mofturi si copilarii

vineri, 8 iunie 2012

Cacaciosul

A mers acasa la o prietena, seara ii povesteste lui tata-sau.

"Pe ce strada sta?"

O ajut: "Ramón i Ca...." (Ramón i Cajal)

Ea: "gón!"

Ramón i Cagón ii va ramane numele strazii, unde cagón inseamna ce zice titlul.

Constelatia semantica, rima si naturaletea ce vine dinspre lumea lor e mereu proaspata, datatoare de hohot in prag de noapte.

joi, 7 iunie 2012

De fapt a trecut, ca vroiam sa scriu textul asta demult, undeva prin mai (25 mai), cand am fost pe malul marii, pe o plaja unde nisipul e pietricios iar melcii de mare lila-roz-ciclam, dupa momentul in care se afla.

Am facut o poza la diferitele stadii de devenire, intai se umplu de lila inauntru scotand niste spume in afara scoicii, apoi cred ca ies din gaoace, intinzand o tentativa de cartilagiu transparento-rozaliu care se usuca si se desprinde.

Nu am mai vazut pana acum, poate e doar ceva local.

Mad woman

In circumstante care poate nu-si au locul aici am descoperit virtutile exfolierii cu smirghel.

Imi plac situatiile amuzante, asa ca mi-am facut apropiatii partasi la gaselnita.

Perechea, laconica de felul ei, s-a inflacarat cu ocazia asta sa-mi recomande sa-l conectez la black & decker, ca sigur ar fi mai eficient si are un accesoriu care e compatibil cu smirghelul.

Nu m-am pleostit, dimpotriva, am urcat pe arborele genealogic (bine am facut, la coboras as fi dat de fiica-mea...) si-am ajuns pe linie directa la soacra-mea.

Din ce fac, soacra-mea stie tot. Dar tot. Daca n-a trait ea, sigur sigur vreo cunostinta, farmacistul, florareasa, o prietena. E la curent cu ultimele descoperiri din toate domeniile.

Nici nu termin bine sa-i detaliez minunea ca-mi apare cu vreo cinci pliculete minunate, sunt si contin asa:

Nu cred sa fie din anii 50, dar 60 sigur. Mirosul vintage (zi-i umezeala, pin uscat, sertar, tinerete) m-au cucerit.

miercuri, 30 mai 2012

Mamifer

M-am trezit cu o fulgerare electrica pe sira spinarii in fata tabloului urmator: doua mame care au nascut pui vii ii hranesc cu lapte.

Nu stiu bine ce din situatie mi-a dat asa o neliniste: poate numarul demandantilor, sau vocile tanguitoare si cu pretentii la unison.

Am fugarit minisenzatia de sufocare cu gandul: oricum ele n-au altceva de facut, si vine genetic dedicatia pentru cincisprezece deodata.

Nu crezi ca exact in secunda urmatoare s-au pus de acord AMANDOUA si s-au tolanit pe burta, taind scurt accesul. Sa vezi urlete si proteste.

M-am uitat cu gura cascata cum cei mici s-au resemnat unul cate unul si au ales ce le-a ramas: cate un loc inghesuit pe spinarea mamei. Bine bine, fara lapte, dar la cald.

Apoi am prins un semn de instinct de autoconservare: mi-e totuna de la cine, lapte sa fie!

Langa mine, un taran ii explica fiicei adolescente: "Astea asa-s, cand nu mai vor sa dea o tin pe-a lor."

Tot sirul asta de secvente se regaseste concentrat in urmatoarea fotografie:

Nici urma de mascul-porc, probabil era la o bere cu baietii.

Toate vietatile pe care le-am vazut in ziua aia erau aduse special pentru copiii de la oras.

joi, 17 mai 2012

Yo paro, tú paras

Parir = a naste

Parar(se) = a (se) opri

In traducere literala: Eu nasc, tu te opresti

E un text de pe o insigna intre altele, referitoare la spatiul perinatal.

O pun aici, are drepturile rezervate, citez sursa: EPEN.

Asta ca reflectie asupra unui program de televiziune.

Intai l-am vazut pe cel original, cred: http://lifebegins.channel4.com/

Ce sa zic, iarna nu-i ca vara, dar macar are o miscare, o fluiditate, altfel de privire.

Apoi, de trei saptamani incoace, m-am uitat la primele doua episoade de la replica de aici: http://www.lasexta.com/lasextaon/babyboom

Saptamana trecuta nu au dat al treilea episod, era fotbal, si am mai zis ca daca e fotbal se opreste tot. De aia turui despre acelasi subiect, alternativa ar fi fotbalul.

Cel mai treaz comentariu pe care l-am citit despre emisiune a fost: "Sa arate, sa arate ce se intampla, ca nimeni nu te crede".

miercuri, 16 mai 2012

Imbratisarea

Nu stiu de cand, in ultimul an, nu mai alint pe nimeni cand are buba cu gestul ala atat de repetat de mine.

A fost atat de instinctiv incat nici nu mi-am dat seama decat azi ca suntem in alt moment: baiatul ma intampina cu o imbratisare calda, datatoare de fiori, cuibarita intre sub ureche si clavicula, stampilata cu un zambet de la masele la masele. Ma imbratiseaza dulce sa-l absorb prin camasuta murdara, printre necunoscuti si in locuri nesimtite.

M-a luat cu un acces de panica: in curand, si asta o sa se dizolve in vremile ce vor sa vina, n-o sa mai stiu sa ma apropii nici macar asa. Si aseara mi-am vazut pancarta scrisa cu litere de tipar: N-o sa lucrez niciodata intr-o multinationala, ca acolo n-au vazut nici umbra unei puneri la san, nici vreo imbratisare.

Si mai stiu de ce nu mai stiu sa scriu ca in Crochiu: fiindca mi-a secat putina dulceata din fire, mi s-a scurs vremea de mamica de prunci mici. Aproape ca m-am innacrit din nou.

