Care cu siguranta ar trebui redusa, Ferran Adrià zice ca a slabit vreo cincisprezece kilograme doar reducand sandviciurile-gourmet pe care si le impana in La Boqueria.
Universul meu socio-cultural se reduce la discursul vanzatoarei de la chioscul de ziare, al farmacistului, al celui de la piata, al celorlalte peregrine pe la aceleasi magazine pe care le calc eu...
Brutaria la care merg zilnic e un cuib de hohote de ras. Uneori amare, strambe si mai ales cam verzi. A fost data si la ziar acum vreun an, pe motiv de simtul umorului vanzatoarelor. E cumva doza de umor zilnic. Necesara.
Sunt mereu minim trei vanzatoare, si o coada de cinci-zece, depinde de ora.
Din gagurile brutareselor:
*
Pe asta mi-au zis-o mie: intru complet blocata, cu un lumbago oribil, aveam partea de sus a corpului spre dreapta si de la talie in jos spre stanga, ma simteam si aratam ca trunchiul unui eucalipt.
- Ce ai?
- Ii zic.
- Aaa, la asta se pricepe colega mea, ea a trecut prin dureri crunte, imagineaza-ti cat de tare o durea daca a trebuit sa se lase de sex, si pentru ea asa ceva e ca aerul.
A reusit sa ma faca ca pufnesc in ras, expresia colegei nu avea pret pe lume, ramasese cumva paralizata de ce-i cazuse pe cap fara sa-si caute de lucru.
*
Vanzatoarea: Ia uite-i pe aia, se dezbraca acolo.
Intoarcem capul, toti de la coada, pe celalalt trotuar doi baieti isi dadeau jos gecile.
Ea: Ar putea veni sa se dezbrace aici, nu?
*
Catre o cucoana: Ce-ai patit?
Eh, etc etc (necazuri cotidiene)
Vanzatoarea: Asta e, azi e asa, maine altfel, nu-i asa, tinere? (catre un octogenar de la rand)
Domnul, elegant: Nu eram atent, nu stiu ce-ai spus.
Ea, saltand de dupa tejghea: Asa-i ca-s frumoasa?
*
Vad intr-o zi niste painici minunate, integralo-verzi, original. Cer.
Imi zice: Astea se elibereaza doar cu reteta medicala.
Eu: muta.
Ea: Nu vreau sa ma mai injure nimeni dupa ce am patit cu ala care a venit urland ca s-a cacat pe el trei zile de la painea asta. Si aici era plin de lume. (ca si azi, cand imi dai explicatia asta...)
*
Brutaria plina, vanzatoarea catre o doamna din fata: Cum, tu nu stiai ca eu sunt vaduva? Uite cum sta treaba: eram pe punctul de-a ma divorta. Imi zice o prietena: nu fi fraiera, baga-l in groapa. L-am omorat.
Deja figurile noastre oscilau intre soc, zambet si gura cascata. Barbatii, acuma ca ma gandesc, n-au schitat nici o umbra de suras stramb.
Asa cum iti zic, l-am omorat. Fata mea, care e psiholog, s-a prins la un moment dat. Mi-a zis: Mama, intr-o zi o sa sune la usa politia sa te ia pentru ce-ai facut. Mai, deocamdata, eu stiu una si buna: pe data de 25, in fiecare luna, mie-mi vine pensia de vaduva. De treisprezece ani in continuu, n-au uitat niciodata.
*
Vizavi de brutarie, aprozarul. Strazile sunt atat de inguste, incat se aude tot. Si se molipseste bucuria. La aprozar totul e perisabil in ritm de viata de fluture, de aceea mereu e cineva care creeaza oferte spontane, strigand din mijlocul frunzelor: conopida la un euro, piersici la un euro...
Vanzatorul insira vreo cinci produse, lumea pare ca nu asculta monotonia cantecului.
-Doua avioane la un euro! Ne dezmeticim din morocaneala.
*
O cucoana pretentioasa, catre vanzator: Sunt buni strugurii?
El: Buni ca mine, doamna.
*
Coada enorma, se baga in functie a doua casa de platit, vanzatorul striga: O fata tanara si frumoasa de la coada sa vina incoace!
*
Monotonie. Baiatul striga: Am banane din Albacete! ne uitam unii la altii, deja zambim. (Albacete e o zona de interior, s-or fi culegand multe, dar banane sigur nu)
*
La carnisseria. Cand traiam doar viata de cuplu, nu cumparam niciodata carne rosie. Atat eu cat si el am ramas cativa ani buni scufundati in repulsie din cauza pasiunii francezilor pentru carnea saignante.
De cand cumpar pentru astia mici, nu prididesc sa ma minunez de plasticitatea si varietatea vocabularului care defineste tipurile de carne. E cam ca terminologia cafegeasca, sau ca cea despre varietatile de zapada, pe care o au in vocabular laponii. Pentru culoare: filetul saracului, cap de mort, mantoul reginei (Lady GaGa total asta ultima).
Papucarul. Aici se cheama Rapido, magazinul de reparat incaltaminte. Numele nu reflecta deloc prestatia serviciului. E primul stabiliment in care am calcat cand am coborat din Paris, aveam multe incaltari excentrice, si cum nu vorbeam o boaba, am zis s-o iau incet, moldoveneste, intai imi repar tocurile si dupa aia mai vedem ce e cu locul asta.
Il intreb cand sa vin dupa ele.
Mañana.
A doua zi ma duc. (cata naivitate!)
Mañana.
Insist in punctualitatea pretinsa, la urma urmei.
Mañana.
Incep sa ma derutez, ceva nu-i in regula.
Ii spun prietenului meu. El: Bine ai venit in tara lui "maine". Mai tarziu (varianta indefinita a lui mañana) o sa-ti explic cum functioneaza.
Postări
