

Nu-mi vine sa cred, dar am sunat-o. Mi-a raspuns cu vocea limpede si iute, sub suflarea obosita de ani. N-a auzit tot si n-a inteles multe tampenii din cate am intrebat-o.

Nu vreau sa uit sa pomenesc ceva si mai ciudat: duminica seara am aflat ca  saptamana trecuta s-a stins bunica F. si mama R. R. e o femeie pe care am admirat-o toata copilaria. Nu stiu daca e coincidenta, dar vineri trebuia sa o sun pe bunica mea.

Din ce mi-a povestit, m-au atins doua detalii, fara nici o alta semnificatie suplimentara, le-am inteles si mi-au ramas, mai mult decat toate noutatile despre matusa dupa bunicul care o face pe calugarita, despre povestile noi de iubire si pizma, despre greutati si foametea din '47.

Mi-a destainuit ceva fara sa vrea, cu o voce usoara si necunoscuta, cred ca a si uitat ca vorbea cu mine. Am intrebat-o in ce luna i s-au nascut copiii: "Toti vara, una in mai, altul in iunie, celalalt in mai. Ce bine!" Atata. 

Vocea aceea momentana de femeie tanara mi-a ajuns ca de la egal la egal, am priceput ce visa singura cu glas tare: sfarsitul primaverii, clima blanda, pruncii se puteau desfata in voie afara, pelincile se uscau instantaneu, ii putea lasa dezbracati.

Apoi si-a amintit ceva ce nu cred sa fi povestit de 60 de ani incoace: cum au stat la ea in chirie, vaduva cu copil de un an, doi evrei batrani aflati in exil. Cum a obligat-o mama ei sa-i gazduiasca, sa le dea zilnic lapte si sa-i lase sa cultive straturi de verdeata la ea in gradina. Pana intr-o zi cand si-a dat seama ca o jecmaneau de vreme buna: pe deasupra l-a surprins pe mos coborand din pod cu graul siroindu-i din pantalonii evreiesti. Si-a adus aminte cum s-a tinut dreapta in decizia ei in fata mamei (strabunica pe care n-am cunoscut-o si pe care mi-o imaginez sub un nor vanat bubuind de descarcari electrice), poate figura cea mai puternica din familie: "Sa plece!"

Cu aceeasi voce de vaduva tanara cu care mi-a zis "mosul avea pantalonii doldora de graul meu", a repetat vorbele de atunci: "nu va dau afara in prag de iarna, inca e vara si o sa aveti timp sa gasiti altceva".

Am aflat astea doua amintiri atat de intime, multe date de nastere si cateva secrete clarificate. Dar pe ele, detaliile, le-am inteles, caci nu mi le-a apropiat curiozitatea, ci iubirea aia care pluteste intre noi.

Oricat mi-ar fi mie frica sa recunosc.

La sfarsitul zilei, spaima buhaita ce m-a facut sa te sun s-a cernut in dor si tandrete. Stiu ce-ai vrut sa spui. Azi pot intelege. Nu-mi mai este frica de patima, de scandalurile, de iubirile si de lumea puternica din povestile tale. Te-am vazut printr-o fereastra de telefon mai tanara ca mine. Suntem la fel.