Stau langa mama unei colege de-a fetei mele. Avem copiii de-aceleasi varste, ne cunoastem de cand eram gravide prima data, desi n-am vorbit decat rareori.

Baietelul ei, de-o seama cu al meu, are o zi delicata, cere in brate, o calca pe picioare, i se suie la ceafa, vrea hais cand mergem cea.

Ne asezam in parc si ea explodeaza: Te invidiez, esti atat de linistita, si copiii tai atat de independenti, se joaca singuri, ai mei sunt mereu calare pe mine.

"Am exact aceeasi impresie despre tine".

Ce diferit se vad lucrurile la a treia persoana.

Ce-am vazut clar era baiatul ei, in sfarsit acceptat pe genunchii mult ravniti ai mamei, cerandu-i sanii: "Mama, te rog, un pic, numai un pic arata-mii, dupa aia ti-i dau inapoi!"

O intreb: inca e alaptat?
Nuhu! Nu stiu ce l-a luat.

Cine-cine pe lumea asta ma face din nou sa nu-mi mai doresc nici reafirmante, nici sutiene push-up, nici anticelulitice, nici gene incondeiate.

Nimeni. Singuri ei au alergat ca fratele meu in copilarie, spre poarta pe care aparea mama in vacanta, sa-i ceara tzatza, dupa doua saptamani de luna lui cuptor la bunici.

Au alergat sa ma indulceasca, sa ma faca buna, sa ma invete sa surad, sa imbratisez.

Si acum se fac mici in departare, pe masura ce se fac mari.

luni, 14 mai 2012

Time Magazine

De cateva zile vuiesc triburile virtuale, conductiste sau dragastoase, in legatura cu imaginea asta.

E posibil sa marcheze un inainte si un dupa, ca poza aia cu Demi Moore gravida.

Sunt mamici care se gandesc deja sa-si faca poza cu scaunel.

In fine, toate astea ca sa spun ca apare azi bunica - ignorand complet valtoarea care s-a iscat - si se duce tinta la nepotu-sau sa-i arate poza, preluata de un ziar local. Asta.

Il intreaba ce vede.

Tu crezi ca al meu face "Nu stiu cum se zice...e mare, eh!"

Mai zi ceva.

*

In afara de baiatul meu, si-au mai dat cu parerea si altii:

http://www.askdrsears.com/news/latest-news/dr-bill-comments-time-magazine

http://iboneolza.wordpress.com/2012/05/10/lactancia-prolongada-fuera-del-armario/

http://jasongood.net/365/2012/05/from-breasts-to-boobs-and-back-again/

http://m.thefrisky.com/pl/2012-05-10/the-soapbox-attachment-parenting-is-the-lazy-mamas-secret/

http://www.tvr.ro/articol.php?id=125620

vineri, 11 mai 2012

Ziua si noaptea

bunga bunga

VERSUS

Arta (?) contemporana

Pe apa sambetelor

Prima: Ultima din aprilie, am fost la cules de cimbru.

Am nevoie de mirosul de padure, de verde, de umbra, de racoare. Vin de la munte.

Pana prin mai inclusiv aici e inca vizibil viu, dupa aceea se usuca tot, pamantul e rosu, sec.

Acum e fascinant, in fiecare an ma imbat de aromele campului, dureaza o clipire de ochi.

A doua sambata: urmatoarea.

Am schimbat decorul pe uimire citadina.

Din nimic, fara preaviz, am nimerit intr-un defileu de giganti, gigante, capete mari (capsgrosssos).

Prima sambata din mai magazinele din cartier ies in drum, si anul asta cred ca nu si-au facut planuri mari de vanzari, in schimb le-a trecut prin cap sa faca spectacol.

Noua ne-a placut, a doua zi am dormit toti pana la ora 11.

Vanzatoarea de peste:

Fotografia cu statia de autobuz o pun caci: 24 te duce in Parcul Güell, si in punctul asta se intalnesc cele 2 strazi din numele statiei.

Secventa urmatoare de poze e pentru dansul pe care l-au facut printesa asta cu printul ei, la intersectia pe care o descrie placuta din poza de mai sus.

Gigantul preferat al feciorului meu....hmhm:

Parcarea finala a personajelor. A fost primul an in care fata a cerut sa stie cum de vede omul dinauntru sa danseze, i-am aratat cum e facuta rochia cu dantela ca sa aiba vizor. Nu i-a mai fost frica sa se uite la ele de aproape.

marți, 8 mai 2012

Spoiler!

De fapt nu, nu e obligatoriu sa se intample asa. Poate tu o sa stii sa nu te arunci cu capul inainte, uitand de tine pana in pelincile albe. Poate ai zece ani mai putin decat mine, poate te recuperezi intre un suvoi de prolactina si altul, poate o sa ai (alta) masura. Sigur.

Nici nu stiu cum sa spun.

Ca Bogdana, ca Sabina, ca Alina, ma simt - ele poate doar uneori - extenuata.

Undeva din anii astia nebuni.

Si nu am trei copii, nici nu compun muzica, nu fac poze care sa-ti taie respiratia, nu fac mare branza, de fapt nu fac nimic toata ziua, si cu toate astea nu-mi revin.
N-am fost superwoman, n-am lucrat ca mama 18 cu 24, am fluierat uitandu-ma cum alor mei le curgeau mucii, am trait in ritmul lor.

Ma simt, fizic, daramata.

Analizele zic ca sunt sanatoasa tun, arat ca un stejar de neclintit, mi-am facut examen la cap ca-n House, cica sunt bine.

Toti zic ca sunt sanatoasa, si eu ma tarai. Nu-mi revin; uneori dimineata, dupa somn, nu ma doare nimic, o vreme. Apoi incepe.

Nu trece, si sunt mai odihnita ca alte luni, ani.

Habar n-am, am ajuns sa ma bucur la prima ora a diminetii, cand inca nu ma doare tot. Asa repede am devenit baba? Deja?! Ieri ieseam din spital cu un prunc in pelinci si azi am parul alb si-s hodorogita.

