Am aflat ca nu sunt singura nici in caderi: m-am intalnit la vreo sase luni dupa escapada mea cu o mama, cu doua fetite exact ca ai mei, ii zic ca arata mai bine ca ultima data, ea, evaziv: eram bolnava. Imi spune, din cate am dedus ceva pe talpi, atat de intens incat nu putea calca, si nici un tratament alopat n-o vindeca. Ortrud a pus-o pe picioare. Iarasi: oricat ai fi de sprijinita de familie, alintata de partener, implinita in vise si asteptari, drumul ala pana la luminis il treci singura, intre crengile incalcite, nimeni nu poate face poteca in locul tau.
***
Nu stiu de ce tot public si iara sterg fragmentul asta, e o minune de fata, barbata-su un Zburator, sunt atat de frumosi incat par din povesti. Am cunoscut-o la muzica, acum vreo trei ani jumate. Pe la vreo doi ani ai fetelor noastre m-am intalnit cu ea in metrou, mi-a zis senin: pana aici am putut, am intarcat-o, am mutat-o in camera ei, am bagat-o la gradinita.
Ea la fel de incantatoare ca de obicei, nici nu banuiam ca trece prin aceleasi iujuri ca noi astea nepieptanatele.
La al doilea copil si ea s-a organizat pentru acasa. Erau atat de convinsi amandoi, incat au primit cadou ce asteptau, inconstient: Alicia nu a ajuns la vreme, barbata-su s-a descurcat cu ea. Ultima data cand am vorbit era prinsa in jucarii waldorf.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu