joi, 2 august 2012

Ce dregem




Crosetez. E adictiv.


Ca tot ce faci, zice bărbata-miu: când fumezi se innegreste cerul,  când prinzi 3G / VMCM orbesti, când citesti nu existam, cand alaptezi  nu  se vede sfarsitul. Nu stiu, crosetez.

Când avea fata opt luni am descoperit minunea, am făcut vreo doi metri de perdea imposibila, ireala si oribila, m-a  relaxat teribil. Noroc ca m-am oprit, începea sa arate monstruoasa.

Anul asta am găsit punguta cu crosetul si jumătate de gentuta gata făcută, si am încredere ca sunt mai cu picioarele pe pământ decat acum cinci ani, îmi promit sa o termin, ca tot nu am ceva mai bun de făcut.

Ne uitam la luna plină si portocalie si la stelele spuzite.


Ne miram de zece ori pe zi ca nu asudam, e canicula, dar nu e umezeala de la nivelul mării. Seara vine si umezeala, in nori de roua care ne lasa muiati.


Ascultam greierii, coblitoii si toate lacustele, nu mai avem veverite, nici bufnita, dar vedem zeci de soparle mici cât degetul mic lunecand pe sub pietrele fierbinti.


E primul an când fata zice: "aaa, mi-aduc aminte", referindu-se la aceleași locuri sau întâmplări de anii trecuti.


Vânam iar, cu multă grija, petrecerile copilăresti cu clovni sau teatru de papusi, prin satele pierdute din jur.


Măsuram cu sufletul pinii cât statul de prunc, au vârsta băiatului si cresc nepasatori.


Facem gargara cu infuzie de cimbrisor. Nu știm de ce, dar facem.


Nu schimb statul la tara pe nimic, când eram fără copii uitam cât de bine e si ne apropiam iar de metropola. Ne intorceam fripti, cu sufletul uscat si satui de ciondaneli. Acum păstrăm ca pe ochii din cap echilibrul fragil, un clovn prost inspirat sau o ciocolata falsa pot spulbera plutirea zilei.

La toamna ne-om intalni cu toate cele apocaliptice, deocamdata e paradisul reloated.


Fata sta in apa, toată ziua. Nu reușesc sa-mi iau privirea de la ea. Ce puțin cer de la viața copiii. Lângă noi, o bunica si cinci nepoti cu ea. Toată relaxata, un zambet. Plus istetimea, nu cauta galceava,  danseaza in ritmul lor.

Vine lângă mine o mama de trei băieți, ultimii doi leiti alor mei ca vârsta. Citești? Cum reusesti? Nu te lua după aparente, asta pot face doar aici, acasă nu-i așa. Seara vine iar: crosetezi? Ce nebunie! Eu: n-ai sa ma crezi, sunt la fel de zaluda ca tine, doar ca aici nu trebuie sa bat cimentul in sus si-n jos dupa alte cele, cu odraslele dupa mine.

Spal rufele la mana, ce betie! Am scos si maglul la interval, mi-am adus un sapun potasic din uleiuri vegetale cica, miroase vomitiv dar imi aduce aminte de soponul bunicii, desi al ei era din untura.

A venit un practicant al ramadamului sa ne tunda scaietii si ciulinii inalti de trei metri. Cica nevasta-sa are sorocul saptamana asta, barbata-miu ma baga la inaintare sa-i fiu doula. 

Nu reusesc sa conving baiatul sa inchida gura in apa, ranjeste cu toate fasulelele.

Vreau sa se opreasca timpul aici. Nu-mi arde de apusuri de soare in Bali, nici de nisip alb de pe alte insule paradisiace, oricat de apropiate ar fi, nu ma atrage NY sau orice alte minuni care m-ar impiedica sa ma uit la ei cu incetinitorul. Mi-e mai usor sa nu alerg gafaind prin lume, lifturi, autobuze, avioane.

Am nevoie sa stau la noi in cuib.

Vorbind de cuib, asta-noapte crosetam. Nu ma pot opri, nu-ti zisei? De sus se aude "cataclam!" si un bec aprins, apoi stins. Totul sub control. Urc intr-o buna dimineata, pe la patru, baiatul doarme pe jos pe perna cilindrica de pus la spate cand stau cu el pe-o rana. Toarce dus. Ca restul.  Il iau ca pe-un pisoi si asteptam sa inceapa postul ramadamului, odata cu rasaritul soarelui.

Ieri am gasit o nuca, am taiat-o sa-mi aduca aminte mirosul ala de verde care pateaza galben.

Ne-au invadat melcii de munte, stau ciorchini peste tot, unde calci sunt cate trei. Sunt minusculi si suna a gaoace de ou.

Asteptam sa se coaca smochinele.

Nu-i graba.

4 comentarii:

  1. deci crosetezi dulceata zilelor de vara la tara. Chiar nu stiai de crosetat si dependenta? Eu am vazut cu ochii mei la soacra mea careia ii ies din miini minuni. Kilometri infiniti de ata s-au transformat in dantele si rochii si pulovarase, caciuli, tot ce vrei, de vreo 40 de ani incoace. La croset si andrele. Nu exista ceva ce nu poate sa faca. N-are nevoie de model/tipar, are viziune. Doar sa-i zici ca ti-ai dori. Si odata ce se apuca, e gata nebunia. Ai de grija.

    RăspundețiȘtergere
  2. Știam, știam. Deocamdată sunt la nivelul nora, de la nivelul soacra am primit tiparul când cu perdeaua imposibila. Nu am viziune, dar mă pierd ușor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Paula, sa nu te aud ca e rost de zen din asta. Evit cu obstinenta sa ma las prinsa (m-a invatat mama cand eram copila, n-am mai crosetat de atunci). Arunc cat colo suplimentele de profil de prin revistele cumparata ocazional (si mai mult intamplator, din vreo toana dupa vreo reteta ochioasa pe coperta) si dupa ma pocneste un jind ... Apai. Numai asta imi mai lipsea, zic! :)
    Deci sa fie acrii. Strugurii crosetei. Please.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru tine da, sunt acri, Alina, ca tu ai nevoie sa dormi noaptea. Eu crosetez când ceilalți sforaie, e oricum mai sănătos decât sa fac planuri. Cel mai sănătos ar fi sa dorm, totuși.

    RăspundețiȘtergere