Ca Harap-Alb, care creştea într-un an cât alţii în zece.

Ce sa zic, nu doresc numanui.

luni, 7 mai 2012

Buna ziua

Bunicul: "Azi e ziua mea, imi zici ceva?"

Ea: "Buna ziua."

Raspuns care, la o vreme dupa ce-am ras, ma intriga la fel ca oricare altul: de unde stie ea sa zica asta, ca eu nu-mi dau buna ziua cu nimeni zilnic.

joi, 3 mai 2012

Explicat si cu desene

aici

marți, 24 aprilie 2012

Planul de nastere

Mi-am facut si eu unul la viata mea.

L-am cautat de-am ametit, vroiam sa-l pun aici caci avea un ton foarte dulce, rar la mine.

L-am cautat in dosarul "Nastere", apoi in cel intitulat "Frica de nastere", in subdosarul de la "Diverse" care se numea "De ce sa nu programezi..." si abia intr-un tarziu mi-a picat fisa: l-am considerat un document destul de important ca sa cred ca merita scris cu stiloul.

Asa ca odata, cand il voi gasi in vreo cutie ratacita printre alte cateva zeci cocotate la cucurigu, sper sa fac o poza scrisului aluia tremurat si plin de vise. Sigur il am, macar in dosarul pe care l-am cerut spitalului la trei ani dupa nasterea fetei, cand m-am simtit pregatita. Tocmai devenisem mama a doua oara, si am scris spitalului sa mi-l trimita. E dreptul pacientului, timp de cinci ani de zile de la orice spitalizare. L-am primit acasa dupa vreo luna, un teanc deloc neglijabil, cu note, date, grafice, tot.

Era tot asa de frumos exprimat in planul de nastere, din toate propozitiile sarea-n ochi fericirea, rugamintea, bucuria.

Mai toate verbele la conditional: "ne-ar placea", "am dori", "ar fi o bucurie".

Imi aduc aminte clar doar de-o fraza: "Nu autorizez sa i se administreze nici un biberon cu lapte praf sau cu ser glucozat fetitei noastre. Imi doresc sa o hranesc eu. Va multumesc dinainte pentru tot ajutorul pe care mi-l veti oferi in privinta asta".

La al doilea copil am refuzat fara drept de apel sa mai fac un plan de nastere.

N-ar fi fost onest fata de mine, ar fi fost ca si cum nu as fi avut incredere. Nu exista licarire de indoiala. As fi intrat pe poarta unui spital doar in caz de forta majora, cand conditionalul de la "ne-am dori", "v-am ruga", "sotul ar fi incantat sa taie cordonul" ar fi trecut sigur la imperativ, fara timp de detalii.

Nu mai avea sens planul de nastere.

Am in gand de saptamani de zile sa pun undeva pe blog un banner pe care sa scrie "Nu fac apologia nasterii acasa", caci cred ca o femeie are dreptul sa aleaga unde vrea sa-si aduca pe lume copilul, in cele mai sigure conditii.

Opinia strict personala e ca uneori, locul cel mai sigur e pentru unele acasa.

Tempo-ul, timpul si timpii

Tempo: e ritmul tau.

Imprevizibil, surprinzator, normal, individual, ar trebui sa fie sfant si de nezdruncinat.

Hei, ce zic eu aici, este sfant.

Cand moare cineva, mai mult, nici macar cand e deja mort demult si e bagat in groapa, nimeni nu vorbeste la cimitir sau la jelanie despre cum trebuie sa-si schimbe luneta din spate, despre cum il asteapta nevasta sa mearga la Sinaia, despre cat e de tarziu si inca nu e gata.

As fi vrut sa scriu termenii in ordine crescatoare (frecventa inalta - viteza - e invers proportionala cu caracterul "problematic" pentru domeniul care e obiectul de discutie aici), din pacate nu am vreme sa copiez totul (tempo-urile mu-zi-ca-le) de la coada la cap:

Larghissimo

Largo

Lento

Grave

Larghetto

Adagio

Adagietto

Tranquillo

Afetuosso

Andante

Andante moderato

Andantino

Moderato espressivo

Moderato

Allegretto grazioso

Allegretto

Allegro moderato

Allegro

Vivace

Vivo

Allegrissimo

Presto

Vivacissimo

Vivacissimamente

Prestissimo

Allegro Prestissimo con fuoco

Apoi ce se intampla "in timpul", timpii:

Stringendo

Accelerando

Affrettando

Ritardando

Ritenuto

A piacere

A capriccio

Ad líbitum

Rubato

A tempo

Tempo primo

Sostenuto

Morendo

Non troppo (exemplu "Allegro ma non troppo vivace")

Con moto

Molto

Quasi

Assai

Lo stesso tempo

Tempo giusto

Timpul: da, e scump, uneori e fara de pret.

Timpul altora e un balaur. Trebuie crutat, nu trebuie intins, scos din cusca. In cazul contrar, se intampla situatiile alea delicate: clavicula rupta, torticolis perinatal cu multe sesiuni ulterioare de recuperare, hematom matern timp de multe saptamani, stres intutil, bruscare, durere, violenta, epiziotomie cu stampila de macelar, cezariana "de urgenta", vacuum bestial, forceps ca din Cronenberg, coate-n coaste in stil australopitec, cur de moasa trantit pe burta femeii.

Pe de alta parte, daca un medic obstetru e grabit mereu, si-a cam ratat cariera: trebuia sa se orienteze spre zone profesionale de gen Fedex, DHL, acolo graba e bine cotata.

luni, 23 aprilie 2012

Cine?

Din Rusia? Cine?
Din Gabon??!! Cine?
Va multumesc de semn.

Singura

Timp liber. Cateva ore diurne, doar pentru mine. Primele dupa aproape sase ani de maternitate intensa si intensiva.

Ce sa fac?

Sa varuiesc holul?

Sa vopsesc dulapul care ma asteapta de mai bine de un an?

Sa-mi scot cartile din cutiile din pod si sa le spulber praful, sa le asez in rafturi pe care inca nu le am?

Sa decorez in sfarsit casa?

Sa fac frumos peste tot pe unde am planuit sa fac frumos in minutele si minutele alea in sir de stat lipita de copii?

Sa ma uit la mine, in oglinda vazuta si in cea nevazuta, sa fac bilantul de dupa potop?

Sa ma pun cu burta pe carte?

Sa dorm o tura?

Sa merg intai la un circuit spa-frizerie-cosmetica-pilates sau macar la o baie de voie acasa fara limita de timp, fara cantecele lalaite?

Sa ma uit in gol o vreme?

Sa ascult linistea? Nu-mi vine sa cred, parca-i noaptea in casa, dupa ce au adormit toti.

Ce? Ce? Ce sa fac?

Intai si-ntai o cafelussa.

duminică, 22 aprilie 2012

Prima compunere

"Hi havia una vegada uns gossos i uns gats que eren molt amics i una día van trobar uns micos que eren els seus amics."

"Au fost odata ca niciodata niste caini si niste pisici care erau prieteni buni si intr-o zi au gasit niste maimute care erau prietenii lor."

Am scris textul ei in codul "corect" caci netraind etapa asta de scris fonetic, sunt fascinata de cum isi imagineaza in scris copiii cuvintele auzite. In franceza vazusem la fel, dar in romana nu imi amintesc sa fie atat de socant.

Si da, ma induioseaza teribil curgerea continua a cuvintelor, separate aleatoriu, legate intre ele nou, neasteptat, iscator de zambet.

Referitor la Doula

Astea fiind spuse, ma declar disponibila.

miercuri, 18 aprilie 2012

Comentariu

Comentariul lui tonaltzintli pentru "Duminica, de Paste":

... şi cu hainele mirosind şi scîrţîind a nou, de fiecare dată prea primăvăratice pentru răcoarea aia a somnului întrerupt cu entuziasm de mamaia, cu noaptea-n cap. În satul ei, doar fetele şi flăcăii rămâneau toată noaptea la biserică. Restul satului se trezea pe la 2-3, se înţolea şi pornea căscînd spre “linia mare”, de acolo ieşea la şosea, de fiecare dată reavănă, tocmai bună de curăţat pantofii puţin îngreunaţi de uliţa de-abia pietruită sau mai deloc. La dus aşteptam să ne salute cei mai vrednici decât noi, care deja se întorceau de la biserică. Era un capăt de ţară dacă noi, copiii, mai greşeam şi încercam să salutăm noi primii, cu elan. Mamaia căuta glasul celor cu care ne întâlneam şi de-abia apoi privirea, ca să le poată răspunde la salut. La întoarcere, de-abia aşteptam să trecem pe lângă chipuri, cu siguranţă toate cunoscute, ca-n lumea perfectă a satului, pentru a fi noi cei care salutam cu “Hristos a înviat!” Se lumina deja de-a binelea, cerul se înroşea la orizont, opririle erau scurte, conversaţia nu se lungea acum prea mult, mamaia mai completa uneori cu numele celui întâlnit care ne scăpa nouă sau alor mei, de fiecare dată o poreclă sau un “maria lu’ gore a lu’ manţu” sau “fata mai mică a lu’ greieroaica” sau “tanţa lu’ focărel, care ameninţă d-un picior”... Acasă, la intrare, tataie pregătea o bucată de fier, de obicei o potcoavă, acoperită cu iarbă proaspătă, pe care fiecare dintre noi trebuia să calce, ca să aibă noroc tot anul. Tot el ne curăţa apoi pantofii, tuturor, aproape pe furiş, şi îi aşeza frumos lângă casă, mai ceva ca la magazin. Apoi, toată ziua, n-aveam voie nici să aţipim o secundă, că “ni se fură paştele!”, deşi iarba din poieniţa din pădure era mereu ademenitoare, iar drumul înapoi, pe lângă viile sătenilor şi cazanul de făcut ţuică al satului, îl făceam din opriri dese, sporovăieli şi chicoteli.

Adevărat a-nviat!

luni, 16 aprilie 2012

Doula

Am o amica doula. S-a format ca atare intre primul si al doilea copil, cu Michel Odent intre altii.

Am intrebat-o, dupa al treilea copil: Ai avut o doula la nasterea asta?

Nu, nu am gasit niciuna de care sa-mi placa cu adevarat.

In spaniola ar suna "In casa fierarului cutitul e de lemn."

Aici vreau doar sa spun ca o doula - insotitoare la nastere - trebuie aleasa cu foarte mare grija.

Nu e personal specializat, nu "stie" sa faca nimic, "doar" te insoteste in travaliu.

Ca atare o alegi dupa afinitati, nu dupa competenta tehnica.

La un medic sau o moasa beneficiile depasesc neajunsurile: e sever, fumator, adict al bisturiului, grabit, nu e mama la randul ei etc.

O doula nu, trebuie sa o placi in stare rationala, ca sa o poti accepta in situatia aia in care habar n-ai cum o sa reactionezi.

Cred ca ideal ar fi sa fie cat mai multe, ca sa o poti alege pe cea care ti se potriveste.

Personal mi s-a parut mai necesara singuratatea decat compania.

Recomand cu caldura intalniri prelungite cu cea pe care ai dori s-o ai langa tine, e important pentru a stabili spatiul dintre doua femei.

Ce n-as fi suportat la o doula:
Sa ma infantilizeze.
Sa fie mai puternica, mai motivata, mai sufocanta decat propria situatie.
Sa vorbeasca gen proasta-n targ. Pentru altele poate e importanta muzica, sotul prezent, dansul, lumanarile parfumate, eu stiu clar (stiam si dinainte) ca vreau liniste.

Toate astea trebuie vorbite inainte de petrecere.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Duminica, de Paste

Acum cativa ani, la inceput de Passeig de Gràcia, traversand Diagonala, am vazut un cos de Paste ca ala pe care il aduceam acasa cu bunicul dupa noaptea de Inviere.

Il purta un rus impunator, plonjat in filmul lui complet diferit de ritmul mediteranean.

Mi-a inlemnit pasul: era identic. Forma ovala, dus pe brat, stergarul alb cusut in culori vii, ouale rosii, cozonacul, usturoiul verde. Nici n-am fost in stare sa ma intorc dupa el, de inima bubuind.

Nu stiu cum, ani la rand am avut sansa sa merg doar eu cu bunicul la Inviere, la el acasa, fara alti nepoti. Plecam pe la noua seara si ne intorceam dupa cinci dimineata. Mergeam vreo doua ore pe jos pana la biserica, bunicii stateau pe Strada Garii, in cu totul alt loc decat slujba anuala. Acuma ca ma gandesc satul era imens, imprastiat, nu ca celalalt din Bucovina, de munte.

Invierea era un basm, aerul diminetii, frumusetea, drumul.

Bunicul, elegant, tacut, bun ca nimeni altcineva pe lumea asta.

Familia acasa, asteptandu-ne. Bucuria bunicii, reuniunile de familie erau specialitatea ei.

Uitasem complet de minunea asta.

Anul asta, de Pastele ortodox si fara nici o legatura, poate-mi fac curaj sa arunc o privire la moftul asta al orasului meu: http://www.ambbarret.com/index_en.html

Imi place afisul din 2009, habar n-aveam ca e un eveniment cu traditie deja.

Aici, orice pretext de petrecere se omologheaza rapid.

Poate am noroc si printre atatea palarii ma intalnesc din nou cu un cos pascal intors de la slujba de Inviere.

vineri, 6 aprilie 2012

Mama

Vorbind despre pozele de familie pe care le-au vazut:

Papa, tu de ce mai ai mama, daca esti mare si nu mai ai nevoie de ea?

Dezbat intre ei partea cu mama tanara si mama batrana, cu mama doar mama si mama devenita bunica.

Revin la bunicile mele, apoi fata plonjeaza in subiectul preferat:

In curand n-o sa mai ai mama, ca e batrana. O sa ramai fara mama.

Pauza. Nu stiu pe el, dar pe mine ma ia cu ameteala de fiecare data curiozitatea asta morbida.

"A., chiar daca o sa raman fara mama, mama mea o sa fie mereu mama mea."

L-as fi imbratisat, dar ma-ncurcau doi, unul in stanga, alta in dreapta.

Vis

Unele vise ma socheaza la fel ca frazele alea pe care mi le zic ai mei din cand in cand.

Seara, il paraste pe frate-su: E. a zis ca bunicile mamei sunt urate.

Le-au vazut la bunica lor pe calculator, intr-una din diminetile astea ploioase de vacanta.

Somn. La sapte dimineata trebuie sa ma duc sa-mi fac o analiza.

Ma trezesc si adorm si intre luciditate si baiguiala delirez ca am ajuns deja la analiza, care e de fapt o prima sedinta din multe altele de fizioterapie. Stau ghemuita in sala alba, doua asistente imi dau tarcoale si dintr-o data incep sa ma atace pestisori rosii. Urlu direct: eu plec. Ce ai? Pestisorii sunt cu fizio aici. Pai foarte rau, eu am fobia pestisorilor.

Suna cineva la usa. Deschid. Amandoua bunicile, in intuneric bezna, cot la cot in fata usii, abia le vad.

Inainte, una din ele - cea despre care am tras concluzia cu frate-meu in toamna trecuta ca e cea mai ravasita - era lipita de peretele usii noastre.

Zagltaiala: trezeste-te, nu ajungi la spital! Nu mai merg, sar pestisorii aia mici pe mine.

Esti nebuna de nesomn, e doar o analiza.

Intr-un sfert de ceas sunt inapoi, cantand.

N-am mai cantat la sapte dimineata din...alta viata.

Pascala

De Paste aici nu zburda nimeni prin iarba din gradina dupa iepurasi sau oua vopsite.

Se intampla ceva teribil: cetatea se goleste ca inaintea unui potop anuntat: asa cum de Craciun pare plina de emotie festiva, lumea circula dus-intors de la vizita familiala obligatorie, ocazie unica de a-si scoate vizonul de la naftalina, de Paste ii sug pe toti niste gauri de sarpe inexplicabile.

E pustiu, Vinerea Mare hauie a gol. Nu mai raman decat turistii, care nici macar nu-si dau seama ca au aterizat intr-un oras fara localnici. Cum se invart in aceleasi zone tocite intre ei, cred ca asa e mereu.

Si dupa aia scriu aiureli care n-au nimic de-a face cu fantasticul despre cum e locul asta vazut in doua zile jumate.

Am zis. Nu mai e nimeni in cartier.

Picasso

Fata mea il "studiaza" la gradinita, si nu ma gandisem pana acum de ce, cum de etc.

Cred ca de asta:

marți, 27 martie 2012

Raspunsul 2

Pe ton de sfada.
Si-a facut curaj si a venit tinta, dupa ce il trimisesem la plimbare:

Raspunsul

Pentru tonaltzintli:

Els calçots

Literal, calçots inseamna incaltati, caci ceapa e "incaltata"/ ingropata cu pamant pe masura ce creste, ca sa se lungeasca sub forma de tija in loc de bulb.
Anul trecut au dat la ziar despre calçots si-mi aduceam aminte ca aparea o schema farmaceutica a sosului.

Soacra-mea l-a facut mereu in casa, e usor si frumos, cu migdale, rosii si usturoi.

Ingredientele principale se coc la cuptor.

Aici m-ai prins, se schimbase ora sambata noaptea si ma ierti ca m-am culcat in loc sa bag la cuptor alimente pentru ziua urmatoare.

Am cautat articolul acela caci imi placuse explicatia, cum se face ceapa pe foc, cum se inveleste in ziar ca sa asude, cum se da jos partea arsa, asta e poate cel mai original, pe langa luarea de pozitie.

Cica se consuma 50.000.000: http://www.lavanguardia.com/ocio/20111124/54238529342/los-calcots-moveran-16-millones-alt-camp.html.

In dreapta articolului se vad niste mancaciosi de calçots la festivalul cu acelasi nume.

Mainile negre e semnul distinctiv, sa vad reuniuni tematice de genul asta ma socheaza la fel ca balega de Sant Medir in mijlocul orasului.

A innebunit si restul Spaniei, vor toti acuma.

Aici e o reteta cat de cat calmata: http://www.youtube.com/watch?v=4CRVpgeweNo.

Filmele domestice pe subiectul asta sunt destul de australopitece, mai bine ramai cu tonul domnului astuia cu reteta lui.

Si la mine-n cartier se face calçotada, una sigur pe strada aia unde fac hram lunar si alta in Plaça de la Virreina, sper ca in alta duminica decat in ultima din luna, cand se danseaza swing.

Da, au facut saptamana trecuta: http://blocs.gracianet.cat/carrerargentona/tag/18-de-marc-2012-al-carrer-argentona-la-calcotada-si-voleu-vindre-encarregueu-tickets-a-a-v-c-argentonagmail-com/.

E aceeasi strada pe care stau maicutele alea care ies o data pe an din lacas: pe 24 decembrie, sa cante colinde.

Noi suntem ca ele, avem o viata linistita si plictisitoare, doar ca ne ia cu valul cultura populara.

Macar nu-i nevoie sa plec cu avionul pentru senzatii turistice.
Oricum, e un acasa destul de lent de integrat.
Intre 7 si 15 august se decoreaza strazile din cartierul nostru, ti-am zis?

Uneori nu-mi vine sa cred ca e pe bune.

luni, 26 martie 2012

Medieval

Cand vine primavara aici ne jucam (nu neaparat cu copiii) cu ceva diferit, socant din aceeasi categorie cu piciorul de porc atarnat in bucatarie: se cheama calçots, zi-i ceapa noua facuta la foc.

La restaurant ti-i aduc in farfurie la fel de negri si primitiv, si-ti mai fac cadou si-o babetica serioasa.

Cand incepe epoca de mancat calçots unele restaurante se bazeaza pe meniul asta, intre februarie si aprilie.
Se termina cam cand incepi sa mergi la plaja.

E relaxant, caraghios si delicios.

Ne mazgalim si noi in familie.

Am pierdut partea cu facutul pe foc, adormeam baiatul.

sâmbătă, 24 martie 2012

Viata in doi

Daca ma cauti sambata noaptea de la 12 la 2 a.m., sa stii ca sunt aici .

La sesiunea golfa.

Parasuta, pramatia, nocturna.

Cand te mariti / insori nu te indeamna nimeni amabil si insistent sa recuperezi viata de fata mare/ becher, sa profiti de minunile vietii ca pe vremea cand n-aveai pereche.

In schimb, odata ce devii parinte, un card de binevoitori - de la soacra, medic, brutar, parinte veteran etc. - te privesc compatimitor si te indeamna sa iesi, sa-ti recuperezi viata de cuplu.

Din diverse motive, noi nu ne-am mai prefacut ca n-am avea copii. N-am fost nicaieri un weekend singuri, n-am lasat copilul o noapte intreaga cu nimeni, darmite o saptamana. Am inceput sa iesim in doi tarziu, cand eram deja gravida cu baiatul.

Asta micu, cum e mai obosit decat fata la varsta lui caci sora-sa il tine activ, a inceput sa doarma mai devreme noaptea legat, un pic inainte de doi ani. Imi aduc aminte perfect caci anul trecut pe 7 ianuarie am iesit impreuna prima data, dupa seara Regilor Magi (Boboteaza).

De-atunci iesim, mereu noaptea, mi se pare formula perfecta, e nisa noastra de viata adulta, fara sa-i facem partasi la absenta. Uneori s-a mai trezit baiatul, si l-am gasit in cur, infuriat si certat cu bunica-sa. Fata o mai cauta pe la san pe doamna bunica cand era mica, asta nici nu vrea sa se uite la ea cand il ia cu dorul nocturn.

Iara nu vroiam sa sune asa toata tarasenia.

De cateva sambete mergem la cinema. Ce halou de altceva, ce-mi place ca nu e mai nimeni in sala, trei perechi pierdute, doi insomniaci netratabili, un ciudat si jumatate. Nu ma intreba ce vad, la ultimul film am adormit. Imi place ca e tarziu, ca toti dorm, ca ai nostri habar n-au cum dansam pe mese.

Mi se pare ca facem ceva ilegal, ca ii inselam pe toti din jur: la 23.30 stam la o cafea in Plaça Virreina, sa treaca vremea pana incepe filmul. Si n-am cuvinte sa-ti spun ce lume frumoasa vedem: adolescenti nepasatori cu berea-n buzunare, fete incondeiate atent care maine dimineata n-o sa-si mai aduca aminte pe unde au dormit, perechi mature fara responsabilitati minore, pradatori si false victime, parfum, abur si rasete in cheie.

Noi, intrusi, fara aerul diurn, parc-am fi la carnaval. De obicei gasesc prin geanta o batista cu muci, un elastic de prins coditele sau o masinuta, erori de deghizare. Iara n-am avut vreme sa-mi schimb papucii plani de gospodina pe macar 5 cm de "pauza in peisaj cu alintaturi".

Ma uit la el si ma intreb daca nu m-am inselat, poate ar fi fost mai bine sa luam un avion din cand in cand, sau macar intr-un sat la 30 de km sa ne ducem 4 zile mari si late.

Si-mi aduc aminte ca la inceput cand ieseam nimeream invariabil in locuri cu copii, si ne frangeau regretele cu de ce nu i-am luat cu noi.

Asa, n-avem remuscari. E perfect pentru toti.

miercuri, 21 martie 2012

Culorile zilei

De la paraciosul sef: "Stii ce-mi zice fiica-ta alaltaieri?

Papa, de ce nu-i schimbam numele lui E?

Cum mai sa i-l schimbam, deja il cunoaste toata lumea cu numele asta.

Atunci pe-al meu.

Nu-ti place.

Ba da. Macar numele de familie.

Care nu-ti convine?

Eu unu' am rasuflat usurat. Pe-al meu il pastreaza."

Asta e.

La telefon cu tata-su, plecat de doua zile: "Si unde esti acuma, in avion?"

Atunci ne pica si noua fisa ca pentru ea un adult ramane suspendat in avion cat timp e absent de-acasa.

Ii explica.
Si unde dormi paturile sunt suprapuse sau e pat normal?

Si nu ti-e dor sa-mi faci micul dejun?

E serioasa. Asa e ea.

Cu frate-su rade, rade in continuu. Cand nu-l impinge sau ghionteste, bineinteles.

De cand a fost la gradinita la el intr-o zi normala (cu toti copiii inauntru, nu doar in vizita in clasa goala), moare de ras cand il intreaba despre colegii lui.

Blum in fiecare seara in loc de Blai, si chicoteste incantata.

O surprind pentru prima data in viata ei ironica, cu sanatatea aia a taranului care ii cauta porecla potrivita celuilalt.

Ii zice lui direct: Si ce face X, cu gura aia a lui?

Am ramas muta, e un copil in clasa la baiat cu gura Nastassjiei Kinski din Tess in scena aia in care manca o capsuna. Credeam ca seamana cu maica-sa pana cand l-am vazut pe tata-su.

Acuma o intreb diminetile cum e baietelul acela si il imita pisicher.

Serioasa mea.

vineri, 16 martie 2012

"Sa nu cumva sa-l bati"

Vaai ce m-am induiosat: aici

Si mama ne lasa texte pline de iubire si simt practic, mie si lui taicuta, pe coltul vreunui ziar, pe o foaie scrisa in graba la patru dimineata, in chiloti si sutien, inainte sa iasa val-vartej din casa, lasand in urma ei totul luna, bucataria mirosind a rabdare si bunatate.

Imi scria sa iau spuma de pe laptele cu cacao inainte sa le dau fratilor mei, imi lasa hainutele lor pregatite cu instructiunile aferente. Lui tata ii detalia retete si pasi domestici pe care doar ea ii facea corect.

joi, 15 martie 2012

Starvul interior

Sau cum ne gandim la Baudelaire de doua nopti, daca tot nu lipim geana pe geana.

In program: Parazitii reloaded.

Un lucru am avut clar in cap azi: in noaptea asta trebuie sa dorm.

Am fost la medic: siropelu'.

Pediatra spune ca n-a mai auzit de la nimeni sa urle copilul pe motiv de asa ceva.

Ca poate gadili, deranja, dar sigur nu doare.

Ce stiu eu, mi-a iesit baiatul cu curul sensibil.

Acuma sunt sigura ca si fata a avut in nestire, dar na, cum nu zicea nimic, toti fericiti. Si fara cearcane.

Noaptea de alaltaieri am crezut ca-l doare burta, in zori a adormit.

Noaptea trecuta, in incalceala mintii, am avut o steclire: e la fel ca data trecuta!

Si am pus o veioza aprinsa la pardon fundul lui.

Pacat ca era deja patru jumate cand mi-a venit inspiratia.

Si ma scuzi de intrarea asta fara noima, dar e induiosator cu bolile si neajunsurile copilariei: atat de crude si sfasietoare in lumea lor miniaturala.

O durere de bultica e dezastru familial, de la un guturai se opresc toate ceasurile din casa, cand are 39.2º C pana si de la nine one one - aici e 112 - iti raspunde serios un domn in halat scrobit explicandu-ti cu ce oblojeli sa-l grijulesti.

Indirect, ce binecuvantare sa ai muci, oxiuri, diaree, conjunctivita, in loc de Alzheimer, sclezoza in placi, descuamare pe 97% din corp, reumatism, pre (post!) -mergator pentru varsta a treia (zi-i ante-sicriu).

Mi-e somn de alunec din mine, dar sunt fericita ca avem boli mici.
Deocamdata.
Direct proportional, ne intalnim cu toate.

Si-apoi privirea asupra bolii.

Drama durerilor "mici", scancetul, nevoia de mama, linistea doar in brate.

La capatul celalalt al vietii, resemnarea, ipohondria, tentatia autotratarii, fervoarea detaliilor despre durerile toate, cainarea intr-o doara: ce rost mai are sa ma plang. Singuratatea.

Intelepciunea versus prezentul apocaliptic pe care il traieste un copil cand e bólnav.

'Acu mic-'acu mic, zicea bunicul.
Valiu-valiu, o auzeam pe bunica.

Solidara

Tatal ei, cumva compatimitoro-amuzat catre mine: Stii ce mi-a zis ieri fiica-ta? "Papa, tu lucrezi foarte mult, mult mai mult decat mama, lucrezi toata ziua, lucrezi mereu. Ea nu lucreaza niciodata".

Fiuuuuu, ma preling de langa el respirand adanc in gand: "ma joc ma joc ma joc, ma joc cat ii ziulica de lunga, ma joc in bucatarie, ma joc prin casa, ma joc cu rufele, cu jucariile, cu toata harmalaia."

miercuri, 14 martie 2012

Intim

Cat timp am avut blogul inchis am auzit cateva rasuflari de usurare in jur: "Era si vremea!", "Chiar ma intrebam cand iti intra mintile in cap", "Treaba ta, dar nu ti se parea prea intim asa, cu acces liber?"

Ma refer in continuare la strict textele mele despre subiectele preferate.
Exclud cotidianul, domesticul, textele meteorit.

M-am gandit in rastimpul asta de ce. Si mi-am adus aminte de o fata, ii scrisesem nici nu mai stiam cand ceva intr-un loc batucit, zgomotos si plin de lume pestrita.

I-am raspuns ca de obicei, crezand in ce spun (Achtung! : ceea ce nu exlude ca ma pot insela sau ca ca poate suna stupid sau ridicol) si luandu-mi din timpul meu.

Cred (cred) ca de aceea scriu asa: imi place sa-mi inchipui ca daca pentru cineva, doar pentru un singur cineva, e util, punator pe ganduri, datator de speranta, iscator de intrebari, curios, mi-e de-ajuns.

Ma pierde gandul ca ma pot intelege in doi, nu pot rezista tentatiei.

Si ma atrage teribil ironia ca pare ca debitez deschis, public, fara secrete, cand de fapt e valabil doar pentru unul-singur-doar-cineva-tu-unic caruia iti place sa vii aici.

Mi se pare catifelat, amoros, atragator, secret, uimitor.

Ce ziceam: fata aceea. Asa m-am bucurat ca si-a prins din zbor raspunsul, caci il stia deja.

Si un an mai tarziu, din senin, aceeasi fata mi-a cadorisit un feedback minunat.
Reiau firul de la capatul final: aici, cu inceputul inclus in comentariul meu.

Asta doar ca sa spun ca imi place intimitatea, desi pare contradictoriu.

Mai mult: imi place intimitatea in spatiile aparent populate.

Ca cineva care cauta dupa "gandac care pute" (da, a inceput iar sezonul...) aterizeaza aici din intamplare mi se pare un neajuns colateral, atat timp cat altcineva, fie el si unul singur, se intoarce din rastimp in rastimp.

Fetele ganditoare

Moasa mea preferata il numeste travaliu de intelectuala. Aia care se gandeste, despica firul in patru sute saptezeci si patru, se indoieste, plange, o suna la patru noaptea sa vina, n-are nimic, incepe in sfarsit travaliul o saptamana mai tarziu, stagneaza optsprezece ore, are o nastere care dureaza, intre urcusuri si coborasuri, vreo cinci zile cu tot cu noptile lor...

Nu vorbesc despre cele aflate la primul copil, nici despre situatiile speciale, vreau sa spun aici despre fetele care inconjoara subiectul pe toate rotunjimile, care nu pot scapa de ganduri, au citit (prea) mult si sunt sclavele propriului creier.

Am o idee, cum zice fiica-mea: cea mai utila atitudine in circumstantele astea e refuzul de a gandi.

Cum sa refuzi sa te gandesti in pretravaliu? Facand. Ce? Orice.

Esti o disperata a curateniei? Fa curat.

Te vrei frumoasa pentru marea intalnire?

Ofera-ti un ritual cosmetico-domestic sa uiti de toate intrebarile la care ai raspunsuri pregatite de la a la d.

Ignora semnele inceputului daca te ambaleaza prea tare.
Nu le baga in seama: curata zarzavat, mergi la cumparaturi, vorbeste la telefon despre alte lucruri, danseaza, canta cu castile la maxim, dormi, nu te agita de la primul au, fa-te ca ploua, fa orice te mentine ocupata.

Incropeste torturi fastuoase, combina vreo opt kg de zacusca, coafeaza-ti copacii din gradina, schimba pamantul la toate plantele din balcon, uita-te la filmul care ti-a placut cel mai mult de vreo doua ori, intalneste-te cu trei prietene care turuie in continuu, sun-o pe sora-ta si roag-o sa te ajute sa alegi o duzina de body-uri..

Important: nu-i bazai pe cei dragi cu adevarat, a caror identitate ar fi minunat sa coincida cu a celor care te vor insoti in travaliu.

Lasa-i sa-si traiasca viata pana cand o sa ai cu adevarat nevoie de ei, o sa-ti fii recunoscatoare cand ii vei dori mai lucizi si mai odihniti decat tine.

Fii zgarcita cu fortele tale, vei avea nevoie de ele.

Pastreaza-le pentru mai tarziu, o sa-ti multumesti pentru asta.

Dormi cat de mult, poti ajunge in situatia de a tanji dupa o clipire de gene.

Pregateste-te pentru un efort considerabil: poate fi de forta sau de rezistenta.

Nu-l subestima pe ultimul, e cel mai extenuant.

Cand ma gandeam sa scriu asta nu suna deloc asa, acum nu mai am ce-i face.

Si nu stiu unde sa leg alte detalii, voi continua.

marți, 13 martie 2012

Tradarea

Pe romaneste ar suna: "Mananci, calule, ovaz?"

Si in spaniola e si mai frumos: "La cabra tira pa'l monte"

Sa nu crezi ca i-a sarit ~~de gat~~ la tzatza din prima, nuu.

Intai a alergat in jurul ei, altadata s-a apropiat, apoi a cerut sa fie ridicata la acelasi nivel, pana intr-o zi cand n-a mai rezistat tentatiei.

Cred ca am si cu baiatul o poza in preajma aceleasi fapturi cativa ani mai tarziu.
El n-a fost asa de indraznet, doar curios si interesat.
Zic faptura dupa credinta - si speranta - copilului meu. Chiar, oare astepta sa iasa si lapte dinauntru?

Oricum fata n-a avut retineri la capitolul asta, o poti intreba pe mama pe care am surprins-o nu o data grena de rusine - si emotie?! - din cauza ca o cauta nepoata-sa prin bluza in absenta mea.

Baiatului, odata cand jeluia de dorul meu in masina, bunica-sa cealalta i-a propus-o pe-a ei, ar fi fost mai practic, erau mai aproape.

Raspunsul a fost un "Nuuuhuuuu" atat de indignat de ne-a lamurit definitiv pe toti in legatura cu preferintele lui.